x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Editie de colectie Si cowboy, si caprar, si preot

Si cowboy, si caprar, si preot

de Dana Andronie    |    29 Mai 2006   •   00:00

CEL CARE HALADUIESTE PRIN SUFLETE
Destinul artistic al artistului… Sa vorbim despre el ca si cand n-as fi eu.
CEL CARE HALADUIESTE PRIN SUFLETE
Olteanul sef, in curtea lui nea Ilie Tudor

Destinul artistic al artistului… Sa vorbim despre el ca si cand n-as fi eu.

Calitatea versurilor pe care le-am promovat erau de asemenea factura, incat au fost gustate in egala masura si de oamenii simpli, si de intelectualii de rasa. Astia corcitii nu m-au gustat si nici n-or sa ma guste… Caleata. Marin Caleata, de la Celei, langa Corabia, si-a facut propriul cantec: "Marin Caleata lasa vioara pe masa/ Si pleaca pretor la plasa". De la el am preluat "Carul de flori". Am facut impreuna un spectacol la Sala Palatului. S-a tinut o receptie la care a venit si Nicu Ceausescu. Cand a aflat Leata al meu ca era si Nicusor, s-a dus peste el: "Tovarasu’, vorbeste cu tata sa-mi dea pensie!". Du-te vreme, vino vreme, moare Caleata al meu. A lasat vorba directorului Casei de Cultura din Corabia sa-i faca inmormantarea cu platforma de la CAP. Adica, sa nu-l suie intr-un car, ci sa-l puie pe o remorca. Iar cosciugul sa fie inclinat la 45 de grade. Si dupa ce-or termina popii de cantat si muierile cu chiraitul, sa-i puie boxele de la casetofon langa tron (n.r. - cosciug). Dupa ce s-a terminat treaba, s-a apasat pe buton si a vorbit mortul: "Lume, lume, Caleata va vorbeste…" A tinut un ultim discurs cu tot ceea ce facuse el in viata… "Uite-al dracu nu mai moare,/ Ca tot mai da din picioare".

SPITAL DE NEBUNI. M-am nascut la 1 august 1945, in comuna Podari, judetul Dolj. Un sat asezat pe malul Jiului, cand treci inspre Calafat. Primul sat mare. Se cheama Podari, pentru ca asa se numeau cei care treceau cu podul plutitor de pe un mal pe celalalt. Un sat foarte special, pe care l-am vazut murind in fata ochilor. Aflat la doar 6 kilometri de Craiova, a fost napadit imediat de "civilizatie". Tarancile mele nu cunosteau culoarea atunci cand cuseau iile barbatilor. La mine toate camasile barbatesti erau cusute alb pe alb. Un lucru de mare rafinament… A aparut fabrica de zahar, de ulei, termocentrala, abatorul, fabrica de alcool. Toate aceste constructii au fost incununate cu un spital de nebuni. Taranii au devenit nevrotici. Pornisem pe un drum gresit… Ei bine, majoritari erau citadinii. Veneau acolo pentru ca se facuse statie! "Se intoarce lumea cu curu-n sus si se scufunda pamantul./ Casa lor batrana, de mosneni domoli si asezati,/ Intra incet-incet in pamant."

Am pazit vacile si caprele. Oi n-am avut. Am fost deci cowboy si caprar. N-am fost mai breaz decat alt copil de taran, desi tatal meu era cantaret de biserica. "Intelectualul satului", vorba lui Sorescu. Cand am fost botezat, popa Dan din Podari m-a inchinat in fata altarului si a zis: "Preot sa fie!". Cred ca sunt un fel de preot. Slujbele mele sunt laice, iar enoriasii mei sunt destul de multi. Publicul ma respecta si ma iubeste. Intrebarea e de ce? Faptul ca n-am mintit niciodata in acesti 40 de ani de haladuit cu cantecul si cu versul prin sufletele oamenilor. Oamenii vin la spectacolele mele ca la denii. "Domnul Tudor, de ce nu faceti spectacole mai des? Dupa dumneavoastra nu trebuie sa facem curatenie", mi-au zis odata plasatoarele de la Sala Palatului. La mine nu se mananca seminte, nu se arunca sticle… "Si sa canti un cantec, Lae,/ Cum se canta-n sat la noi,/ Cand se tanguie ciobanul/ Dupa turma lui de oi."

FANEL CU OCHII NEGRI. Mama mea, taranca fiind, a facut trei clase. Atatea a putut. Ea fiind cea mai mare din familie trebuia sa aiba grija de cei mici. Femeie de o inteligenta si de o expresivitate extraordinara. Gena actoriceasca si puterea de munca de la ea le am. Partea poetica, de la tata. Din satul vecin, de la Livezi, mama Rina - ii ziceam noi - venea la moara din Romanati. Ii spunea mamii: "Fanica, leaga-l si tu p-asta, pe Fanel, cu o gata, ca ma duc pan’aci, la moara". "L-as lasa eu acasa - zice - , dar are ochii negri si mi-e sa nu-l ciugule cocosii, zicand ca sunt mure." Si mama il lega pe Fanel ala cu o gata din razboi. Cand se intorcea mama Rina de la moara, lua pe numitul Fanel, il punea in cos, deasupra-n cap, si se ducea... N-am nici o vina ca acel Fanel avea sa devina Stefan Andrei. Lucrurile astea nu se uita… "Ieri, pe drum, un om sarac/ Intreba pe la vecine:/ - Poarta-se copiii bine?/ Daca nu, sa-i bage-n sac."

