x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

O viata in slujba cantecului

0
Autor: Catalina Iancu 26 Feb 2007 - 00:00

FILE DE POVESTE
Desi multe bancuri au aparut pe seama longevitatii maestrului, Gica Petrescu stia ca intr-o buna zi ata vietii se va rupe: "Ca doar n-o sa traiesc cat lumea!".

FILE DE POVESTE
Desi multe bancuri au aparut pe seama longevitatii maestrului, Gica Petrescu stia ca intr-o buna zi ata vietii se va rupe: "Ca doar n-o sa traiesc cat lumea!".

Viata si cantecele lui Gica Petrescu au fost asternute pe hartie de bunul sau prieten George Sbarcea in cartea subintitulata "Ca doar n-o sa traiesc cat lumea…".

LUMINA ZILEI. S-a nascut la 2 aprilie 1915, desi glumetii plasau acest eveniment pe vremea lui Stefan cel Mare sau a lui Tutankhamon. Gica Petrescu a vazut lumina zilei pe Calea Victoriei, la numarul 190. "De la tata am mostenit oroarea de tot ce e difuz, amorf si grandoman, de la mama am deprins din prima copilarie limba lui Montaigne si Descartes. La coborarea noptii, cu valurile ei cele mai usoare - prin care se deslusea silueta caselor de peste drum si zarea ce se scufunda pe nesimtite intr-un intuneric violet - mama ma vrajea cu basme si povesti in limba franceza." Tatal artistului era functionar la Posta, cu studii superioare urmate la Geneva, iar mama, o talentata pianista care si-a petrecut tineretea la Paris.

FORD À LA STAN SI BRAN

Intre timp, vitezomanul Gica si-a luat masina mica… „Am cumparat un mic Ford de patru cilindri. Era una dintre acele masinute caraghioase, cu care ne familiarizasera filmele comicilor Stan si Bran: caroseria distantata de sol, rotile cu o multime de spite subtiri (…) Dupa achitarea taxelor fiscale m-am instalat la volan fara nici un carnet de conducere si, cAt ai bate din palme, baietii din orchestra s-au trezit cu mine la Sinaia." Nea Gica a devenit mai tArziu proprietarul unei Dacii, cu care a ajuns pAna n Olanda, la Amsterdam.
"Pastrez pana azi, in jungla amintirilor, murmurul vocii mamei, a carei blandete napadea totul in jur. La pian canta piese scurte, melodioase, mereu seducatoare, mereu emotionante, cu o uimitoare precizie a detaliilor, ceea ce am inteles abia mai tarziu: avea parca ascuns in fiecare deget cate un mic mester, zece mesteri mici." Cu asemenea bagaj genetic, nu e de mirare ca maestrul a ramas fidel crezului artistic. Doar a avut de la cine sa invete! "Mama prefera ritmurile mozartiene stravezii, diafane, dantelate, piesele melodioase si insinuante: fiecare parea un gand, o meditatie, un simplu si cuceritor monolog." Poate nu va vine sa credeti, dar Gica Petrescu a fost candva copil: "Mic, dolofan, cufundat intr-un fotoliu de catifea, ma scaldam in sunetele limpezi si transparente ale pianului, in mirosul salcamilor navalind pe fereastra deschisa pana tarziu, cand luna urca incet peste acoperisul cladirilor din jur, proiectand pe dusumea o pata argintie: in cercul ei luminos fremata frunzisul de la fereastra. Cand muzica amutea, ascultam glasurile acelea tainice de care e plina tacerea. Urzeam in gand povesti cu zane cantand din lira, cum vazusem cateva intr-una din cartile bibliotecii parintilor. Cu aceste carti pline de poze imi amageam uratul in serile lungi de iarna, bantuite de viscole si vedenii." O cultura de care numai in Bucurestiul interbelic se putea bucura…

SERILE DE VARA BUCURESTENE

Trairile artistului au fost minunat (trans)puse in cuvinte de talentul scriitoricesc al lui George Sbarcea: "Sunt franturi de viata pe care le inghite clipa, ca mai tarziu sa rasara in toata stralucirea lor, pline de semnificatia ce ne-a scapat multa vreme. Ele bat si traiesc nevazute, ca niste inimi, la fel ca melodiile cantate de mama la pian, cu precizie in fiecare sunet, in linistea vaporoasa a serilor de vara. A serilor de vara bucuresteana, cand vantul nu adie, numai orasul respira neauzit, iar in vazduhul scaparand de stele rasuna usor fluierul lui Pan."

SMECHERIE CU GHIVENT. Si, totusi, in primii ani, Gica Petrescu a parut atras mai mult de obiectele mecanice, "de la ceasurile cu cuc si gramofoanele cu palnie, la moda dupa primul razboi mondial in casele oamenilor cu o oarecare stare".

