x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

"Sabotorii", un proces politic

0
Autor: Cristina Diac 26 Sep 2005 - 00:00
"Sabotorii", un proces politic


Pentru toate neregulile existente la Canal, aparute din cauza erorilor de proiectare, a lipsei de mijloace financiare, tehnice si umane, regimul Gheorghiu-Dej avea nevoie de tapi ispasitori. Procesul "sabotorilor" de la Canal.

In 1949, din initiativa sovietica, au inceput in Dobrogea lucrarile la constructia canalului care trebuia sa lege Dunarea de Marea Neagra. Conducerea de atunci a Romaniei a fost luata prin surprindere de "sugestia" lui Stalin. Gheorghiu-Dej s-a intrebat pana in clipa mortii care au fost adevaratele intentii ale "parintelui popoarelor" cand a cerut demararea unei asemenea lucrari. "Sfatul fratelui mai mare" trebuia urmat fara intarziere. Nimeni nu a stat sa se intrebe daca Romania isi permite sa aloce fonduri pentru o lucrare de asemenea anvergura. Lucrarile la Canal au fost incepute in graba in vara lui 1949. In februarie 1950 nu se depasise inca faza organizarii de santier.

CAUZELE REALE. Consecintele s-au aratat destul de repede. Proiectele tehnice ale constructiei nu au fost suficient de bine documentate. Se lucra dupa schite si planuri ce contineau din start erori tehnice. Nici din punct de vedere economic, lucrurile nu stateau mai bine. Romania nu avea resursele financiare necesare pentru sustinerea unui santier-gigant. Lipsa fortei de munca s-a dovedit a fi un alt impediment major in calea bunei desfasurari a lucrarilor. Problema personalului se punea atat din punct de vedere cantitativ, cat si calitativ. Daca numarul celor care trebuia sa lucreze la Canal a fost crescut prin aducerea militarilor in termen si a detinutilor - atat politici cat si de drept comun - , chestiunea gasirii personalului calificat s-a dovedit aproape imposibil de solutionat. In Romania nu existau la acea data oameni suficient de pregatiti pentru a lucra pe un asemenea santier. In plus, utilajele promise ca ajutor tehnic de catre sovietici soseau cu intarziere, erau putine si proaste calitativ. Toate aceste cauze au condus la intarzieri ale lucrarilor fata de ritmul planificat, la costuri foarte mari si la numeroase accidente de munca.

CELE DOUA COMISII. Confruntata cu numeroasele probleme pe care le facea Canalul, conducerea de partid a decis in 1952 sa investigheze cauzele neajunsurilor. O comisie alcatuita atat din reprezentanti ai Securitatii, cat si din specialisti a fost trimisa la fata locului. Inginerul Steinbach, specialist in lucrari hidrotehnice si de beton armat si inginerul mecanic Deac au ajuns la o concluzie grava, cuprinsa in raportul final al comisiei de ancheta. Documentul existent azi in arhivele SRI dadea verdictul: "Lucrarile Canalului, adica investitia uriasa de miliarde, au fost concepute pe baza de documentatii incomplete si gresite". Cei doi specialisti au cerut spre consultare atat proiectul general, cat si proiectele de detaliu ale intregii lucrari. Au fost refuzati, sub motiv ca sovieticii nu sunt de acord sa arate materialele tehnice solicitate.

O alta comisie condusa de Alexandru Draghici a vizitat santierul intre aprilie si mai. La acel moment, Draghici era adjunct al ministrului de Interne. Va deveni el insusi titular al acestui minister, caruia ii era subordonata Securitatea, chiar la sfarsitul lunii mai 1952. Desemnarea unei asemenea persoane, aflata la conducerea unui minister responsabil cu represiunea, demonstreaza intentiile conducerii partidului privind vinovatii.

