x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Un trubadur si visul lui

0
03 Apr 2005 - 00:00

CONTINUITATE
Muzica i-a ghidat lui Mircea Vintila intreaga existenta, iar folkul a fost un elixir pentru acest trubadur indragostit de viata. Doar cu o chitara alaturi sau cu una din cele doua formatii ale sale, Vintila a facut spectacol pentru inimi vesele si triste, pentru oameni si idei.



  • de COSTIN ANGHEL

  • Gusturile publicului s-au schimbat, cantaretii au evoluat si ei. "Aparitia asta a omului cu chitara este o una depasita", afirma Mircea Vintila
    In 1968, Mircea Vintila a debutat la Casa Studentilor, intr-o duminica dimineata, la cenaclul literar "Atlantida", condus de Radu Anton Roman. Aparitia intr-un cenaclu literar nu este intamplatoare, "melodiile folk plecau de la poezii, erau unii, precum Mircea Florian, care-si compuneau si melodiile, si textele. Noi, cand mergeam in tara, primul lucru pe care-l faceam era sa intram intr-o librarie. Apareau mereu poezii noi si le descopeream, invatam de la unul la altul, pe furate", povesteste Vintila. In Romania, folkul protesta, dar nu la adresa regimului, ci a muzicii usoare! "Noi eram inconjurati numai de muzica usoara, astia ne-au urat toata viata, si noi pe ei, de ce sa nu zicem. Ei erau cu textele alea absolut penibile, care au si ramas, era o muzica lejera", rememoreaza Mircea. "Folkul a fost un curent muzical foarte repede primit si iubit, i-a pus pe multi pe ganduri. Avea o linie melodica simpla, dar valoarea cuvintelor era foarte mare."

    INCEPUTURILE. Prima piesa a lui Mircea Vintila care a aparut intr-o emisiune a fost "Lordul John". Adevaratele piese de debut ale lui Mircea sunt insa "Tara lui Lerui Ler" si "Sfantul Petre Parcalab". Aceste piese au fost scrise de Nechifor Crainic, poet considerat nationalist si legionar de regimul comunist. Nu le canta decat cine voia sa aiba probleme cu autoritatile. Vintila le canta in public, dar unul restrans, la petreceri si in mici cluburi studentesti. Cantecele lui nu aveau o tematica anume, ce i-a placut a cantat, a avut o relatie de "iubire sincera" cu melodiile sale. L-a impresionat foarte mult Nichita Stanescu, "Frunza verde de albastru" fiind poezia pentru care Mircea a si compus o melodie.

    BLUGII HAIDUC. "Multi spun ca noi am fost generatia in blugi si adidasi, dar iti spun eu ca la moda erau pantalonii evazati. In Romania nu erau decat blugii Haiduc, dintr-un material de mureai in clipa urmatoare daca-i purtai, erau facuti undeva pe la Botosani. Astia umblau sa ne taie pantalonii, aveai plete, umblau sa-ti taie si parul! Mai incercam si noi, trageam de par in anumite directii, la televiziune iti bagau clame in par, ceva ingrozitor", isi aminteste cantaretul. Folkistii adoptasera moda flower-power, dar in varianta mioritica! "Hainele le confectionam noi, ne faceam camasi de scena bufante, trebuia sa-ti cumperi materiale, si nu prea se gaseau."

    Oamenii statului erau foarte atenti cu cei ce cantau folk, chiar si ei intelesesera ca folkul are un mesaj important de transmis ascultatorilor. Inainte ca un cantec sa apara, el era verificat. "Se gandeau la fiecare cuvant, ce interpretari puteau sa-i dea. De exemplu, pe Popa Nan incepuse demolarea, iar eu cantam Strada Popa Nan, ei, comunistii, i-au spus unui impresar «Ba, ce tot canta Vintila de Popa Nan, ia sa mai inceteze!». Ei trebuia sa faca legaturi, adevarate sau nu, te uimeau cu ce legaturi gaseau, nici tu, cel care cantai, nu erai in stare sa faci asemenea legaturi!", explica Mircea.

    STRADA POPA NAN
    "In Popa Nan sta un barbos batran si fotograf / Pustii de pe strada spun ca e un zeu. / Stie chiar de esti om bun sau rau / Dupa chipul, dupa chipul tau.

    Sub o streasina-i statuia unei fete gri / Sprijinind un cos cu struguri de ciment / Jos in casa stau trei fete gri / Cu comportamentul... indecent.

    Refren: Popa Nan i-o strada-nspre Hala Traian / De la Foisor pana-n Piata Vitan. / Popa Nan i-o strada-nspre Hala Traian / De la Foisor pana-n Piata Vitan.

    La un colt i-o florareasa ce ne vinde flori / Mereu plange din nimic si-are par cret. / Cand rade rar, numai la sarbatori / Toate florile ei nu mai au pret.