Un an si jumatate, fie ploaie, fie vant, am mers in fiecare zi pe jos, pana la scoala, 3 kilometri dus, 3 kilometri intors. Aveam o traistuta legata de gat. Nu ma vaitam, pentru ca batranii ziceau ca asa trebuie. Si iata ca am iesit ceva. Devii om doar atunci cand nu mai ai parinti. Pana atunci esti copil… "Doamne, daca-mi esti prieten,/ Cum te lauzi la toti sfintii,/ Doamne, daca-mi esti prieten,/ Sa-mi iei caii, nu parintii!"

Tata era un real talent poetic. Daca n-ar fi fost arestat, cararea vietii mele ar fi fost alta. Mai mult ca sigur ca astazi eram un George Pruteanu, un Romulus Vulpescu, un cercetator al limbii romane, un poet care nu-si gasea defulare in poeziile altora, ci scria propria lui poezie. Insa asa a fost sa fie. Mama muncea sa tina trei copii. Fara tata am trait slobod… "Mi-a fugit dorul de-acasa/ Cat a fost vremea frumoasa/ Si-a fugit cam dezbracat,/ L-a prins vremea rea plecat/ Si mi-e teama c-a-nghetat"...

Inventat de Dumnezeu

Tudor Gheorghe a relogodit versul cu muzica. A readus poezia la forma ei primara, fiind convins ca marii tragedieni nu recitau, cantau

N-A FOST REGE! 1969 a insemnat debutul celui care avea sa devina Tudor Gheorghe. Am debutat pe o scena profesionista, la Teatrul CFR Giulesti, intr-o piesa a lui Dorel Dorian, "Ninge la Ecuator", regia Ioan Cojar. Si am avut succes. Cand am terminat Institutul, puteam sa raman in Bucuresti, terminasem cu 10. N-am ramas pentru ca voiam sa vin acasa, la tata, care iesise din inchisoare. Aici se confirma zicala ca nimeni nu e rege in tara lui. Ma asteptam sa mi se puna covorul rosu. Ei bine, n-a fost asa. Nu-i interesam pe cei de la Teatrul Craiova. Mi-am adus aminte ca sunt un bun recitator. Si am facut un spectacol de poezie. N-aratam ca Septimiu Sever - eram dezertor din sicriu - asa cum imi spunea profesorul de sport de la Institut, dar a intervenit Dumnezeu! Si asa am debusolat pe toata lumea, pana in ziua de astazi. Am avut ideea de a relogodi versul cu muzica. Am readus poezia la forma ei primara, fiind convins in sinea mea ca marii tragedieni ai antichitatii nu recitau, cantau. Si, iacata, s-a nascut un "Menestrel la curtile dorului". M-au negat toti muzicienii. Nimeni nu stia ce fac. Nu le venea sa creada ca un om, un actor de care nu se auzise, apare pe scena cu o chitara in mana, canta doua ore, fara microfoane si nu misca nimeni in sala. Poate ca Dumnezeu m-a inventat pentru a-i repune in valoare pe Marin Sorescu, Mihai Beniuc, Eugen Jebeleanu, Geo Dumitrescu… "Eu sunt trimisul timpurilor noi/ Iesind din rand cu cei ce scurma glia/ Si totusi vin, intrebator, la voi:/ E slobod sa mai canti in Romania?"

In 1977 am invatat sa cant la cobza de la Tarzan (pe numele adevarat Ion Serban), un lautar celebru in Craiova. Ma duceam in Strada Alexandru cel Bun, la Tarzan, stateam la gura sobei, cu cobzele in brate si ne uitam la televizor. Se dadeau niste imagini cu New York. Tarzan zice: "Uite, aici imediat dupa colt, este un aprozar!". Fir-as al naibii, chiar era! Cand am fost la New York, l-am vazut. Cum putea un roman sa-i adune pe ceilalti romani din New York? A facut un magazin, pe care l-a numit aprozar. Daca Tina Turner si Michael Jackson aveau reclama pe un panou de vreo cinci etaje, la romani era infipt in varza urmatorul anunt: "Patru randunici/ Doua mari si doua mici/ Margareta si Draghici". Era publicitatea pentru romani. "Luna-n ceruri, cand e roata,/ Dupe painea-n tast e luata,/ Iar spranceana ei maiastra/ Dupe cobilita noastra..."

