x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Sfarsitul tragic al unui loc frumos de rugaciune

0
Autor: Carmen Anghel 08 Ian 2007 - 00:00
Sfarsitul tragic al unui loc frumos de rugaciune


VACARESTI
Marturiile unor oameni care au trait durerea distrugerii Manastirii Vacaresti: actrita Rodica Mandache si profesorul Razvan Theodorescu.

Profesorul Razvan Theodorescu: "Cutremurul din ’77 l-a ajutat pe Ceausescu in proiectele sale. El voia sa creeze un Bucuresti al sau. Al epocii sale. Doi factori l-au ajutat: faptul ca arhitectii epocii, de buna credinta, i-au facut cunostinta cu asa-numitul plan director din 1935 al lui Carol al II-lea, care stabilea pana la centrul civic colinele nonseismice ale Bucurestiului de la Radu Voda pana la Cotroceni. Se vazuse ca cutremurul nu actionase pe aceste coline. Si ideea aceasta a slujit celor trei arhitecti Bolomei, Davidescu si Cantacuzino sa proiecteze un Plan director pentru Carol al II-lea, care avea ideea de a face un centru civic. Acest lucru Ceausescu l-a aflat de la arhitecti. Apoi a fost cutremurul din ’77. Atunci, eu personal am reactionat pentru prima oara; in aprilie 1977 am adresat prima mea scrisoare forurilor diriguitoare din zona culturii, aratand pericolul imens dupa daramarea Bisericii Enei. Asta era in aprilie ’77. Pe cai pe care nu le cunosc, scrisoarea a ajuns la Radio Europa libera si a fost citita in august 1977. De a doua zi nu am mai avut voie sa tin cursuri. In iarna lui ’84 s-a trecut la fapte. Eu am fost anuntat de arhitectul Gheorghe Leahu. Disperat, mi-a dat un telefon la inceputul lui decembrie ’84 ca se darama Vacarestii. Pentru mine a fost incredibil. Printr-o potrivire stranie, pe care numai Dumnezeu le aranjeaza, ma pregateam sa scriu pentru cartea mea capitolul Vacaresti. Am fost in situatia de a scrie despre ceva ce risca sa dispara. Omul acesta lucra la Proiect Bucuresti, pe urma m-am intalnit cu el, mai mult sau mai putin clandestin, mi-a explicat despre ce este vorba, i-a explicat si profesorului sau din facultate, venerabilul Grigore Ionescu, si impreuna cu Grigore Ionescu, Dinu Giurascu,
la 14 decembrie 1984, dupa o intrevedere cu ceilalti, am redactat scrisoarea celor trei. A fost o problema intreaga ca s-o primeasca Ceausescu. Spunandu-le profesorilor mei de la Academie care este situatia, care priveau foarte solidar aceasta scrisoare. Uite, iti dau o idee. Maine vine la Academie gen. Ilie Ceausescu. Stiam ca ma cunostea de la televizor. Unde din ’78 nu mai aveam voie sa apar. Am mizat pe asta, m-am dus, i-am spus: «Am trimes pentru fratele dvs.», parca i-am pus o bomba in mana, insa am aflat de-abia dupa Revolutie ca Ilie Ceausescu a dus memoriul. Ceea ce mi-a explicat telefonul arhitectului respectiv dupa vreo doua zile: dle Theodorescu, au retras utilajele. N-am inteles atunci, am inteles dupa Revolutie. Am aflat ca Elena Ceausescu, afland ca s-au intrerupt lucrarile, a cerut precizari, i s-a spus ca trei specialisti s-au adresat conducerii partidului, la care ea, se pare, ce va spun e traditie orala, a spus: Avem si noi trei specialisti care sa dea verdictul. S-au gasit trei specialisti; nu stiu cand erau, au dat verdictul, «monumentul nu rezista». A inceput etapa distrugerii monumentului. Nucleului celor trei s-au adaugat regretatul profesor Dionisie Pippidi, regretatul Vasile Dragut, rectorul acestui institut, regretatul Radu Popa, arhitectul Aurelian Hiscu, Virgil Candea. Ne-am adresat la 24 ianuarie ’85 din nou pentru Vacaresti si pentru Mihai Voda. Eu redactasem scrisoarea, «astazi de ziua Unirii», era 24 ianuarie, interveneam pentru ctitoria voievodului Unirii. A fost o discutie dramatica intre noi, care a mers pana la vot aproape, cerem sau nu cerem in ultima instanta mutarea Bisericii Mihai Voda. Am mizat pe megalomania lui Ceausescu. S-a dat rezolutia de mutare.

Am considerat ca am fost invinsi de acest plan, am considerat ca ne-am facut datoria. Am suferit, dar nu asta conteaza. Trist este ca ni s-au alaturat foarte putini. Vreau sa mai amintesc in cazul Vacarestilor pe regretata Henriette Delavrancea, care la 85 de ani i-a scris si ea lui Ceausescu. S-a participat la distrugerea unui oras in timp de pace, ceea ce este o realitate oribila, sunt sigur insa ca la un semn, bucurestenii sunt gata sa participe din nou la un genocid al monumentelor. Nu-mi fac absolut nici o iluzie. Spiritul iata ce se intampla langa noi la biserica catolica, e un lucru care se va repeta din an in an si din veac in veac".

