x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Pasind pe acelasi coridor

0
Autor: Pompiliu Kostas Radulescu 03 Apr 2006 - 00:00
Pasind pe acelasi coridor


BIOGRAFIE SENTIMENTALA
A platit tributul unui deceniu stalinist. Dar si cand repertoriul e stabilit de Directia de Propaganda a Comitetului Central, "diamantele tot stralucesc", spune istoricul de teatru Ionut Niculescu.

E ciudat sa-ti dat seama dintr-o data cata insemnatate poate avea un detaliu. Mirosul serii in care ai primit primul sarut. Glasul asistentei care te intampina cand, nebun de asteptare, devorezi clipa in care-ti vezi pentru prima oara copilul. Cum cadea lumina in camera unui prieten bolnav in ziua cand l-ai vizitat ultima data, dar care acum nu mai este. Dar ce culoare avea covorul asta, pe care calc eu acum, cand spuneai "buna dimineata, maestre", cu cateva minute inainte de repetitie si te-ntalneai cu Birlic pe hol? Mai stie cineva? Nimeni? Poate ca nu sunt unde trebuie. Poate ar trebui sa ma duc in Sala Amzei, unde e acum Teatrul Creanga, sau in Sala Comedia, la Odeonul de azi. Ori poate ar trebui sa-i intreb pe cei de-acum, cei putini care-i mai simt inca in palma caldura ultimei strangeri de mana. Sau poate am innebunit eu si ma-ncapatanez sa cred ca pot exista biografii sentimentale...

ISTORIE VIE. "De curand am avut aici la muzeu un simpozion dedicat lui. Mari actori care au jucat alaturi de Grigore Vasiliu Birlic pe scena acestui teatru si-au amintit de el si au vorbit cum numai ei pot sa o faca", ma aduce, sper eu, pe calea cea buna istoricul de teatru Ionut Niculescu. In enorma sala a muzeului, ecoul vocii face declaratii de dragoste. Pentru ca noi nu putem altceva decat sa-l evocam. Dar oameni ca Radu Beligan, Carmen Stanescu, Ion Lucian, Simona Bondoc, Matei Alexandru, Mihai Fotino, il pot intr-un fel reinvia prin amintiri si, prin pasii pe care i-au facut alaturi, pe scena sau in film. Si-atunci, la randul lor, pasii lui Birlic rasuna iar pe coridorul ce da in scena.

NOBLETE. "A venit in Teatrul National dupa 1948, dupa nationalizarea teatrelor particulare si desfiintarea trupelor independente, si s-a sfarsit la o varsta la care un actor se gandeste la urmatorul rol. Dar atat cat a jucat aici, doar douazeci de ani, a adus efectiv o aura de noblete acestei profesiuni. Oricum, pe aceasta scena si alaturi de cei mai mari actori pe care i-a avut teatrul romanesc, si-a desavarsit arta. Si, chiar daca a venit in aceasta echipa ca un actor deja format, s-a integrat perfect ceea ce Teatrul National urma sa devina". Ghicesti aici o modestie si un crez profesional pe care-l cam cauti cu lupa astazi, in epoca sit-com-urilor si a vedetelor imberbe si fara bacalaureat.

In rolul lui Canciano din "Badaranii"

ROMANUL DIN CERNAUTI. "Birlic si-a inceput cariera, cum cred ca este deja cunoscut, la Teatrul National din Cernauti". Ce vremuri, gandesc eu si-mi amintesc de o colecta de manuale de acum cativa ani pentru romanii din Bucovina. Nu stiu cati s-or fi incalzit indopand sobele cu ele, dar cert este ca nu mai avem Teatru National acolo. Istorie uitata... "Il angajase chiar profesorul sau, marele om de teatru Victor Ion Popa. Dar, in ciuda unor succese promitatoare, spun cronicarii vremii, cariera lui era departe de a straluci. De altfel, amintesc cei ce l-au cunoscut pe atunci, era si profund nemultumit de tot ce se intampla acolo. Nu stiu daca simtea sau nu ca are, cum se spune, «in ranita bastonul de maresal», dar sansa a facut sa fie vazut intr-un spectacol de regizorul Sica Alexandrescu. Si asa a ajuns la Bucuresti.

