x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Printul Manuc spionul

0
10 Apr 2005 - 00:00

ARMEANUL
Manuc-Bei, dupa scrierile vremii triplu agent secret, era atat de bogat, incat speriase si Parisul cu risipa lui. Hanul construit de el a fost locul in care s-a hotarat alipirea Basarabiei la Rusia.



  • de CRISTIAN PETRU

  • Manuc stia 12 limbi straine, iar contemporanii lui spuneau ca a fost triplu agent pentru Rusia, Imperiul Otoman si Imperiul Habsburgic
    Piata Unirii. Bucuresti. 2005. Cladiri inalte construite in perioada regimului comunist. Pe o latura a importantei intersectii a Capitalei, o cladire micuta, alba se chinuie sa respire printre imobilele noi si uriase. Hanul lui Manuc, o mica licarire de istorie intr-o piata comunista, are aproape 200 de ani si a fost construit de Manuc-Bei, un armean atat de bogat, incat "speriase Parisul, oras al luxului si risipei, cu bogatia si fastul sau". Personajul a fost uitat. Numele sau este cunoscut insa de toata lumea.

    DESTIN. Nascut in 1769, la Rusciuk (localitate aflata acum in Bulgaria), din a doua casatorie a tatalui sau cu Mamica, fiica marelui bogatas Hanum-Oglu, Emanuel Mirzaian (sau Mirzaean) a crescut pana la 12 ani in casa parinteasca. S-a mutat apoi la Iasi, in casa unui negustor armean. Acolo a inceput sa invete limbi straine, ajungand pana la sfarsitul vietii sa stie 12 graiuri. La 26 de ani, in 1785, s-a intors in Rusciuc, unde s-a casatorit cu Mariam, fiica unui cunoscut din acea vreme, Avet. "Manuc Mirzaian se impunea nu numai prin bogatia sa, dar si prin infatisare, minte si suflet rar intalnit. Inalt, frumos, cu o frunte mare, ochi negri scanteietori, aer energic, ager, fin amabil, dar si indraznet. Avea darul vorbirii si al prevederii", era descris negustorul. Dar, de asemenea, "era o figura interesanta de armean destept, dar cu fire de aventurier". S-a spus despre el ca era triplu agent secret al Turciei, Rusiei si al Imperiului Habsburgic. Asta pentru ca a fost, pe rand, de partea fiecarei mari puteri.

    HOTARAT. Reuseste sa intre in diverse speculatii cu capetenii locale turcesti, care, o data promovate, vor fi recunoscatoare sprijinitorului lor financiar, acordandu-i sau obtinand pentru el diverse demnitati, mergand de la serdar (1802), paharnic (1803), dragoman pana la cea de bei (print) al Moldovei (titlu pe care il primeau domnitorii numiti in scaun) atunci cand Mustafa Bairactar, fostul negutator de cai, ajunge, din pasa al Rusciukului, mare vizir. In Bucuresti, Manuc a inceput sa construiasca, in 1806, pe o parte a terenului ce facuse altadata parte din Curtea Domneasca si care incepuse a fi scos la mezat de la inceputul secolului al XIX-lea, hanul care ii poarta numele si astazi. Constructia a fost terminata in 1808, iar doi ani mai tarziu, dupa terminarea razboiului ruso-turc, stie sa se faca util ambelor parti beligerante, tratativele desfasurandu-se chiar in hanul sau. Acolo se pare ca s-a semnat actul prin care Basarabia a fost anexata la Rusia.

    URMARIT. Gratie facerii de bine, si-a facut si pentru sine o foarte frumoasa avere, despre care se dusese vestea si, pentru care, probabil, si-a atras mai tarziu urgia stapanirii turcesti. Dupa cate se spunea la Constantinopol, Manuc-Bei avea un palat de lemn de chiparos, ca in povesti, iar cuiele batute treceau toate prin monede de aur. Cand protectorul sau, marele vizir, a cazut in dizgratie si a fost asasinat, nu a mai asteptat sa vada ce soarta ii va harazi sultanul si cu o parte din bogatele sale averi a trecut in Tara Romaneasca. A ajuns si la Paris, de unde a plecat spre Rusia, unde tarul l-a numit in octombrie 1914 consilier de stat efectiv.

