Pălăriile mele de demult…

Am iubit pălăriile dintotdeauna, m-am ascuns sub borurile lor veri de-a rândul, pălării rotunde de paie, de mers cu ele vara la fân în ţara Făgăraşului, pălării sofisticate sud-americane de plimbat cu ele prin Bucureşti, pălării uşoare, aproroape imateriale, de visat sub ele la Vama Veche… Pălăriile mele. Sufeream când se stricau, când le-a luat vântul, când venea toamna şi le aşezam în cutia rotundă de pe şifonier. Eram fericită când le regăseam primăvară şi le schimbam panglicile de mătase, când le coseam florile desprinse ca nişte fluturi gata să-şi ia zborul. Le-am iubit nespus ani de-a rândul pentru ca într-o zi să le abandonez brusc. Nu pentru vreun  accesoriu în vogă, nici pentru o schimbare radicală de look, le-am părăsit pentru… alte pălării. Pălării ui­ta­te şi abandonate, pălării misteri­oa­se şi preţioase, clasice, elegante, stra­nii, avangardiste, asimetrice, cu for­me şi ornamente neaşteptate, romantice, cu voaletă, decorate cu bucheţele de flori şi panglici ce se leagă sub băr­bie, pălării ultrafeminine şi adorabile ce aşteaptau să fie descoperite, purtate, admirate. Pălării cloche, fedora, bucket, flapper, topper, halou, borsalino, pillbox, cele mai frumoase pălării create în cea mai frumoasă perioadă a României: începutul de veac 20.

O lume apusă
Prima pălăriuţă veche am văzut-o într-un elegant magazin de antichi­tăţi din centul vechi al Bucureştiului. Era din anii ’40. A fost, indiscutabil, o dragoste năprasnică la prima vedere care a reuşit să şteargă toate pasiunile din trecut. O priveam fascinată, nu îndrăzneam să o ating, mi se părea cel mai delicat şi mai feminin lucru din lume, cu voaleta ei albastră şi calota cu floricele minuscule roz antique. Vânzătoarea insista să o probez, iar eu mi-o doream atât de mult încât eram gata să dau bir cu fugiţii din magazin. În timp ce mă ajuta să îi fixez voaleta mă gândeam că oricum nu voi avea unde să o port, mi-era teamă că eram în stare să mă şi mărit de dragul ei… în fond ce dacă e atât de elegantă? Mer­ge şi la jeanşi, tocmai de aceea… o cumpăr şi aşa începe nebunia. Târ­guri de vechituri, magazine de anti­chi­­­tăţi, Raluca Alexandru, Valea Cas­ta­nelor, târgul de la Negreni, Kiseleff, târguri vintage şi din nou Raluca Ale­xandru cu ambulantul ei muzeu al pă­lăriilor. Acum am câteva zeci de pă­lă­rii vechi, fiecare cu farmecul ei ne­des­luşit şi povestea ei nepovestită. Nu, nu e încă manie, mai am până să ating suta, nu, nu e nici colecţie, sunt pălăriile mele interbelice şi le port pe toate. Le port cu drag, fără nici o urmă de ostentaţie, ca pe un scut care mă apă­­­­ră de vremurile de acum, de vul­ga­­­ritatea şi agresivitatea lor. Le port con­ştientă că aduc cu ele o lume, o lu­me demult apusă, în care idealul de frumuseţe şi eleganţă era cu totul altul.

Una dintre perioadele de glorie a pălăriei este fără îndoială cea a ani­lor ’30-’50. Fermecătoare, cochetă, so­bră sau fantezistă era considerată un accesoriu obligatoriu. Aflându-se sub semnul filmului şi al avangardei manifestată în artele vizuale, pălăria experimentează forme şi modele inovatoare, precum şi o gamă foarte mare de materiale într-o paletă cromatică uluitoare.  

După faimoasele pălării cloche ale anilor ’20 ce-ţi ascundeau discret privirea, urmează pălăriile anilor ’30, purtând amprenta nebună a suprarealismului, apoi vin năvalnicii ani ’40, în care modelele se schimbau radical de la an la an. Sunt ani de război, iar restricţiile de tot felul aduc în modă minimalismul. În acest context, rolul pălăriei este determinant în definirea şi personalizarea ţinutei femeilor. Imaginaţia designerilor nu cunoaşte limite: explozii de flori, pene, egrete, funde, volane, fructe… reinterpretări ale micuţelor pălării victoriene "doll hat" sau ale bonetelor tipice secolului al XVIII-lea. Sunt în vogă, pe rând, celebrele pălării "halou", apoi pălăriuţele cuminţi cu voaletă, turbanele de inspiraţie orientală sau pălăriile stranii, extravagan­te, cu volumetrii uimitoare, decorate cu flori şi pene uriaşe. Pălăriile de in­s­piraţie militară oferă un contrast iz­bi­tor celor florale, ultrafeminine. Varie­ta­tea modelelor anilor ’40 nu cu­noaş­te precedent în întreaga istorie a pă­lă­riei. Interesanţi sunt şi anii ’50 în ma­terie de design. Stiliştii continuă să im­pună pălăria drept accesoriu obli­ga­toriu, iar dive precum Audrey Hepburn, Ingrid Bergman, Brigitte Bardot o strecoară definitiv în inima fe­me­i­lor şi a bărbaţilor, deopotrivă. Este epo­ca în care Jacqueline Kennedy revo­lu­ţionează lumea pălăriilor, lan­sând prac­tic un model inconfundabil de pălăriuţă rotundă tip tocă. Dar să nu uităm că "New Look" însemna, îna­inte de toate, libertate, optimism, opu­­lenţă, voluptate. Cu boruri largi ori foarte înguste, decorate cu flori, pene, tul, catifele, pălăriile anilor ’50 aduc un tribut romantic timpurilor regelui Edward, prin readucerea în actualitate a voaletei şi a panglicilor late. 
Cam atât, deocamdată, despre pălăriile celor mai frumoşi ani, despre pasiunea mea pentru ele, despre seducţia şi vraja lor.

Dar să vă mai spun ceva. Le port pentru că atunci când mă plictisesc prea tare de mine şi de lumea mea, ele îmi dau şansa să mă gândesc la femeile de altădată şi la lumea lor. Şi le iubesc pentru că sunt inutile, dar atât de rafinate, zadarnice, dar atât de fermecătoare, uitate, dar atât de actuale… Pălăriile mele de demult…