PENTRU NOI. "Dar cred ca pentru cei de azi, mai cunoscute sunt rolurile din filme. A stralucit, stiu ca este un cuvant mare, e insa o realitate, a stralucit in «Telegrame», pe un scenariu de Mircea Stefanescu dupa opera lui Caragiale, in «Badaranii», «O scrisoare pierduta», «Titanic vals», spectacole preluate de cinematografie de la Teatrul National, dar si in primele emisiuni de varietati ale televiziunii, lucru care se cunoaste mai putin. Vocea i se mai poate auzi si astazi in inregistrari radio, piese de teatru sau lecturi din marea literatura." Acum, pentru noi... N-am fost acolo, in sala, in fata lui niciodata. Timpul nu ne-a fost complice. Nu i-am aranjat niciodata recuzita in culise si nici nu l-am petrecut din priviri pana la autocar inaintea ultimului turneu. Nu l-am intrebat niciodata "ce mai faceti, maestre?". Nu stiu cine a fost cu adevarat, dincolo de machiaj, de hartia groasa a fotografiei sau de pelicula zgariata de film. Si poate nici nu conteaza. Pentru ca in clipa in care de sub mustata pleostita a lui Ichim, acarul, poate sa rasara un suras, iar de sub tricornul lui jupan Canciano, un gand nastrusnic, joaca doar pentru tine. Si-atunci iei o farama de inima, niste lacrimi si-un zambet, lasi cartea de istorie de o parte si-ti construiesti propria, sentimentala biografie.
Acesta este Birlicul meu!

Ionut Niculescu, istoric de teatru
"Birlic a fost un rasfatat al publicului si inainte si dupa ’48. Chiar daca inainte de nationalizarea teatrelor, «specialitatea» lui erau comediile usoare, bulevardiere, o data cu sosirea in trupa Teatrului National, alaturi de uriasi ai scenei nationale a contribuit intr-un deceniu stalinist la cultivarea limbii romane, la punerea in valoare a marii dramaturgii. Platind tributul epocii, au salvat totusi prin harul lor steagul Teatrului National".
Ionut Niculescu
istoric de teatru, director al Muzeului Teatrului National

PRINTRE CEI ALESI


In 1948 s-a intamplat un lucru extraordinar. O data cu desfiintarea trupelor particulare, de peste tot actorii-emblema si regizorii au venit cu totii la Teatrul National. Birlic, Giugaru, Beligan, Tanti Cocea, Ion Talianu, Silvia Dumitrescu-Timica si atatia altii s-au alaturat trupei Nationalului, intalnind artisti impreuna cu care au format cea mai valoroasa garnitura actoriceasca pe care a cunoscut-o vreodata teatrul romanesc. Spun asta, pentru ca acel moment a fost nu numai sansa Teatrului National, ci a teatrului romanesc in ansamblu.

BIRLIC, UN MOLDOVEAN INTELEPT. DE-A RASUL-PLANSUL


S-a spus deseori ca Birlic a avut geniu comic. Intr-adevar, avea un haz innascut si un fizic harazit comediei. Dar trebuie stiut ca marii actori de comedie sunt si straluciti actori de drama. Toma Caragiu si Amza Pellea sunt doar doua exemple. Intr-o evocare a lui Alexandru Voitin, "Oameni care tac", facea dintr-un personaj episodic, evreul Zigu, un rol unic. Iar Carmen Stanescu in tabloul final, cand batranul se pregateste pentru moarte, nu-si putea stapani lacrimile pe scena.
Se cauta de regula in activitatea profesionala a unei personalitati si urme ale vietii lui personale. E poate o obsesie a timpurilor noastre. Incercam sa descoperim dincolo de roluri, un om cat mai aproape de ceea ce credem noi despre el sau chiar despre noi insine. Cautam, daca nu suntem suficient de buni, sa-i pictam rau pe altii, sau daca ii luam drept modele, sa gasim in ei lucruri in care recunoastem. Sigur ca anumite aspecte din viata personala a unui artist influenteaza si creatia, dar nu trebuie sa absolutizam. Birlic a fost un om bun, care a daruit.

DIN PORECLA IN RENUME


In 1930 de deschide Teatrul Vesel care va functiona cu mare succes in special datorita adaptarilor semnate Tudor Musatescu sau Sica Alexandrescu. Impreuna prelucreaza in acelasi an 1930 o comedie bulevardiera frantuzeasca in care Grigore Vasiliu, abia venit in Bucuresti, va juca personajul principal, un anume functionar Perjoiu. Comedia s-a bucurat de un enorm succes, iar proaspatului actor venit de la Cernauti bucurestenii nu i-au mai spus de-atunci Grigore Vasiliu, ci "Birlic", dupa numele dat piesei de Sica Alexandrescu si Tudor Musatescu.
Citeşte mai multe despre:   national,   teatru,   teatrul,   teatrul naţional,   editie de colectie,   birlic

Serviciul de email marketing furnizat de