x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

Obraznicie

de Loreta Popa    |    18 Sep 2006   •   00:00
Obraznicie
ROLURI, ROLURI
Am barfit pe marginea subiectului cu Rodica Popescu Bitanescu. Cu alte cuvinte, am vorbit despre toape. Actrita are un spectacol in care joaca 12 astfel de personaje.

Cu un aer usor distrat, dar serios, actrita incepe sa detalieze subiectul: "Am un one woman show pe care il fac pe textele lui Tudor Musatescu si care se numeste Rendez vous, unde interpretez douasprezece femei, personaje, diferite tipuri de toape. Pentru ca ele sunt toape. Sunt persoane care se cred extraordinar de destepte si de culte si de perfecte. Si ele de fapt sunt inculte, prost pregatite intelectual, se imbraca la fel de prost, gandesc prost si nu sunt informate. Ele sunt toape importante, de aici si cazul extraordinar al lui Musatescu. Au in mod special o tenta de obraznicie, pentru ca genul acesta de persoane nu numai ca sunt proaste, dar sunt si fudule. Obraznice si foarte increzute".

FRAZA SUCITA. "Tenta lor de obraznicie le este specifica. Au un fel de a vorbi foarte pompos si foarte sofisticat, insa prost, fraza lor este sucita, pe invers, ceea ce se vede foarte bine si in zilele noastre, pentru ca sunt o gramada de moderatori, de oameni de televiziune, vezi si parlamentari, chiar si ministri care se exprima prost, ce sa ne mai dam dupa degete. Hai sa vorbim de personaje de teatru, ca aici suntem, sa nu ne luam de oamenii politici sau moderatorii de la ora actuala, sau oamenii care dau interviuri pe strada, care vorbesc intr-un mod care ma indeamna sa ma intreb unde au facut scoala, nu stiu ce scoala se mai face azi in Romania. In toata istoria teatrului romanesc nu stiu daca exista vreuna cea mai toapa. Fiecare personaj are farmecul lui din acest punct de vedere, sunt foarte multe tipuri de personaje toape. Asa ca si Pristanda poate sa fie o toapa. Apropo de piese de bulevard, Caragiale chiar a scris o piesa bulevardiera, la noi in tara nimeni nu s-a gandit ca «O noapte furtunoasa» este o piesa tipic bulevardiera. Este scrisa in stilul comediilor franceze, aceleasi momente de comedie, qui pro quo-uri. Citind si recitind piesa, mi-am dat seama ca este tipic bulevardiera. Am scris doua piese de teatru, acum lucrez la a treia. Imi place foarte mult sa scriu, am o perioada in care simt nevoia sa scriu. E greu sa scrii teatru, este o meserie speciala. Sa ai o piesa care se joaca incontinuu trei ani jumatate cu casa inchisa, singura piesa romaneasca atat de longeviva, jucandu-se saptamanal, e ceva"...

"Eu interpretez aceste personaje de toape pe textele lui Tudor Musatescu si va spun ca sunt extraordinare. Sunt reprezentative pentru tema acestei editii de colectie" - Rodica Popescu Bitanescu

"... CA SI EU ERAM INCONSTIENTA"

Daca exista un rol pe care l-a ratat si care i-ar fi mers extraordinar, acela ar fi fost Pygmalion, de Bernard Shaw. "Este un rol pe care l-am ratat si pe care l-as fi facut foarte bine. L-am ratat, s-a intamplat sa nu se puna in scena in perioada anilor pe care ii aveam si nici eu nu m-am luptat ca sa se puna, ca si eu eram inconstienta, ca fiecare. M-am luptat sa fac tragedie sau drama, si am reusit, ca sa demonstrez ca nu sunt numai comica si pot sa joc si altceva, am ratat sa joc un personaj totalmente negativ. Daca se poate spune, foarte negativ. Ceva genul J.R. la feminin".

"INTOTDEAUNA AM FACUT MULT MAI MULT DECAT A SCRIS AUTORUL"

In ceea ce priveste sitcomul Cuscrele, Rodica Popescu afirma: "Mi-am facut datoria ca actrita, pentru ca nu-mi permit sa vorbesc despre colegii si colegele mele. M-am gandit foarte mult la personaj, asa cum fac de fiecare data cand primesc un rol. L-am imbogatit cat s-a putut, adica intotdeauna am facut mult mai mult decat a scris autorul. Scenaristul a fost foarte incantat de mine, pentru ca am imbogatit poate cu cuvinte, poate cu stari speciale sufletesti. De la comedie, pentru ca toata lumea ma stie actrita de comedie, pana la scene de un dramatism puternic la care nimeni nu se astepta. Mi-a facut placere. Mi-a parut rau ca s-a oprit, nu a mai continuat. Nu se stie daca se va relua. Orice este posibil la noi. A fost o relatie si o munca frumoasa. Personajul meu era putin topica, pe ici, pe colo, rolurile din Cuscrele, personajele feminine erau usor toape. De exemplu, Margareta Pogonat si cu Raluca Zamfirescu, care facea pe madama Pomana, nu stiu cum o chema, o prapadita pomanagioaica, au realizat niste compozitii de zile mari, exceptionale. Finete, cu multe sensibilitati, cautari sufletesti".

CINCI FEMEI DE TRANZITIE

Rodica Popescu Bitanescu a adunat bucurii si tristeti din viata de zi cu zi, cu pricepere, asigurandu-si debutul in dramaturgie. In periplul nostru pe strada, la serviciu si cand privim la micul ecran de acasa, auzim tot felul de opinii despre democratie, revolutie, conflictul dintre generatia de azi si cea de ieri. Si-a ascutit penita si, din dialogul fierbinte al strazii, actrita a ales sa transcrie lucrurile esentiale. "Cinci femei de tranzitie" este singura piesa romaneasca, spune actrita, ce se joaca incontinuu de trei ani jumatate cu casa inchisa. Rodica Popescu Bitanescu este pregatita pentru orice
×
Subiecte în articol: editie de colectie rodica popescu toape