x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Unchiu’ Grigore

0
Autor: Dana Andronie 03 Apr 2006 - 00:00
Unchiu’ Grigore


FAMILIE MARE
Ii spunea simplu Grigore. Chiar daca unchiu’ era mare, iar el, mic. Radu Serban, nepotu’, are acum 62 de ani.

Birlic a avut un frate si trei surori: Vasile, Elena (Nuta), Maria (Mara) si Eugenia (Jenica). Mezina s-a casatorit cu scriitorul Mihail Serban si a devenit mama a doi copii: Irina si Radu. Fata s-a facut istoric, iar baiatul, arhitect. Acum, la 62 de ani, Radu Serban a scos din cufarul cu amintiri tot ce avea mai de pret. A avut amabilitatea sa ne trimita pe e-mail averea familiei sale.

Am descoperit astfel cat de mult ii placeau lui Birlic masinile, cat de bine ii sedea ca unchi, cum participa la toate oreionurile, pojarurile si gripele nepotelului si cum alerga cu masina decapotabila a prietenului mai tanar, Radu Beligan, pentru a aduce doftorul, cat de generos era… N-a avut copii, dar s-a casatorit de doua ori. Mai intai cu Angela Mateescu, apoi cu Valeria Nanci. Grigore Vasiliu a trait frumos, ca un Birlic veritabil.

SA SE RIDICE CORTINA! "Grigore, unul dintre fratii mamei, era chiar si pentru un baietel de 4 ani (cred ca asta e varsta de la care am amintiri despre el) o «celebritate». Prin apartamentul nostru din Strada Sfintii Apostoli, nr. 21, se perindau multi oameni mari (adica adulti). Mama tinea casa deschisa, obicei prost de pe vremea «burjuilor», pe care l-a continuat chiar si in cele mai grele perioade din anii ’50. Tata, Mihail Serban, un scriitor cu succes in anii ’30-’40, ajunsese dupa 1948 pe «lista neagra» si pentru multi ani i s-a refuzat dreptul de a avea un serviciu…

A-l vedea pe Grigore pe scena mi-a dat intotdeauna un sentiment straniu. Cand incepusem sa mai cresc, ma duceam la piesele lui cu intentia de a-i rezista. Asteptand sa se ridice cortina, imi ziceam in sinea mea: «In definitiv e Grigore, fratele mamei, il cunosc si ce asa mare scofala, doar l-am mai vazut si il cunosc de acasa, de pe strada, iar acum doua luni a fost la noi in Ajunul Craciunului, de Sfanta Eugenia, onomastica mamei». Dar comicul irezistibil al interpretarilor lui Grigore - in ciuda faptului ca da! era Grigore pe care il cunosteam - ma facea ca de la primele scene in care aparea sa rad tinandu-ma cu mainile de burta, ca orice alt spectator din sala. Iar, mama, sora lui, o fiinta extraordinar de sensibila si sincera, fara ascunzisuri, care, credeam eu, avea si mai multe motive sa nu se lase impresionata de ghiumbuslucurile fratelui ajuns comedian, radea intotdeauna in hohote, pana la lacrimi…"

Profesorul din "O stea fara nume", alaturi de mama sa, Smaranda Vasiliu (nascuta Monah)

RADU DE LA AFUMATI. "Pentru familie, Grigore a fost intotdeauna prezent. Nu lipsea de la sarbatorile crestinesti ale Pastelui si Craciunului sau de la zilele onomastice ale fratelui, sculptorul Vasile Vasiliu-Falti ori ale surorilor. Devenea intotdeauna eroul serii prin simpla aparitie. In acest gen de ocazii sociale prefera sa aiba o prezenta discreta, discutand cu voce scazuta cu vecinul de masa, fara emfaza si tam-tam. Din cand in cand, facea cate o gluma care, oricat de banala ar fi fost, spusa de Grigore devenea o delectare pentru toti cei prezenti. Pe mine ma tachina intotdeauna pe tema unei pretinse inrudiri intre mine si Radu de la Afumati, chiar insinuand, intr-un mod comic improvizat, ca de fapt eu as fi fost acel Radu de la Afumati…

Grigore era un mare pasionat al automobilelor. Si-a vazut visul de copil de a avea o masina, abia la varsta de 50 de ani. Se bucura de statutul de «Artist al Poporului» si i s-a facilitat cumpararea unei «pobede», masina standard a anilor ’50, in blocul Europei de rasarit.

Un model insipid, de fabricatie sovietica, cu parinti nascuti in Germania (Opel), prima masina a lui Grigore era de culoarea bej. Duios, el a numit-o «Balana». Si cu prima ocazie a schimbat-o pe Fordul Canadian, achizitionat prin 1957. Inainte de a se prapadi, in 1970, pasiunea lui pentru masini era umbrita de regretul de a fi fost silit sa se restranga la automobile din ce in ce mai mici. Ultima masina a lui Grigore a fost un Volkswagen «Bug», tot ce si-a mai putut permite dupa o pensionare prematura, impusa la o varsta cand ar fi putut inca sa creeze roluri pe masura talentului sau gigantic…"