"SOLUTIA" SALVATOARE. Cauzele reale nu puteau fi insa remediate. Cum problema exista, cineva trebuia facut responsabil si pedepsit exemplar. Pentru rezolvarea acestei situatii aparent complicate a fost suficient ca liderii de la Bucuresti sa se inspire din experienta sovietica a proceselor staliniste din anii ’30. Vinovati de toate lipsurile si necazurile oamenilor erau sabotorii, dusmanii de clasa, burghezo-mosierimea si agentii imperialismului infiltrati la Canal, pentru a "submina unul din cele mai importante sectoare ale economiei socialiste, sperand in restaurarea regimului burghezo-mosieresc si transformarea tarii noastre din nou intr-o semi-colonie a imperialismului", dupa cum suna rechizitoriul intocmit de procurorul din procesul intentat "sabotorilor".

ANCHETA. Au fost identificate ca sabotori, arestate si anchetate aproximativ 30 de persoane care lucrasera la Canal, atat ingineri, cat si muncitori. O echipa de la Securitatea din Bucuresti s-a deplasat la Constanta. Ea era condusa de generalul de Securitate Vladimir Mazuru, colonelul Misu Dulgheru (seful Directiei Anchete Penale) si de maiorul Nicolae Doicaru, seful Directiei Regionale de Securitate Constanta. Conform indicatiilor primite de la partid, ancheta trebuia terminata in 15 zile. Pentru ca acest termen sa fie respectat, anchetatorii trebuiau sa lucreze "zi si noapte". Inceputa in primele zile ale lunii august, ancheta trebuia finalizata cel mai tarziu pana la data de 23 august. Sistemul foarte dur de ancheta era copiat dupa model sovietic. De altfel, atat ancheta, cat si procesul au fost atent supravegheate si coordonate de consilierii sovietici Alexandru Mihailovici, Tiganov si Maximov.

Victime in procesul de la canal:
Aurel Rozei-Rozemberg, inginer si Nicolae Vasilescu-Colorado, inginer, condamnati la moarte si executati;

Dumitru Nichita, mecanic de locomotiva, condamnat la moarte si executat;

Petre Cernatescu, inginer si Gheorghe Georgescu, inginer,a condamnati la moarte; li s-a comutat pedeapsa in munca silnica pe viata.

Urmatorii cinci au primit pedepse cuprinse intre 20 de ani inchisoare si munca silnica pe viata:
Nicolae Frangopol, inginer
Mircea Ciorapciu, inginer
Oprisan Ionescu, inginer
Constantin Nitescu, inginer Petre Vieru, mecanic de locomotiva

UN SPECTACOL MACABRU
Arestatii au fost torturati fizic, amenintati cu arestarea sotiilor si copiilor, drogati cu medicamente, supusi unor interogatorii interminabile in care nu erau lasati sa doarma. "Declaratiile" erau scrise dinainte de anchetatorii Securitatii, iar "sabotorii" nu aveau altceva de facut decat sa le semneze. Epuizati in urma interogatoriilor-maraton si aflati sub influenta medicamentelor care le anihilau orice urma de rezistenta, acestia au semnat toate "declaratiile", fara ca de multe ori sa aiba cunostinta de continutul lor. Inaintea procesului, au fost obligati sa invete pe de rost ce "declarasera" teoretic ei insisi. Pentru a nu se trezi ca la proces inculpatii au uitat "poezia", anchetatorii au primit de la Bucuresti indicatia de a face o recapitulare cu fiecare detinut in parte.

