Suflet de roman

"Evolutia relatiilor mele cu Tudor Gheorghe a pornit de la un lucru tare ciudat."

Poetul George Stanca imi fusese recomandat chiar de Tudor Gheorghe. Il cunosteam, fireste, ii fusesem candva si onorat musafir, dar sincer, nu ma gandisem deloc sa-l provoc la o discutie pe tema asta. Nu stiu de ce. "Vorbeste cu George Stanca. O sa-ti spuna el mai multe", ma indemnase actorul care canta. Am urmat astfel, la Bucuresti, sfatul primit la Craiova.

PE DRUM. "In anii de inceput, mie nu-mi placea prea mult ce facea", spune aproape imediat, si nu poate sa ma surprinda mai mult poetul al carui prag abia l-am trecut. "Dar sincer sa fiu, nici nu-mi displacea. El si acum, in amintirile lui, ma confunda cu un altul, care canta la muzicuta - nu-i dau numele - , care intr-adevar ii rupea afisele si scuipa pe ele. Ori eu eram intr-adevar prieten cu acest individ, dar n-am facut niciodata asa. Chiar imi pare rau ca uneori Gigi Tudor ma confunda cu el. Nu aveam deloc o antipatie fata de el. Pur si simplu nu intelegeam. El nu era nici Maria Tanase, nu era nici Mircea Florian sau Mircea Popa, ca sa-l asemuiesc cu folkistii aia de inceput. Mi-era greu sa-l categorisesc. Vorbesc, nota bene, de tanarul George Stanca, studentul la Constructii care-si cauta drumul in viata. Ulterior, cand am inceput sa-l ascult cu atentie, mi-am dat seama ca, intr-adevar, nu-i nici Maria Tanase, nu-i nici Mircea Florian, ci este Tudor Gheorghe, un actor care dramatizeaza cantece si care ulterior s-a dovedit a fi un suflet romanesc extraordinar."

INTALNIREA. Poetul George Stanca, de dincolo de masa plina de carti, imi aminteste de vremuri cu Flacara. "L-am indragit nu numai pentru ca este un mare muzician, ci si pentru ca este, cum ziceam noi, un tip de comitet. Dar inainte de toate pentru ca are o mare calitate. Este un tip cultural", subliniaza apasat. "Daca aud pe cineva spunand «am facut cu Tudor Gheorghe un chiolhan», stiu ca minte. Cu Tudor Gheorghe nu poti face chiolhanuri! El este un om cultural si cand nu e cultural, e o chintesenta a bunului simt romanesc. Tudor ia chitara in mana cand simte el. Lui nu poti sa-i spui «canta, ba!» El simte publicul. Cand isi da seama ca are marlani in jurul lui, nu canta! Dar cand isi simte mediul, stie unde sa te «loveasca». Mi-aduc aminte de o intalnire in atelierul pictorului Mihai Bandac, una dintre acele «Ban-Daciade», cum le numea el cu haz. Toti pretenii lui erau innebuniti ca vine in seara aceea si Tudor Gheorghe. Si a venit... A stat ce-a stat, apoi a luat binecunoscuta lui pozitie, cu piciorul pe scaun si cu chitara pe genunchi si-a cantat... noua ore fara intrerupere! Simtise ca are cui canta! N-am sa uit acel maraton in veci!"

George Stanca marturiseste: "L-am indragit pe Gigi Tudor pentru ca este un tip de comitet"

UN ROMAN. "Tudor este dintre cei care a inmagazinat inlauntrul lui atata folclor si atata romanism, incat nu se poate compara poate decat cu cantitatea de folclor pe care o poarta in el Gheorghe Zamfir. Dar Tudor Gheorghe, pe langa folclor, are in repertoriu si poezia romaneasca, si clasica, si contemporana. Pai, daca-l storci pe omul asta, curg versuri! Stiu ca a cantat si o poezie de-a lui Dumitru Popescu - Dumnezeu. Nici n-a ascuns asta. Cand l-am intrebat de ea mi-a zis, «ce, nu-ti place?». «Ba da», i-am raspuns eu. «Si-atunci?» Iar adevarul e ca o poezie, daca-i frumoasa, poate sa fie a oricui, ca tot frumoasa ramane! Aici sunt de acord cu ce spunea Nichita, ca idealul pentru un artist ar trebui sa fie intrarea operei lui in folclor. Sa i se cante cantecul sau sa i se spuna poezia fara ca poporul sa mai stie ca-i a lui Nichita. Aici, cu riscul de a insista prea mult pe subiectul asta, trebuie sa spun ca am patit asta cu Dan Andrei Aldea. La Mamaia, in ’90, am intalnit niste studenti din Brasov care cantau in fata cazinoului cu palaria in fata, ce crezi? «Om bun»! Fara versuri! Doar cu chitara! M-am dus imediat la ei. «Cuvintele le stiti?», i-am intrebat. Habar n-aveau ca melodia pe care o cantau ei avea versuri! L-am sunat pe Dan in Germania si i-am spus, «felicitari, ai intrat in folclor!»." Semnaturile tablourilor din odaie se incapataneaza sa rosteasca nume. Iar eu ma intreb...