    Ca si despre viata lui, si despre moartea lui Manuc exista mai multe legende. Una spune ca a murit in Rusia, otravit de una dintre slugile credincioase. Cercetatorul roman Gh. Bezviconi contrazice insa aceasta poveste si arata ca Manuc-Bei si-a gasit sfarsitul intr-un accident de calarie la mosia si palatul sau din comuna Hancesti, Basarabia. Se stie insa sigur ca a murit in 1817. Manuc a fost inmormantat in pridvorul bisericii armenesti din Chisinau. Povestea sa si a hanului, celebra sa proprietate, este spusa insa mai departe pe malul Dambovitei, in Bucuresti. (articol inspirat din cartea "Din Bucurestii de altadata" de George Potra, aparuta in 1941)

    HANUL IN CARE BASARABIA A FOST CEDATA RUSIEI
    Hanul Manuc, la 1841, asa cum fusese desenat de M. Bouquet
    Hanul lui Manuc, asa cum arata in zilele noastre
    Hanul, aflat astazi in Piata Unirii din Bucuresti, a fost construit de Manuc-Bei in 1806 pe o parte a terenului ce facuse altadata parte din Curtea Domneasca si care incepuse a fi scos la mezat de la inceputul secolului al XIX-lea. La terminarea sa, in 1808, hanul se compunea din subsol, parter si etaj. La subsol avea 15 pivnite boltite, la parter erau 23 de pravalii, doua saloane mari, 10 magazii, 16 camere pentru servitori si bucatari, 4 odai laterale si un tunel in care incapeau 500 de persoane. La etaj se aflau 107 odai pentru locuinte si contoare (oficii, birouri).

    Dupa moartea lui Manuc, hanul si cele peste 10 mosii pe care Manuc le cumparase in jurul Bucurestiului au fost arendate. In "Din Bucurestii de altadata", George Potra spune ca, in 1839, "la parter erau grajdurile pentru cai si remizele pentru vehicule. La etajul 1 - calatorii in trecere, iar la etajul 2 - cei care stateau mai mult de sase luni in oras". Se spunea ca aceia care cautau linistea si care erau mai sensibili la zgomot trebuiau sa ocoleasca Hanul lui Manuc. Aici domneau galagia si atmosfera orientala. In 1840, hanul este vandut de Ioan- Murat, cel mai mare dintre fiii lui Manuc, apoi vandut din nou in 1861-1862, cand noul cumparator, Lambru Vasilescu, il boteaza Hotel Dacia. Au avut loc mai multe reparatii si transformari, fiind redeschis in 1874 sub numele de "Marele Hotel Dacia". In noua sa structura, hotelul avea doua sali mari care nu puteau fi folosite decat la ocazii deosebite. Dupa 1880, Sala Dacia a fost unul dintre locurile de intalnire a tuturor partidelor politice, pana in 1916, in preajma primului razboi mondial. Si in perioada comunista, cladirea, in care au functionat hotel si restaurant, a reprezentat un loc frecventat de cei care voiau sa se simta bine. Respectandu-i-se forma initiala, cu restaurant, crama si hotel, Hanul lui Manuc poate fi vazut si acum in Piata Unirii din Bucuresti.

    MEMBRU AL UNEI SOCIETATI SECRETE

    In istoria Imperiului Otoman a existat un grup de fruntasi progresisti, care facea parte din societatea politica secreta numita "Prietenii din Rusciuc". Organizatia a incercat in anii 1807-1808 "sa indrepre Turcia pe drumul civilizatiei". In fruntea acestui grup se afla Mustafa-Pasa-Bai-raktar, distins barbat de stat turc, dar la activitatea societatii participa si un nemahomedan, bancherul armean Manuc-Bei Mirzaian.

    HANUL LUI MANUC

    "Fata frumoasa, fata straina/ Diseara am sa te duc/Pentru convorbiri pentru cina/La Hanul lui Manuc/La Hanul lui Manuc. Nu sunt trasuri/Nu poti sa pleci/ Secolul e douazeci./Nu sunt trasuri/N-ai cum sa pleci/Secolul e douazeci./Diseara sa fii pregatita/Diseara am sa te duc/ Pentru o cafea turceasca si-o clatita/La Hanul lui Manuc/La Hanul lui Manuc. Nu vin haiducii, sunt ospatarii/Dulce iubito, eu sunt/Gandul meu afla-l tu si talharii/La Hanul lui Manuc/La Hanul lui Manuc./Haide, frumoaso, haide, straino,/ Dragostea mea fara leac/Vino cu mine, surazi si vino/La Hanul lui Nalbea/La Hanul lui Nalbea./Sunt si trasuri/Poti si sa pleci/Mai e un mileniu pana sa fie/Secolul e douazeci. Sunt si trasuri/Poti si sa pleci/Mai e un mileniu pana sa fie/ Secolul e douazeci./Mai e un mileniu pana sa fie/ Secolul e douazeci." de Mircea Vintila si Adrian Paunescu

    DE LA SERDAR LA PRINT

    Manuc-Bei a primit, ca recompensa pentru activitatea sa, mai multe demnitati. A fost astfel serdar (1802), paharnic (1803), dragoman. A fost chiar si bei (print) al Moldovei (titlu pe care il primeau domnitorii numiti in scaun), in momentul in care Mustafa Bairactar, fostul negutator de cai, ajunge, din pasa al Rusciukului, mare vizir. Demnitati a avut si in Rusia, unde tarul l-a numit in octombrie 1914 consilier de stat efectiv.
    Citeşte mai multe despre:   hanul,   editie de colectie,   manuc,   hanul manuc

    Serviciul de email marketing furnizat de