Vornicu, de ziua lui Ceausescu, m-a imbracat foarte frumos, m-a facut un fel de Barbu Lautaru. Am filmat la Casa Centrala a Armatei, printre colonade. Am cantat numai folclor… Ciobanul care si-a pierdut oile: "Iesi afara, mai, ciobane/ Ca ne da lupii tarcoale… Noi suntem ciobani batrani/ Si mai stim seama la stani"… In simplitatea lui, Ceausescu credea ca el e ciobanul, iar rusii lupul. " - Ba, lupule, dumneata/ N-ai vazut si turma mea,/ N-ai vazut oile mele,/ De prin vai, de prin valcele?/ - Ba eu, neica, le-am vazut,/ Le-am vazut si le-am pascut..."

Cel cu palarie este nea Ilie, cel fara par este nea Gheorghe

DIN ADANCUL SUFLETULUI. M-am dus la Tismana, dupa Petre Geacu Cataroiu. Stiam ca atunci cand lautarii vad un microfon se inhiba… Ei trebuie adusi in starea bucuriei cantecului... Si-am ajuns la Tismana in postul de Sfanta Marie. Lautarul facea caramida. M-am dus in restaurantul satului. Stiam ca acolo va veni dupa ce termina munca. Am luat niste slibovita si mi-am zis: "Doamne, adu-l la masa la mine!". Si-a venit. "Sa traiti! Poci?" "Da, beti ceva?" "Da." "Mai adu slibovita d-asta!" "D-aci?" "Nu. Turist." "Ei, e frumos aci." "Da." A mai comandat una. Si inca una, pana s-a enervat. "Te vad cam larg la punga. Lasa, nu mai comandam de la astia. Hai ca am un vecin si, de 20 de lei, luam doua kile." Si-am mers la el acasa. Am mai baut tuica.. "Marito - o striga pe-a baba! Ia vezi ce-i cu gaina aia!"… Dupa mult amar de asteptare, dupa ce am mai baut o tuica amandoi, am zis: "Ba, tata, daca am avea si niste lautari, oameni am fi". "Ia, eu is al mai mare!" "Dumneata?" "Da. Eu sunt Petre Geacu al lui Cataroiu din Tismana." "Sa fii sanatos!" - zic eu. Ma prefaceam ca nu stiu nimic, dar stiam tot repertoriul lui. S-a apucat sa cante cu vioara. Era usor luat. … "Oltul merge pe sase." "Frumosul merge pe ape" - continuu eu. "De unde stii?" - ma intreba. "Ei, se canta si la noi asta!" Se apuca iar: "Venisi Gheorghe, ma intrebasi de unde viu…" "La lacul cu trestia harap negru cu mandra… " "De unde stii, ba?" A scormonit prin tot adancul sufletului lui si a zis: "Marie, Marie/ Ia sa-mi spui tu mie,/ Care floare-nfloare/ Noaptea, pe racoare?". P-asta n-o stiam. Am cantat-o cu el de doua ori, sa fiu singur c-o tin minte. Apoi m-a culcat in odaia de la drum. Dimineata a plecat cu femeia la caramida. M-au lasat singur in casa. M-am trezit, m-am spalat pe ochi in curte. M-am imbracat si-am plecat la gara. Am ajuns acasa, la doamna Tudor. Nu mai stiam cantecul… Intr-o zi am plecat cu teatrul intr-un turneu in Bulgaria. Am petrecut pana dimineata. Mi-am pus dusu-n cap si am inceput: "Marie, Marie/ Ia sa-mi spui tu mie…" Nu mai este exact ca ala, dar s-a recompus in mine.

Georgeta Tudor, de 48 de ani actrita
Tudor Gheorghe, tinandu-si fiul intr-o mana
Tudor Gheorghe la tinerete… fara batranete

TOVARASUL ARTIST DE LA MUZEU


Am avut probleme cu cenzura doar de trei ori. In 1977 am facut un spectacol de poezie patriotica, "Acolo unde-s ‘nalti stejarii". Incepea cu doua pagini din Cantarea Romaniei. Cantam o evanghelie laica. Daca preotii canta proza, eu de ce sa nu cant? S-a facut o vizionare largita, la Muzeul Literaturii Romane, cu secretarii de partid si cu sefii de sindicate de la intreprinderile importante. Un muncitor m-a omagiat: "Tovarasi, cand secretarul general al partidului, tovarasul Nicolae Ceausescu, ne cere sa ne mobilizam cu toate fortele noastre si sa realizam cincinalul in patru ani si jumatate, tovarasul artist vine cu asemenea spectacol demoralizator, care pe mine m-a facut sa plang!". Am facut "Pe-un franc poet", cu poezia domnului Caragiale, pe care l-am prezentat in cadrul Festivalului "I.L. Caragiale" de la Craiova. Am fost chemat si mi s-a spus sa nu-l mai fac a doua oara… In 1987 am tinut un spectacol la invitatia ansamblului CC al UTC, la Sala Polivalenta. Mi-am permis luxul sa cant doua colinde si sa spun poezia lui Marin Sorescu - "Randuieli" - si a fostului poet Mircea Dinescu - "Avalansa". Mi s-a interzis sa mai apar pe scena.

  • Material folcloric cules de Dana Andronie
  • ×
    Subiecte în articol: tudor editie de colectie