x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Pierduta intre asternuturi...

Pierduta intre asternuturi...

29 Mai 2005   •   00:00

Mitul unei neveste virgine parea ca a ramas doar o poveste. Cand colo, majoritatea romancelor s-a casatorit cu primul barbat din viata lor.

  • de CARMEN DRAGOMIR
  • PRIMA DATA
  • In majoritate zdrobitoare, femeile din Romania au facut prima oara sex din dragoste
    Prima noapte de dragoste, visata de cand, intr-o privire, intr-o atingere, intr-un suras sau intr-un sarut furat, ai simtit pentru prima data voluptatea ascunsa care te cuprinde in plasa ispitelor... Asa incepe scenariul unor nopti de reverie, cand Fat-Frumosul asteptat si dorit te topeste intr-o atingere, intr-un moment irepetabil cand te daruiesti lui pe de-a-ntregul, invaluiti de magia noptii care trezeste femeia din tine. E, probabil, visul multor adolescente... Vorbim despre ele pentru ca, spre deosebire de barbati, la care prima experienta de acest fel e una mai degraba eliberatoare, majoritatea fetelor asteapta acest moment ca pe ceva cu totul special. Astfel, daca pentru 41% barbati persoana cu care au avut prima experienta sexuala le-a fost indiferenta, doar 9% dintre femeile chestionate au afirmat acest lucru. Cumulat, 68,8% dintre subiecti afirma ca au fost indragostiti de persoana cu care au avut prima experienta sexuala.

    SPECIAL. "Prima data", atat de importanta pentru 84% dintre femeile chestionate care au raspuns ca au fost indragostite de primul barbat din viata lor, nu e insa intotdeauna si cea mai buna data. Oricum ar fi, prima experienta sexuala nu poate fi banala. Feerica, eliberatoare sau traumatizanta, e momentul in care te desparti de ceva pentru totdeauna. Cand din noaptea magica dorita ramai doar cu cosmarul unui vis furat pe care nu-l mai poti regasi vreodata, "prima noapte", desi incuiata intr-un sertar al sufletului tau, te urmareste o viata intreaga, ucigand poate pentru totdeauna femeia din tine.

    Daca ne uitam in dictionar, o persoana virgina este acea persoana care nu a avut niciodata relatii sexuale. Poate, insa, o definitie mai buna a virginitatii ar fi aceea a unui sentiment mai profund decat o simpla penetrare, atunci cand "prima data" este un esec total.

    CONSERVATOARE. Inca sunt oameni care cred ca virginitatea este importanta la o nevasta si ca a te darui pentru prima oara este cadoul suprem oferit barbatului. 40% dintre barbatii din Romania cred ca este rau ca o fata sa-si inceapa viata sexuala inainte de casatorie, iar 35% considera musai ca acelea care devin sotii sa fie virgine. Vor fi poate aceia care vor descoperi ca primul sosit nu e in acelasi timp cel mai deosebit. Altii spun ca lipsa experientei sexuale afecteaza relatia de cuplu. Asa cred, probabil, cei 47% dintre barbati care au afirmat ca este bine ca o fata sa-si inceapa viata sexuala inainte de casatorie.

    Femeile din Romania de azi, desi trambiteaza incolo si-ncoace ca au lasat prejudecatile de-o parte, se dau moderne proclamand egalitatea intre sexe, inclusiv in privinta raporturilor sexuale, sunt, conform sondajului, mai conservatoare decat barbatii care-si doresc neveste virgine. In procent de 44%, femeile zic ca este rau sa-si inceapa viata sexuala inainte de casatorie, iar 41% considera absolut necesar sa fie virgine in noaptea nuntii. Baietii au liber la sex, 66,8% dintre subiectii chestionati afirmand ca este bine ca acestia sa-si inceapa viata sexuala inainte de casatorie. Doar 22,4% cred ca este rau ca baietii sa cunoasca "pacatul" inainte de insuratoare.
    Este bine sau rau ca o fata sa-si inceapa viata sexuala inainte de casatorie?
  • Este bine 45,2%
  • Este rau 41,9%
  • NS/NR 12,9%
  • Este bine sau rau ca un baiat sa-si inceapa viata sexuala inainte de casatorie?
  • Este bine 66,8%
  • Este rau 22,4
  • NS/NR 10,8
  • Ati fost indragostit/a de persoana cu care ati avut prima relatie sexuala sau va era indiferent?
  • Am fost indragostit/a 68,8%
  • Imi era indiferenta 23,7%
  • NS/NR 7,5%
  • V-ati casatorit cu persoana cu care ati avut prima relatie sexuala?

  • Da 57,5%
  • Nu 36,6%
  • NS/NR 5,9%
  • MULTI BARBATI AU AVUT NEVESTE VIRGINE!
    Daca le credem pe cuvant, majoritatea femeilor romance s-au casatorit cu primul barbat din viata lor
    "Da, te-as iubi cum ma iubesti si tu/ Inim-ar spune da, cugetul nu. (...) / Ma vrei al tau si-atat, si nu-ti mai pasa/ De toti ai tai, de toti ai mei", spunea Arghezi in "Dragoste Tarzie", dand glas unei patimi ce te impinge in bratele ispitei de-a miza fericirea pe-o clipa de amor.

