x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Omul din umbră

0
Autor: Vladimir Ioan 16 Ian 2005 - 00:00
Omul din umbră


Constantin Dragomir, ca să facem o para­bolă, a fost unul dintre oamenii de prim-plan în cadrul Cenaclului datorită activităţii sale din spatele scenei.



412-135848-untitled1.jpgÎn '79 a participat la festivalul de la Câmpulung Muscel unde, alături de Hruşcă, a câştigat un premiu. Prietenul său Doru Stănculescu i-a spus atunci: "Hai să mergem să-l cunoşti pe Grasu'!" (a se citi Adrian Păunescu). Costică, după cum îl numesc prietenii, cânta cu vocea, la chitară şi muzicuţă, fusese basist într-o trupă rock din Craiova, iar muzica sa era apreciată de câţiva cunoscători. Păunescu l-a cooptat pe loc în Cenaclu şi, un an mai târziu, în echipa redacţională de la Flacăra, "la pachet" cu Victor Socaciu. Timp de aproape cinci ani Constantin a fost cronicarul oficial al manifestării, adăugând la formatul predecesorilor săi condeieri, în afara talentului scriitoricesc, casete cu date statistice, potrivit formării sale de sociolog. Se întâmpla ca din două pagini cu relatări de la spectacolele săptămânii Păunescu să citească numai aceste sinteze. În afara revistei cu un tiraj impresionant (360.000 de exemplare) Constantin se ocupa împreună cu Alexandru Medar de organizarea turneelor, de la aprobările de intrare în judeţ din partea Consiliilor Judeţene ale UTC la liste cu repertoriile interpreţilor, programări şi înregistrări în radio şi altele, mai puţin de partea financiară. Turneele reprezentau pentru el un du-te-vino permanent. De joi seara până marţi participa la Cenaclu, miercuri se întorcea în Bucureşti ca să scrie cronicile pentru Flacăra şi pleca în tipografie, aşteptând din teren informaţiile de ultimă oră. Cu cerneala încă neuscată se urca în tren sau avion, după caz, şi-i ducea revista lui Păunescu. Pe scenă Costică era o figură mai aparte, părând din public uşor trist şi-ngândurat sau, după cum îi spunea Păunescu -, mofluz. Ca să-i dea replica bardului Costică a compus "Pisica mofluză". "Eram o fire mai lucidă, mai puţin dispusă să facă «spectacol» pentru aplauze. În plus, genul melodic pe care îl promovam eu nu prea se înscria în linia Cenaclului Flacăra."

INTERFAŢA. Comunicarea între Păunescu şi cei de pe scenă şi public se făcea de multe ori prin bileţele cu sugestii-ordin, versuri sau gânduri ale spectatorilor. Purtătorul acestora era Costică Dragomir. Prin mâna lui a trecut şi o notiţă venită din partea unor tineri din sală, aparţinând comunităţii turce din Mangalia. Sub aparentul ton de apreciere la adresa spectacolului, în bilet erau strecurate câteva cuvinte în limba turcă.

FRECUŞURI. Unul dintre ele se pronunţa "benimboc" şi avea sensul de, pardon, "căcatul meu". Păunescu a primit biletul şi l-a citit publicului cu patosul specific, dar evident fără să-i cunoască sensul. La acea vreme apăruse deja o tensiune între Constantin şi Păunescu, drept pentru care eroul nostru a reprodus integral biletul în cronica sa şi dând-o spre "bun de tipar" bardului. Reacţiile au apărut imediat după ieşirea revistei pe piaţă, începând cu redacţia de limba turcă a radioului şi sfârşind cu secretara cu propaganda de la judeţeana de partid, al treilea om ca putere în Constanţa. Aceasta din urmă a venit cu o falcă în cer, proferând felurite ameninţări la adresa cronicarului, dar s-a înmuiat repede: "I-am spus că voi scrie o nouă cronică în care evenimentul a fost premeditat şi că îl voi pune în seama întregii comunităţi turce din judeţ, pentru că nu era vorba doar de doi-trei adolescenţi puşi pe glume, ci despre un grup destul de mare. În plus, nici unul dintre ei nu s-a ridicat să i-a poziţie". Perspectiva declanşării unui astfel de scandal, ale cărui viitoare dimensiuni nu puteau fi bănuite, a făcut-o pe "tovarăşa" să ia imediat în calcul o altă variantă. "I-am propus ca la ultimul spectacol să-l cheme pe scenă pe şeful comunităţii şi acesta să-şi ceară scuze în faţa tuturor pentru gluma proastă sau ce-o fi fost, ceea ce s-a şi întâmplat. Grasu' s-a prins că am publicat materialul în mod intenţionat, dar nu a părut să se supere prea tare, o vreme mă primea cu «Salut, Benimbocule!»." Astfel de întâmplări, atitudinea dictatorială a lui Adrian Păunescu, răceala care se instalase între cei doi şi lipsa de perspectivă ca lucrurile să se îndrepte l-au făcut pe Constantin Dragomir să îşi dea demisia de la Flacăra. În plus, nici muzica din capul lui nu era cea care i se cerea să o cânte. După câteva sute de spectacole devenise un robot. Mereu secondân­du-l pe bard trebuia să-i ghicească semnificaţia fiecărui gest, o fluturare de mână, o în­toarcere a capului şi să facă ce i se cerea spunând mereu: Da, boss! Boss-ul era un om care atunci când punea mâna pe cineva îi storcea toată energia disponibilă şi-l determina să caute resurse noi. "După ce am plecat, Grasu' o suna noaptea pe nevastă-mea şi-i spunea: «L-am iubit ca pe-o amantă şi-acum ne-nşală pe-amândoi! Dă-l afară!»."
Poveste de cronicar...
Citeşte mai multe despre:   editie de colectie

Serviciul de email marketing furnizat de