x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Petreceri aristocrate

0
Autor: Carmen Plesa 30 Ian 2006 - 00:00
Petreceri aristocrate


SOCIETATEA BUCURESTEANA
Inalta societate bucuresteana frecventa doar balurile organizate de anumite case. Renumite erau cele de la familia Sutu, de la Stirbei sau cele de la Bibescu.

Sfarsitul secolului al XIX-lea-inceputul secolului XX prinde aristocratia Bucurestilor in acorduri de Strauss, invartit in haine scumpe de la Paris si stropit cu parfumuri frantuzesti. Orientul pierdea teren, in favoarea fineturilor importate din Occident.

PRETENTII. Balurile se tineau si ele lant, insa inalta societate se limita sa le frecventeze pe cele organizate in anumite case. Se impuneau cele de la familiile Sutu, Stirbei sau Bibescu.

Petrecerile de la Palatul Sutu - astazi Muzeul de Istorie al Municipiului Bucuresti - erau cele mai discutate, la acea vreme. Atat de discutate, incat cei care au scris despre ele si despre amfitrioni - Grigore Sutu si sotia sa, Irina (nascuta Hagi-Mosco) - nu s-au pus pus niciodata de acord. "Perechea Sutu era cat se poate de caraghioasa; nu erau oameni rai, dar nici buni, si cheltuiau prosteste insemnatele lor venituri. Foarte vanitosi, singura lor placere era sa primeasca, si dau baluri toata iarna, o data pe saptamana si de multe ori de doua", noteaza Constantin Argetoianu in "Memorii - Pentru cei de maine - amintiri din vremea celor de ieri". In "Bucurestii de ieri si de azi", Victor Bilciurescu ii califica pe sotii Sutu drept "pretentiosi", epitet valabil si pentru balurile pe care le dadeau. "Balul de la Sutu... era unul dintre cele mai pretentioase baluri din vremea aceea, nu numai fiindca amfitrionii erau parcimoniosi la invitatii, nu numai fiindca acest Sutu purta pe atunci titul de print si pe frontispiciul palatului avea zidit blazonul familiei, nu numai pentru ca ducea o viata cu adevarat princiara..., ci mai cu seama pentru consideratia ca treceai drept un arbitru al elegantei si al manierelor alese daca ai fi frecventat macar o singura receptie sau un bal la Sutu, frecventa ce conta ca un titlu de aristocratie".

OBICEIURI. "Sutii" nu scapa nici de ironiile lui Constantin Bacalbasa, din "Bucurestii de altadata".

Emanoil Hagi-Mosco sare in ajutorul familiei: "Sotii Sutu erau de o amabilitate desavarsita, foarte primitori si politicosi cu toata lumea. Cand dadeau serate, Grigore Sutu astepta invitatii la capatul de sus al scarii monumentale, iar sotia sa nu statea pe un scaun asteptand sarutari de maini si inclinari, cum spunea Bacalbasa, care nu a calcat in casa, ci, dimpotriva, nu sta locului o clipa. Alerga de la unul la altul, nu lasa vreo femeie sa ramana fara dansator si, la bratul unuia sau altuia, scobora deseori la bufet in frumoasa sufragerie de la parter, controland totul pentru a nu se ivi vreo nemultumire.

Cu toata situatia lor sociala, erau de o mare simplicitate. Nu purtau, spre deosebire de altii, titlu" (din "Bucuresti - Amintirile unui oras").

LA BIBESCU. Misu Vacarescu, ce semna cronicile mondene din L’Independence Roumaine, sub pseudonimul Claymoor, comenta astfel un bal dat de Gheorghe Bibescu: "Un bal costumat, care a facut senzatie si despre care s-a vorbit mult in saloanele bucurestene. Costumul francez predomina, fireste. Printul Bibescu, in ducele de Marly, Grigore Cantacuzino (Grigri), in Cromwell, Emanuel Baleanu, in Don Juan... Doamnele, unele mai rapitoare decat alta - Natalia Sutu in domesticitoare, tragand dupa ea un urs lantuit, printesa Bibescu, in taranca din Mans, printesa Ferdinand Ghica in nebuna, printesa Maria Stirbey in noapte de toamna... Constantin Argentoianu aminteste si de balurile de la Iancu si Irina Marghiloman, care insa nu se bucurau de aprecierea inaltei societati. "Balurile Marghiloman erau considerate ca de clasa a II-a si «la haute volee» le boicota", noteaza Argetoianu. - "Memorii - Pentru cei de maine - amintiri din vremea celor de ieri" de Constantin Argetoianu, Editura Humanitas, 1991