    Magia orelor de dragoste sfarsite-n zori parea ca a ucis de mult mitul fecioarelor, caci se spune ca femeia zilelor noastre ar fi depasit angoasele subiectelor odata tabu. Majoritatea femeilor, in proportie de 78%, s-a casatorit, zic ele, cu primul barbat din viata lor.

    In general, se pare ca majoritatea romanilor nu e curioasa sa vada cum e cu dragostea sau cu sexul. Sau cel putin nu recunosc ca au muscat de mai multe ori din fructul oprit inainte sa se casatoreasca. Chiar daca si-au satisfacut curiozitatea sau nu, 57,5% dintre cei chestionati afirma ca s-au casatorit cu persoana cu care au avut prima experienta sexuala. Desi se spune ca prin natura lor barbatii nu pot avea o singura femeie, 31% dintre barbatii din Romania si-au unit destinele cu femeia cu care au avut prima experienta sexuala. Si, poate, intre schimbatul garniturilor de la "ghiveta" si batutul covoarelor sau alte indeletniciri "pasionale" au descoperit betia aventurilor eliberatoare pline de "pacat" cu prietena nevestei sau cu colega de serviciu.

    Si-au trait, mai departe, fericiti pana la adanci batraneti... Sau nu! In proportie de 41,9% romanii cred ca este rau ca tinerele fete sa-si inceapa viata sexuala inainte de a-si pune verigheta pe deget. In acelasi timp, 53,5% considera ca nu este necesar ca fetele sa fie virgine in momentul casatoriei. Cei din mediul rural cred, in proportie de 50%, ca fetele trebuie sa fie virgine in momentul casatoriei si doar 29% dintre oraseni afirma acest lucru.

    Oltenii sunt cei mai stricti in ceea ce priveste regula virginitatii la fete (52%), cei mai ingaduitori fiind bucurestenii, in proportie de 18%. Romanii care nu se uita deloc la televizor zic, in proportie de 72%, ca fetele trebuie sa fie virgine la maritis, pe cand doar 38% dintre cei care urmaresc emisiunile de la tv de cateva ori pe saptamana sau mai des cred ca este necesar ca nevestele sa fie fecioare.

    Erotismul gustului
    INCITANT. In doi ani, romancele au invatat sa-si savureze simturile, conduse prin labirintul seductiei de catifelata lor prietena, Kandia.

    Acum aproape doi ani, o ciocolata romaneasca avea curajul sa ispiteasca femeile intr-o calatorie spre a-si descoperi propria senzualitate, a-si dezmierda toate cele "sase" simturi, aproape pana la hedonism.
  • de ANDREEA HIRICA
  • "Ce gust are Kandia? Verde dimineata, purpuriu cand esti singura, visiniu pe intuneric; si cred ca miroase a poveste neinceputa, o poveste care iti da fiori de ciocolata", marturiseste o curajoasa care s-a lasat prada tentatiei Kandia. In toamna anului trecut, televizoarele surprindeau un cuplu atipic de amanti - ea alba, el negru - intr-o scena aprinsa in dormitor; totul insa numai pentru a descoperi in final ca femeia nu voia decat ciocolata care ii acoperea in intregime partenerul. La inceput, unele femei au fost socate, dar de-a dreptul cucerite de modul in care le "vorbea" Kandia. Altele, insa, refuzau sa accepte un astfel de produs, le era rusine sa cumpere ciocolata, "ce ar spune vanzatoarea despre mine!?", marturiseau ele. Dupa aproape un an in care Kandia le-a dezvaluit povesti si le-a surprins cu ispititorul gust catifelat, in care cladirile au prins buze de ciocolata, aceleasi fiinte, care si-au reprimat initial placerile Kandia, iata ce povesteau: "Pentru noi, femeile, ciocolata reprezinta o ispita careia nu-i poti rezista; o placere intensa, aproape un pacat, dar si o prietena intima, care iti impartaseste si iti degusta chiar si cele mai tulburatoare si mai incitante secrete."

    MAGIA. Cata pasiune, cata senzualitate, cata atingere poti regasi intr-un nume? Cat de mult poti "gusta" din brandul care te curteaza? Desi pare greu de crezut ca un gust catifelat ar putea fi transmis prin televizor sau printr-o alta lungime de unda, iata ca femeile Kandia l-au descoperit cu toate cele "sase" simturi: intuitiv, tactic, vizual, muzical, olfactiv si, ca o incununare a seductiei, gustativ. Secretul din spatele gustului insa nu este deloc un secret: intr-un studiu comparativ realizat de Asociatia pentru Protectia Consumatorului (APC) Romania, s-a descoperit ca ciocolata Kandia are cea mai mare cantitate de cacao, continand, de asemenea, si grasime din lapte; cat despre unt de cacao, doar Kandia foloseste in cantitati serioase. Tinand cont si de reteta elvetiana de preparare si, nu in ultimul rand, de faptul ca se produce in cea mai moderna fabrica de la noi, intelegem de ce Kandia reuseste sa seduca fiecare femeie, ea insasi un misterios amestec de magie si de spirit practic.

    "Putine lucruri sunt atat de senzuale precum ciocolata; "Ciocolata cu dragoste" este povestea erotismului Kandia. Cu o traditie din 1890, Kandia inseamna placerea gustului catifelat pe care doar ciocolata ti-o poate oferi", dezvaluie Ioana Moga, cea care "tine" in mainile sale destinul Kandia, ca si manager de marketing.
    ×