A fost si inchisoare

In anul 1716, din vrerea lui Nicolaie Voda Mavrocordat, a inceput construirea Manastirii Vacaresti. Lucrul dureaza din greu pana in 1722, si la 13 septembrie 1724 este tarnosita cu hramul "Sfintei Treimi". In hrisovul domnesc dat cu acest prilej se spune ca aceasta manastire: "strainii sa-i primeneasca, pre goi sa-i imbrace, flamanzii sa-i sature, bolnavii sa-i caute, pe cei din temnite sa-i cerceteze cu mila". Ce destin! Cand te gandesti ca printr-o ciudatenie a sortii, Vacarestii au fost inchisoare si nu numai in regimul comunist. In 1848, generalul rus Luders o transforma in inchisoare pentru copiii revolutiei muntene. Iar Al.I. Cuza o foloseste la fel dupa 1859. Carol I a facut-o inchisoare permanenta. Biserica a fost socotita cea mai frumoasa si cea mai importanta realizare a arhitecturii romanesti din secolul al XV-lea. Si totusi, manastirea a fost folosita la incazarmarea ostilor rusesti intre anii 1806-1812. Frumoasa "ca forma, ca materie, ca decoratie", cum scrie Paul Morand. Mai mult de jumatate din existenta ei a fost folosita "numai ca lacas de inchinaciune nu". Se vorbeste demult despre frumusetea ei, despre faptul ca a fost cea mai mare manastire din Balcani, ca avea aerul unei cetati, ca avea o arhitectura interesanta, originala. Nu numai oamenii au pedepsit-o, ci si cutremurele din 1802, 1838, 1940 (i-a cazut turla), 1977 (grav afectata, era in plina restaurare). Ansamblul Vacaresti era format din Biserica Staretia, Casa Domneasca, Trapeza, Cuhniile, chiliile cu portice, Scoala Greceasca. Ce blestem sa fi mostenit Vacarestii de la ctitorul ei Nicolaie Mavrocordat, acest om de mare cultura. Caci a cerut pentru ea un egumen de la Patriarhul Ierusalimului, dar care sa fie o fata inaintata la treapta arhieriei - si astfel a sosit in 1730 marele mitropolit Anania de Bethleem, asta chiar in anul in care N. Mavrocordat domnitorul moare de ciuma si cere sa fie inmormantat la Vacaresti. Toate despre acestea si multe altele le aflam din Pisania de deasupra usii de intrare a Paraclisului scrisa in August 1736. (Rodica Mandache)

UN ORAS DISTRUS PE TIMP DE PACE

Profesorul Razvan Theodorescu ne prezinta teoria sa: "Eu am o teza: Bucurestiul este singurul oras din lume care a fost distrus in timp de pace. Este o caracteristica a anilor nu numai ’80, ci si a anilor ’70 era un oras admirabil, un oras al sincretismelor arhitectonice in usorul haos urbanistic care a fost instaurat in decursul veacurilor, bulevarde care au fost deschise putin inainte de 1900 si dupa ce au reusit sa corijeze aceasta particularitate, pe care o iubesc foarte mult, a simetriei bucurestene, in aranjarea sa stradala intrau traditii numeroase, care erau si balcanice, si occidentale."

UN BUCURESTI FRUMOS, CU INFLUENTE ORIENTALE

Ce a fost Bucurestiul inainte? Ce este Bucurestiul acum? Cum stim sa il aparam? Ne intereseaza cu adevarat soarta lui? "Noi nu avem de pilda nici o piata dezvoltata in chip urbanistic firesc, asta cu exceptia Pietei Aviatorilor, deschisa tarziu, in perioada interbelica, toate celelalte piete ale noastre sunt piete nascute treptat: P-ta Palatului Regal este un asemenea exemplu si de aceea nu ma supar niciodata cand se mai adauga ceva acolo; insa cartierele care au cazut prada distrugerilor, in special zona unde este acum Casa Poporului, in care sunt obligat sa intru zilnic, dar in care marturisesc ca nu am intrat doi ani dupa Revolutie, tocmai ma gandeam la ceea ce se intamplase pe vremuri. O casa stil greco-coreean, care este foarte apreciata, termenul a avut succes. Un mare cotidian din Italia a publicat un mare interviu cu mine pe aceasta tema." Profesorul Razvan Theodorescu, un om care are amintiri frumoase, dintr-un oras frumos, dar si dureri adanci despre un oras ucis.

FRESCELE LUI AMAN

"In zona aceea se gaseau case admirabile; era o casa a unui prieten al meu care m-a luat de mana, m-a dus pe Strada Logofatul Nestor, care a disparut sub Casa Republicii, si m-a dus intr-un colt. Era pentru prima oara si mi-a spus: «Ia uita-te, ce vezi? Imi pare cunoscut. Era un tablou al lui Aman, care era fundalul unde ma dusese el. Aman isi pusese sevaletul in curtea cladirii lui, de aceea scena imi era atat de cunoscuta. Era un loc absolut admirabil."
Citeşte mai multe despre:   oras,   ceausescu,   editie de colectie,   vacaresti

Serviciul de email marketing furnizat de