PROCESUL. Ceea ce in epoca s-a numit "procesul sabotorilor de la Canal" a inceput cu o saptamana intarziere fata de cum fusese programat. S-a desfasurat intre 29 august si 1 septembrie 1952, intr-o baraca-hangar din colonia de munca Poarta Alba. In sala improvizata au fost adusi aproximativ 2.000 de muncitori, pe post de spectatori. Discutiile din "sala de judecata" erau preluate si transmise prin intermediul unei statii de amplificare in toata colonia, pentru a fi ascultate de muncitorii care nu mai incapusera inauntru. Teoretic, vinovatii au fost judecati chiar in locul unde savarsisera "odioasele fapte", ca raspuns la solicitarile "oamenilor muncii". Pe santiere fusesera organizate adunari la care acestia luau cuvantul. La una dintre intalnirile "spontane", unul din muncitori a cerut "pedepsirea capitala si judecarea lor aici, unde au sabotat industria Canalului Dunare-Marea Neagra". In practica, procesul a fost judecat la Poarta Alba pentru a servi cat mai bine scopului pentru care fusese inventat.

"SPECTACOLUL". "Procesul sabotorilor" face parte din categoria "proceselor-spectacol", care au nevoie de o asistenta cat mai numeroasa. Publicul trebuia sa vada ca partidul pedepseste dur pe oricine se opune "construirii socialismului". In plus, avea nevoie de tapi ispasitori pentru toate neajunsurile de la Canal. Cum nu puteau invoca motivele reale, mai multe si mai complexe, au aruncat intreaga vina pe "sabotori". N-avea rost ca acestia sa ramana necunoscuti. Din contra, ei trebuiau sa fie cunoscuti de cat mai multa lume, pentru ca pedeapsa sa isi atinga scopurile politice. Distribuiti intr-un spectacol cinic si util pentru regim, inculpati, judecatori, avocati si public si-au jucat fiecare rolul ce le fusese distribuit. Pentru Aurel Rozei, Nicolae Vasilescu si Dumitru Nichita n-a fost insa doar un rol. Nevinovati fiind, ei au platit cu viata.

SENTINTA VENITA IN PLIC

Pentru judecarea procesului a fost rechemat de la pensie colonelul Alexandru Petrescu, cel care mai servise regimul si in alte procese politice. Audierile inculpatilor si ale martorilor au decurs fara incidente, nimeni nu a retractat nimic din "declaratiile" initiale. Dupa finalizarea anchetei, generalul Mazuru a plecat la Bucuresti, luand cu sine toate materialele "rezultate". A revenit la Poarta Alba in zilele procesului, pentru a-i inmana lui Alexandru Petrescu sentinta decisa de conducerea partidului.

O "GRESEALA" CU TREI MORTI SI NUMEROASE VICTIME

In 1968, Nicolae Ceausescu a decis sa arunce toate excesele anilor ’50 pe umerii predecesorului sau, Gheorghe Gheorghiu-Dej. In privinta procesului sabotorilor de la Canal, concluzia comisiei formate pentru a investiga "greselile trecutului" este extrem de transanta. "Din documente reiese ca situatia lucrarilor Canalului Dunare-Marea Neagra era dezastruoasa si ea se datora conceptiei gresite a intregii constructii care, in consecinta, era sortita esecului. Pentru a se acredita ideea ca neregulile erau consecinta unei actiuni de sabotaj si a se abate atentia de la adevaratele cauze, s-au inscenat actiuni judiciare impotriva unor oameni nevinovati. In aceste actiuni s-au sacrificat oameni - trei persoane nevinovate de savarsirea vreunei fapte penale fiind si executate - in scopul justificarii unei idei total compromise."

METODE DE ANCHETA

Gratiat dupa ce ispasise cativa ani din condamnarea la munca silnica pe viata, Petre Cernatescu a povestit episoade din ancheta. "Am fost brutalizat si trantit de pe scaun de colonelul Dulgheru. Timp de opt zile si opt nopti nu am fost lasat sa dorm un minut, ci am fost tinut intr-un lant de ancheta, incat mi s-a umflat ceafa de nu mai puteam tine capul sus. In acest timp am fost drogat cu o doctorie lichida de nuanta bruna. Declaratiile erau formulate si scrise de organul anchetator, iar eu le-am semnat."
Citeşte mai multe despre:   procesul,   canal,   inginer,   editie de colectie,   ancheta

Serviciul de email marketing furnizat de