x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Siderurgistii din Baragan

0
Autor: Vasile Surcel 11 Iul 2005 - 00:00
Siderurgistii din Baragan


TEHNOLOGII ANTICE
Campia Baraganului si teritoriul actual al Bucurestiului au adapostit candva o serie de vechi asezari care au fost la un pas de a deveni mari centre siderurgice.

Inca de la descoperirea fierului, cu aproximativ 2.000 de ani inaintea erei noastre, cele mai importante centre care au produs metalul ce a dat numele sau unei intregi epoci istorice au functionat in zonele de podis sau de munte, unde exista si minereul necesar. Stravechii siderurgi din Baragan reprezinta unul dintre rarele cazuri in care aceasta "regula" a fost incalcata. Departe fiind de zacamintele de fier din Banat si Ardeal, ei au fost obligati sa adopte alte solutii tehnice, complicate, dar eficiente.

URME NEINTELESE. Primele urme ale acestei stravechi industrii siderurgice au aparut atunci cand arheologii au scos la lumina zilei primele vestigii ale unor vechi asezari din Baragan, dar si pe ale celor care au existat intre granitele actualei capitale a Romaniei. Adeseori, in cursul sapaturilor, printre urmele de locuire vechi de peste doua milenii apareau si bolovani dintr-o substanta sticloasa, de culoare gri-albastruie. Desi semana cu zgura de furnal, aceasta ciudatenie n-a atras atentia specialistilor, care, neintrebandu-se cum a putut ajunge acolo, nu-i acordau nici o importanta istorica. Abia in anii ’60, arheologii au inteles ca au de a face cu "amprentele" tainice ale unei vechi industrii care a functionat candva aici.

DACII DE LA CATELU NOU. Pana acum cateva decenii se stia ca doar dacii din Muntii Orastie erau foarte priceputi in extragerea si prelucrarea fierului. In atelierele specializate care functionau pe langa cetatea regala a Sarmizegetusei, au fost descoperite nicolave, ciocane si clesti speciali, precum si tipare-matrita a caror forma nu difera de cea a uneltelor folosite pana ieri-alaltaieri in aceasta meserie. Pe atunci, metalurgistii isi foloseau indemanarea atat la confectionarea de unelte agricole, cat si pentru inzestrarea armatei.
Varfuri de lance si de sageti si mai ales celebra sabie scurta, incovoiata, care-i speriase chiar si pe romani, erau cele mai obisnuite arme confectionate de armurierii daci. Cele mai vechi vestigii ale industriei siderurgice din Baragan sunt insa mai vechi chiar si decat cele de la Sarmizegetusa. Ele dateaza din sec. III i.Hr. si provin dintr-o asezare dacica, descoperita in comuna Catelu Nou. Acolo, arheologii au gasit o mare cantitate de zgura, ramasa dupa extragerea fierului, bare de metal brut, care urmau sa fie prelucrate, precum si cateva unelte specifice si obiecte finisate.

FURNALUL DE LA BRAGADIRU. Singurul "furmal" folosit de siderurgistii acelor timpuri este cel gasit pe teritoriul comunei Bragadiru. Fara a semana cu uriasele instalatii de azi, acesta avea aceleasi dimensiuni, capacitate de productie si randament ca ale cuptoarelor metalurgice care functionau pe atunci in Europa. Inalt de peste doi metri, "furnalul" de la Bragadiru era construit din caramida, cu o forma cilindrica, usor evazata la baza, la vatra cuptorului.
Supraalimentarea cu oxigen, necesara pentru atingerea temperaturii de 1.200 de grade la care se topeste fierul, se facea, la fel ca in restul lumii, cu foale speciale, din piele de animal. Reducerea metalului curat din minereul care era un amestec de oxizi de fier se facea prin arderea in cuptor a unor anumite esente de lemn. In lipsa unor termometre, controlul fin al regimului termic, deosebit de important, se executa in mod empiric, tinandu-se probabil cont de variatia culorii fumului rezultat din arderea combustibilului, dar si a altor parametri necunoscuti noua.
Ajunsa la un nivel atat de ridicat, siderurgia din Baragan a disparut in jurul secolelor VIII-IX d.Hr., cand probabil nu a mai rezistat in fata "concurentei" pe care i-o faceau atat centrele specializate din Ardeal, amplasate in apropierea zacamintelor de fier, cat si avalansa de produse finite aduse in Muntenia de negustorii din Bizant.

METALUL ZEULUI-DEMON


Vechii egipteni cunosteau fierul de peste 5.000 de ani. Este vorba de fier meteoric, care, venit din cer, era considerat un dar al zeilor. Totusi, Egiptul antic nu a dezvoltat metalurgia propriu-zisa a fierului. Nu pentru ca nu era in stare, ci pentru ca acest metal era supus unui "embargo religios". De obicei, minereul de fier are culoarea rosie, exact cea atribuita zeului-demon Seth, ucigasul lui Ossiris. In mod ciudat, fierul a fost supus unui "embargo" similar si de civilizatiile precolumbiene.

PESTE 3000 DE ANI DE LA DESCOPERIREA FIERULUI


Tehnologia de extragere a fierului a fost descoperita in mileniul II i.Hr. undeva pe teritoriul actualei Armenii. De acolo a fost preluata de asirieni, iar armele facute din acest nou metal le-au asigurat suprematia militara, timp de cateva secole. In Europa veche, fierul a fost adus de hittiti, care in timp l-au adus in vechea Elada si in restul Peninsulei Balcanice. Pe teritoriul tarii noastre, fierul a aparut in jurul anului 1200 i.Hr. in cadrul culturii numite de specialisti Hallstadtt.

MINEREUL DIN NISIP


Siderurgistii din Baragan n-au avut norocul sa aiba la indemana niste zacaminte bogate de fier. Motiv pentru care au fost nevoiti sa se descurce cu ce aveau la indemana. Adica cu oxizii de fier aflati in nisipurile din albia unor rauri. De acolo, infimele cantitati de minereu, erau recoltate, probabil prin "flotatie", exact asa cum se procedeaza cu aurul. Acestei rabdari titanice i se adauga si stiinta complexa a identificarii urmelor vagi de minereu util raspandite in tone de nisip steril.
Citeşte mai multe despre:   fier,   baragan,   editie de colectie

Serviciul de email marketing furnizat de