"Atunci era vremea cand totul dansa, cand totul se invartea; frenezia dansului ajunsese la culme. Valsurile neintrecute ale lui Strauss, pline de ritm si languroase, cerand parca mangaieri, faceau ca femeile sa se lase a fi purtate in vartejul muzicii de catre cavalerii lor, care le strangeau la piept, le conduceau intr-o atmosfera imbaiata in armonia suntelor muzicale, cu adausul gingasiilor sincere sau nu, dar poftitoare, soptite la ureche. Si apoi sa ne mai miram de urmari..." - Emanoil Hagi-Mosco "Amintirile unui oras"

DUPA MODA PARISULUI
"Din momentul in care am fost «scos in lume», mi s-a acordat si dreptul sa port pantaloni lungi. A fost pentru mine o zi mareata, si toate onorurile cu care am fost mai tarziu incarcat, in cursul anilor n-au insemnat nimic pe langa acea dovada de inaintare in grad, pe scara vietii. Desi nu implinisem decat 14 ani, m-am simtit "domn", si nu pot sa uit ifosele cu care am iesit sa ma plimb pe Podul Mogosoaiei si dispretul cu care priveam la "copiii" pe care ii intalneam.

Dintr-atatea case pe care, devenit "domn", le-am vizitat impreuna cu muma-mea, nici una nu mai purta pecetea vechilor instalatiuni boieresti, descrise in scrierile lui Ion Ghica si ale contemporanilor sai.

Evolutia si modernizarea protipendadei bucurestene se savarsise deja si oamenii cu dare de mana isi organizasera traiul si casele dupa normele si moda Parisului. Limba romaneasca ramasese tot dupa usa, dar cea frantuzeasca inlocuise in jurul canapelelor pe cea greceasca.

Casa care lua vazul oamenilor, pe vremea copilariei mele, era casa Sutu - palatul Sutu cum i se spunea - care mai exista si astazi in fata Spitalului Coltei, cam darapanata, cam strivita prin proportiile imobilelor noi ridicate imprejur si cam umilita in trufia ei princiara prin succesiva adapostire a unor administratii comunale si a unor zarafii mofluze. (...) Palatul Brancoveanu, dincolo de garla si palatul Stirbei pe Podul Mogosoaiei, erau ce e drept cladiri cu o infatisare mai aristocratica, in sensul occidental al cuvantului, dar "palate" erau numai cu numele. Cel dintai, pe jumatate ruinat, nici nu era locuit - iar cel din urma, prost intretinut cu toata averea proprietarului sau Alexandru Stirbei, nu se impunea decat prin "Corpul de Garda" cu coloane pretentioase, ridicat de Voda Barbu Stirbei in timpul scurtei sale domnii.

In aceasta mizerie arhitecturala, cu aspectul sau de castel romantic flancat de patru turnuri, palatul Sutu minuna lumea si trecatorii se opreau sa caste gura in fata soarelui poleit, inconjurat de raze, ca la Versailles, pironit deasupra portilor masive de fier" - din Constantin Argetoianu - "Memorii - Pentru cei de maine - amintiri din vremea celor de ieri"

"Marile familii se luau la intrecere in privinta fastului salilor, a rafinamentului supeului, precum si a costumelor si rochiilor. Balurile incepeau pe la zece seara, iar dansurile care precedau supeul - valsuri, polka, polkmazurca, cadrilul si lanciers - desteptau pofta de mancare. La miezul noptii sau cel tarziu la unu noaptea, era servit supeul, apoi incepea cu adevarat balul."

BUN II VINUL...