"Ucenicia" si-a facut-o pe gramofonul familiei, pe care l-a surubarit pana l-a dat gata: "Intr-o buna zi, vrand sa asculte un disc cu romante cantate de Alfred Pagoni, tata si-a dat seama ca gramofonul fusese paralizat de neastamparul meu iscoditor al tainelor mecanicii. Am fost pedepsit cum se cuvine, desi curiozitatea mea din anii copilariei pentru arcuri, suruburi, ghiventuri si alte mecanisme mi-a folosit mai tarziu la repararea - de aceasta data ireprosabila - a aparatelor electrice din propria gospodarie."

Prima lovitura dura pe care i-a dat-o viata a fost la varsta de 16 ani, cand mama sa, cea care il ducea "seara de seara in tara basmelor, cu opriri fermecatoare, cu pilotari dulci si halte prelungite", s-a stins din viata. Insa pasiunea pentru muzica, pe care aceasta i-a insuflat-o, i-a deschis noi drumuri.

DISEUR LA "PRINCIAR". "Primul adevarat contract de diseur la un mare restaurant l-am obtinut de la patronul gradinii de vara-restaurant «Princiar» de pe Soseaua Kiseleff. Canta acolo vestitul naist Fanica Luca, care ma auzise nu prea stiu unde si ma luase, ca incercare, pentru o stagiune de vara la un restaurant din Pucioasa, proprietatea fratilor Benu, o carciumioara pe cat de pricajita ca aspect, tot pe atat de frecventata de publicul care venea la tratament balnear. Nu mi-a daunat defel acest scurt stagiu de incepator, fiindca la Pucioasa am invatat sa citesc pe fata publicului de pe la mese reactia ce-o iscau romantele vechi, cele pe versurile unor poeti consacrati pot misca ascultatorii, mi-am dat seama curand ca nici melodiile de data mai recenta ale compozitorilor la moda ca Fernic, Andreescu, Dendrino, Vasilescu nu-si gresesc efectul."

CONVINGERE. Desi inca era in voga, maestrul si-a dat seama ca "nu va trai cat lumea" si a aruncat o privire nostalgica in trecut: "La trei sferturi de veac de viata am constiinta faptelor ireversibile. Ca muzica a fost pentru mine si un mijloc de existenta este adevarat, dar ea a fost mai mult decat atat. In Bucuresti, acest oras al amintirilor pentru multi, am cautat sa ma conving inainte de toate pe mine insumi cat este de accesibil drumul claritatii si al sinceritatii, ca nu numai publicul trecut de o anumita varsta pretuieste romanta si cantecul de lume, ci si tineretul care iubeste din instinct tot ce e frumos si sincer."

Cezarina si Gica, un cuplu reusit si pe scena, si in viata. Doi soti care s-au iubit si s-au respectat o viata intreaga... "pana cand moartea i-a despartit"

LUNTREA TUTUROR… Nea Gica a stiut intotdeauna sa aprecieze ceea ce Dumnezeu i-a daruit cu atata generozitate si nu a risipit nici un strop din "marea" de talent.

"Sunt culturi in care poetul, artistul, cantaretul sunt nestematele societatii. Spre asta tinde un succes, de peste doua secole, si cultura noastra. Un poet spunea candva ca versul cere rima, deoarece rima incheie ideea, fara s-o epuizeze. Rima continua sa vibreze mult timp, cheama alta rima, alta idee sau imagine, sugerand in felul acesta o perpetua curgere. Ei bine, aceasta curgere, aceasta continuitate in simtire si emotie de natura artistica a slujit-o romanta noastra, cantecul de lume, ca eu - cu inzestrarile date de generoasa natura - sa fiu, cum spunea poetul: «carul tuturor, luntrea tuturor, hambarul tuturor, ca mie nimic sa nu-mi ramana». Nu, nu chiar nimic, o data ce - iata! - imi ramane amintirea unei vieti cheltuite in slujba cantecului, a muzicii noastre pentru toti."

"STAPANEAM UN REPERTORIU DE TREI DUZINI DE CANTECE"

Cine si-ar fi imaginat ca primele romante cantate (pe atunci) de tanarul artist erau "descifrate la chitara" dupa partituri cumparate cu bratul din librariile vremii? "Celor care imi placeau le memoram versurile cu mare usurinta. La data angajarii mele stapaneam un repertoriu de trei sau patru duzini de cantece, romante, tangouri. Cantam dupa-amiaza de la cinci pana seara la noua, acompaniat de orchestra condusa de tanarul compozitor Aurel Giroveanu." Dar i-a prins extrem de bine aceasta experienta: "Debutul meu de «gurist» - cum li se spunea acum mai bine de o jumatate de veac cantaretilor de local - prilejuit de colaborarea cu formatia instrumentala de la Restaurantul «Princiar» mi-a fost de doua ori folositor: intai de toate m-a invatat sa-mi stapanesc tracul, de care acolo am scapat o data pentru totdeauna; in al doilea rand, m-a familiarizat cu clientela restaurantelor si a gradinilor de vara bucurestene, cu gusturile si cu preferintele ei muzicale, cu felul de a reactiona la ceea ce ii place sau de a refuza ceea ce nu-l misca."
Citeşte mai multe despre:   viata,   gica,   gică petrescu,   editie de colectie

Serviciul de email marketing furnizat de