Familia reunita la nunta nepoatei Irina Serban

BILET DE FAVOARE. "Grigore nu a avut copii. Dar, in generozitatea si bunatatea lui sufleteasca, a manifestat intotdeauna cele mai afectuoase sentimente fata de subsemantul, singurul nepot, si cele cateva nepoate. Grigore a participat, cred, la toate oreionurile, pojarurile si gripele nepotelului care eram, alergand in graba masinii decapotabile a prietenului mai tanar Radu Beligan, care ii dadea bice ca la cursele de automobile din Cotroceni pana in Sfintii Apostoli, pentru a aduce ca inger salvator pe doctorul familiei…

In 1966, Grigore mi-a facut, probabil, cel mai senzational cadou pe care l-a facut cuiva vreodata in viata lui: un pasaport si o viza pentru Occident, un adevarat «bilet de favoare» pentru un spectacol de cu totul alta categorie decat cel teatral, un bilet de favoare pentru «lumea libera». Teatrul National se pregatea de turneu la Budapesta si Viena, cu «O scrisoare Pierduta» si «Oameni care tac»….

Era noiembrie si complet intuneric. Am vazut ceea ce cu adevarat nu mai vazusem niciodata: unul din cele mai superbe bulevarde din lume, luminat feeric si scufundat in istorie. Dupa o plimbare care ne-a mers la amandoi la inima, ajutandu-ne reciproc sa recunoastem colectia de monumente, cu un aer conspirativ, Grigore m-a traversat strada spre magazinele si salile de expunere ale celor mai scumpe automobile din lume. Daca imi aduc aminte bine, undeva in apropierea curtii imperiale a Habsburgilor. Odata traversata strada, Grigore a devenit ceea ce probabil ca era in esenta: un copil aproape amutit, care se perinda prin fata celor mai uluitoare masinarii capabile sa-i animeze imaginatia. Si, ca in transa, s-a indreptat catre o vitrina unde trona un anume model de Mercedes Benz. Cel ales de el sa devina urmatoarea lui masina…"

SEMNALUL DE ALARMA! "Intoarcerea de la Viena nu a fost lipsita de partea ei de comedie. Trupa Nationalului avea un intreg vagon de dormit. Ticsit cu artisti, vagonul devenise neincapator din cauza cumparaturilor, cadourilor, adevarate trofee, pe care fiecare le aducea acasa…

S-a intamplat exact ca in «Bubico»! Pe langa Crivina, intre Ploiesti si Bucuresti, din vagonul Nationalului, s-a tras semnalul de alarma. Frana brusca, scrasnete si o ancheta ad-hoc. Pentru Grigore pot sa garantez eu, pentru ca eram cu el cand s-a tras semnalul. Nu el l-a tras, si nici nu a dat vina pe altcineva, asa cum facuse in filmul «Bubico». S-a gasit compartimentul din care se trasese semnalul: cel in care calatoreau doua mari stele ale teatrului, Carmen Stanescu si Valeria Gagialov. Dar niciodata nu s-a stiut cine a tras semnalul! Aproape ca in «Crima din Orient Express». In ziua aceea Expresul de la Viena a ajuns la Bucuresti cu doua ore intarziere".

Birlic (al doilea, stanga sus), in compania colegilor de liceu
Vasile Vasiliu-Falti, impreuna cu sotia, Eliza, si fetita, Mimi
Tatal lui Birlic, Nicolae, si fratele Vasile

II PLACEA SA MEARGA LA CAZINOU


Radu Serban, nepot de Birlic
"Cum sa consemnez primul meu contact cu cel ce a fost inegalabilul Gri-gore Vasiliu Birlic? Cred ca s-a intamplat in 1950, intr-o seara de toamna, la Jenica, sora cea mai mica si cea mai iubita a marelui artist, si la sotul ei, Mihail Serban. La ei locuia prietena mea, studenta la Politehnica, a carei mama era vara primara cu Jenica si al carei tata era frate cu Mihail Serban. Deci o dubla legatura de rudenie. Eu, ca orice tanar indragostit, eram seara de seara acolo. Jenica era o gazda minunata si primea in fiecare seara pe Falti, pe Mara, pe Nuta, pe Pericle Martinescu, pe Cristobald (sotul Marei). Intr-o seara a aparut si Grigore, care a venit direct spre mine, mi-a intins mana si s-a prezentat: «Grigore, fratele Jenicai! Iar tu trebuie sa fii Tucu, rugbistul indragostit de Coca, nepoata mea. Ai grija cum te porti cu ea!». Odata, dupa multi ani, eram la Mihail Serban acasa. Grigore era si el. A intrat o tanara foarte draguta, care s-a prezentat Valeria Nanci. Am intrebat-o daca e prietena lui Radu, fiul Jenicai, iar ea mi-a raspuns ca este prietena maestrului. Asa am cunoscut-o pe viitoarea sotie a lui Grigore (n.r. - cea de-a doua).

Lui Grigore ii placea sa mearga la Sinaia la cazinou si, la intoarcere, cand era lefter, se oprea la o verisoara la Campina, de unde imprumuta bani. Se caina: «Ce o sa-mi faca Angela! (n.r. - prima sotie). Tinea mult la fratele lui, la Falti, si la cele trei surori: Jenica, Mara si Nuta. A avut trei nepoti: Irinel si Radu (copiii Jenicai) si Mimi (fata lui Falti).
Pe toti i-a iubit, el neavand copii". Semneaza Stefan Titorian.
Citeşte mai multe despre:   radu,   serban,   grigore,   editie de colectie,   birlic

Serviciul de email marketing furnizat de