Pe timpul culesului, petrecerile familiile instarite din Capitala se mutau pe la mosiile de la Dealul Mare, Dragasani, Odobesti, Panciu, Nicoresti sau Cotnari. "La viile boieresti de la Valea Calugareasca, de la Urlati, Scaeni, Valea Mieilor, Ulmeni se organizau baluri asa cum se fac astazi pe la statiunile balneare si climaterice. Asa se explica de ce cele mai cautate tarafuri de lautari, pana acum vreo 30 de ani, la Urlati isi aveau culcusul, si de acolo isi angajau casele din Bucuresti, Ploiesti, Buzau sau Targoviste taraful de lautari, cand aveau vreo sarbatoare mai pretentioasa in familie", scria Victor Bilciurescu despre atmosfera de inceput de secol XX. In "Bucuresti si bucuresteni de ieri si de azi", Bilciurescu surprinde si cateva aspecte ale minunatelor petreceri din timpul culesului de la via din Valea Calugareasca a baronului Barbu Bellu, "al carui splendid conac cu etaj avea zeci de camere pentru musafirii din Bucuresti".

"Balurile cu adevarat izbutite tineau pana la sapte-opt dimineata. Reusita tinea de calitatea supeului si de obiectele de cotillion oferite. Deosebit de apreciate erau si balurile mascate, prilej de bucurie, dar si de serioase framantari si insomnii, caci alegerea costumelor si realizarea lor nu reprezentau un lucru simplu."

IN SALONUL OTETELESANU

Salonul doamnei Otetelesanu era, la sfarsitul secolului al XIX-lea, un renumit loc de intalnire pentru aristocratia bucuresteana. Potrivit profesorului Ionel Zanescu, salonul doamnei Otetelesanu era frecventat de elita Capitalei, prin elita intelegandu-se nu numai boierii de sange, ci toti cei care aveau un nume sau o situatie in politica, armata, magistratura, diplomatie sau literatura. "Acest salon te consacra. Spre a fi cineva in lumea inalta trebuia sa treci prin el. Aici se lansau fetele in lume, aici se puneau la cale casatorii, dar si multe combinatii politice", noteaza Zanescu.

MONDENE: JOKEY-CLUB DAR SI BALUL OBOLULUI

In afara de balurile de la marile case, Constantin Argetoianu remarca alte doua evenimente mondene importante: balul Jockey-Clubului si balul Obolului. "Balul Jockey-Clubului, rezervat doamnelor si domnisoarelor membrilor si unui foarte redus numar de invitati era clasat ca «sic», aproape pe picior de egalitate cu balul Stirbei", spune Argetoianu.

Balul Obolului, in schimb, era un bal public si se tinea in Sala Teatrului National. Avea ca scop adunarea de fonduri. Acestea erau alimentate din pretul biletelor de intrare, prin beneficiul ce ramanea de la supeu, dar mai ales prin "tombola monstra" ce invartea toata noaptea roata norocului.

"Elena Ferekide, sufletul Obolului si mai ales al balului Obolului, cutreiera cu o luna-doua inainte pravaliile Lipscanilor si Podul Mogosoaiei si nu iesea din ele decat cu trasura plina de fel de fel de obiecte, oferite de negustori, de bunavoie ori de nevoie. Mai contribuiau si damele din comitet si cele din afara de comitet, si astfel se adunau pe scena Teatrului National o adevarata exopozitie de orori pe care lumea si le disputa totusi...", scrie Argetoianu.

PETRECERE PENTRU PRESA

Balul Presei a aparut, scrie Constantin Argetoianu, la initiativa "damelor liberale", care voiau sa concureze "cuconetului conservator", in domeniul petrecerilor. "Presa era inca in fasa, ziarele erau conduse aproape toate de oameni politici si gazetarii profesionisti, cati erau, traiau intr-o cumplita saracie... In asemenea imprejurari, balul Presei era un adevarat bal de binefacere si «patronesele» se sileau sa adune cat mai multi bani ‚ remarca Argetoianu. Zoe Sturdza era cea care se ocupa de organizarea acestui bal.
Citeşte mai multe despre:   constantin,   editie de colectie,   argetoianu,   Constantin Argetoianu,   sutu,   balul,   balurile

Serviciul de email marketing furnizat de