    Refren: (...)

    La un colt i-o frizerie fara musterii / Pensionarii stau in pragu-i la taifas, / Iar frizerul gras si chel da glas / Unor melodii... de cheflii...

    Refren: (...)

    Zilnic trece un postas, cu ochii de cafea / Toate fetele-l citesc si-i scriu vederi, / Numai fata lui ce sta in cartier / Nu e nicaieri, nicaieri." / Muzica: Mircea Vintila / Text: Dorin Liviu Zaharia

    "TREBUIE SA TE REINVENTEZI MEREU, ALTFEL MORI CA ARTIST!"
    Mircea Vintila, Doru Stanculescu, Nicu Vladimir si Mircea Florian (de la stanga la dreapta), in vizita la Tulcea, in 1974
    "Perioada de dinainte de ’89 a fost clar mai buna decat cea de acum. Pana acum un an, doi, folkul avea cele mai multe festivaluri anuale, e bine, dar trebuie sa si se intample ceva. Aparitia asta a omului cu chitara este una depasita. Odata, intr-o seara, intr-un club special, poti sa canti, dar ca sa faci turnee asa cum faceam noi… Eu plecam singur in turnee si sustineam recitaluri, Valeriu Sterian pleca tot singur. Au fost spectacole in care apareau interpreti de folk care cantau singuri, cate o ora, si apoi canta o trupa tot o ora. Ca sa canti 60 de minute trebuie sa ai ceva de spus. Acum… Cand ma duc sa cant in America sau in Germania, canta spectatorii de duduie, ei n-au uitat ce a fost inainte, pentru ca reprezinta cea mai frumoasa perioada din viata lor.

    Eu spun ca nu te mai poti exprima acum cum o faceai atunci. Trebuie sa progresezi, altfel ramai undeva in timp. Te asculta omul o data, e totul bine, dar a doua oara nu te mai vrea. Perioada de creatie nu inseamna numai a compune linia melodica si textul, cand e si o trupa, intervin si ceilalti muzicieni in proces, piesa trebuie sa capete o anumita forma. Azi avem o exprimare muzicala saraca. Bob Dylan, cand a aparut prima data cu trupa, toti i-au zis ca e un tradator, dar el a simtit ca e timpul sa schimbe ceva, sa evolueze. Eu, cand am aparut prima data cu o formatie, cu trupa Basorelief, se uita lumea si nu-i venea sa creada. Normal ca te indepartezi, nu mai e folkul ala clar, dar si genul trebuie sa evolueze, dar structura de baza e aceeasi. Ca sa reziste, un artist trebuie sa se reinventeze permanent", afirma Mircea Vintila.

    CUM A INCEPUT NEBUNIA

    In anul 1968, toamna, la o emisiune a postului national de radio, prezentata de Cornel Chiriac si de Geo Limbasanu, a fost oferita ascultatorilor de radio prima melodie folk interpretata de un roman. Misu Munteanu, acum stabilit in Franta, a prefatat melodiile unui cantaret francez celebru pe atunci, Antoine. Aparitia lui Misu Munteanu la radio, cantaret care se acompania folosind doar o chitara, a fost imboldul necesar lui Vintila pentru a-si incepe cariera de cantaret de muzica folk. "Am inteles ca se poate, bineinteles, eu il ascultam in acest timp si pe Bob Dylan", povesteste Vintila.

    LA CLUB, CA LA BIROU

    Cantaretii de folk se intalneau la Athen...e Palace, ii spuneau "La birou". Cand mergeau aici, spuneau ca "mergem sa semnam condica". Un alt loc de intalnire era clubul "Z", acum Casa de Cultura "Mihai Eminescu". "Era omor acolo, un loc tare de tot era Clubul Universitas, pe langa Liceul «Lazar», si Casa Studentilor. Azi, loc de intalnire este Casa Eliad. Doru Stanculescu, Vali Sterian si Cristi Ghindaseanu au fost practic cei care au pus bazele acestui loc", povesteste Vintila.

    PATURCA: VINTILA ERA MENTORUL MEU

    Mircea Vintila a fost profesor pentru unii colegi de breasla. Cantautorul Cristian Paturca este unul din cei pe care Vintila i-a adus in lumea folkului. "Mircea este mentorul meu, cand eram mic cantam prin parcuri, aveam pe atunci vreo 12 ani." La Scoala de Muzica, Paturca si-a aprofundat studiile, talentul sau propulsandu-l ca basist al formatiei Krypton. De-a lungul vremii, el a fondat doua trupe - Rond si Telefon - alaturi de care a castigat foarte multe premii, atat in tara, cat si in strainatate. (Florentina Voicu)
    Citeşte mai multe despre:   mircea,   popa,   popa nan,   editie de colectie,   vintila

    Serviciul de email marketing furnizat de