Multe dintre numele romanesti au origine ebraica. Cele precrestine s-au pierdut.

Fie ca au fost adoptate de la romani sau de la greci, de la slavi sau de la popoarele migratoare, fie ca au constituit o influenta carturareasca, cele mai multe isi au radacinile in religia crestina. In textele biblice, deci in ebraica. Exista si influente germane, maghiare, turcesti si tatare. Se poate vorbi despre patru mari perioade ale dezvoltarii sistemului romanesc al numelor de persoane. Prima, prin romanizare si crestinare, a doua, prin imprumutul unor nume de persoana datorat contactului cu popoarele migratoare, a treia, in perioada medievala, prin influenta dominanta a bisericii ortodoxe, iar ultima, constituita de modernizare.

Pe cale religioasa s-au reluat si s-au pus in circulatie forme vechi de diverse origini, mai ales din ebraica si din greaca.

CRESTINISM. Cateva forme onomastice ebraice din Vechiul si Noul Testament - numele biblice - au fost redate in varianta greaca sau latina prin traducerea textelor sfinte in cele doua limbi. Acestea alcatuiesc nucleul primului inventar de nume religioase introdus pe filiera bisericeasca si carturareasca.

O data cu raspandirea crestinismului a inceput cea de-a doua etapa a numelor din cartile sfinte. Ele au fost purtate de un numar mare de credinciosi, dintre care unii au sporit prestigiul initial al numelor.

Astazi sunt raspandite in toata lumea nume vechi de mii de ani, ebraice. Un exemplu universal este biblicul Iochanam ("Dumnezeu este milos"). Din el au derivat Iohannes si Ioannis in latina, iar in greaca, Ioannes. Ion a fost mereu unul dintre cele mai raspandite nume la romani. Acelasi lucru se poate spune despre toate variantele sale din celelalte limbi ale popoarelor crestine. Numele profetilor erau la fel de raspandite. Din ebraicul Yirmeyah ("Inaltarea Domnului") a derivat latinescul Hieremias si grecescul Ieremias, iar din ebraicul Danihel ("judecator este Domnul") au derivat latinescul si grecescul Daniel. Din ebraicul Elijah, insemnand "Dumnezeul meu este Iehova", au derivat latinescul si grecescul Elias. S-au transmis si numele regilor biblici. Din ebraicul Zekarjah ("Iehova si-a amintit") a derivat latinescul Zacharia(s) si grecescul Zaharias. Numele Noului Testament, cele ale apostolilor lui Hristos, sunt si mai importante. Acestea s-au impus de la inceputul lumii crestine si au avut frecventa maxima. Petru sau Petre, nume vechi romanesc, provine din traducerea in latina si greaca a lui Kepha (piatra), care a dat latinescul Petrus si grecescul Petros.

STRATURI. "In lipsa izvoarelor istorice, existenta primelor doua etape ale formarii sistemului onomastic romanesc este probata indirect. Formarea sa este anterioara atestarii documentare, care incepe in secolul al XI-lea. Crearea sistemului coresSpunde procesului de formare a limbii romane, ca parte a romanitatii. Numele romanesti, ca sistem romanic, se organizeaza conform unei stratificari istorice pe baze latine. "Exista un substrat prelatin, un adstrat de nume straine si un superstrat cult. Izvoarele epigrafice - inscriptiile pe piatra, marmura, caramida, table cerate sau diverse obiecte etc. - pot dovedi perpetuarea anumitor nume de persoane", arata Domnita Tomescu in studiul sau "Numele de persoane la romani, perspectiva istorica" (Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti 2001). Numele romanesti cele mai frecvente in toate timpurile au fost fie crestine, fie creatii autohtone.

"Cu timpul, prin actul botezului, numele biblice sau/si hagiografice devin populare, cunosc o larga circulatie, reconsolidata de cele mai multe ori de faima celor care le poarta, martiri sau personalitati ale bisericii. De exemplu, numai numele Ioan este purtat de 158 de mucenici si clerici inscrisi in calendarul sau sintaxele ortodoxe"	"Propagarea numelor religioase continua pe cale culta, oficiala, mai ales prin fixarea calendarului bisericesc. Numele biblice sau hagiografice intra intr-o noua etapa, devenind nume calendaristice, celebrate o data cu purtatorii lor in anumite zile ale anului. Nu toate numele biblice au si valoare calendaristica"	"Raspandirea numelui Ioan in faza crestinismului timpuriu corespunde intru totul frecventei sale de mai tarziu, numele Ioan ocupand primul loc in statistica prenumelor actuale din toate sistemele onomastice crestine. Si celelalte nume biblice apar destul de des in martirologii: Petru (55), Simeon (45), Iacob (30), Iosif (30), Mihail (22) etc."
Domnita Tomescu "Numele de persoana la romani, perspectiva istorica" Ed. Univers Enciclopedic, Bucuresti 2001

La numele de botez de origine ebraica se adauga numele de origine greaca din Noul Testament. Unul dintre acestea este numele Apostolului Andrei. De origine greaca, provine din "andreia" ("barbatie, curaj"), derivat din "andros" ("barbat")

NUME DE DRAGOSTE SI MISTERE Dragos este un nume cu traditie pentru romani, desi nu se regaseste in calendarul ortodox. Astazi este frecvent intalnit mai ales datorita prestigiului sau istoric, dar raspandirea sa in trecut este explicabila prin rezonanta si trimiterea la dragoste. Cristian Ionescu explica in "Mica Enciclopedie Onomastica": "derivat de la tema onomastica Drag-. De origine slava (la vechii slavi erau frecvente compusele cu drag-: Dragoliub, Dragomir, Dragoslav etc., obisnuite si astazi, mai ales la sarbi si croati, al caror traditionalism onomastic este recunoscut), tema Drag- este intalnita in numeroase compuse sau derivate (imprumutate de la popoarele slave vecine sau create la noi) frecvente si raspandite in vechea onomastica a romanilor din toate regiunile". Astazi intalnim aceasta tema in numeroase nume de familie si toponime. Are o raspandire foarte larga si in folclor, fiind parte importanta a multor credinte, obiceiuri si sarbatori populare. Dragaica este un exemplu. Reprezinta o veche sarbatoare legata de strangerea recoltei. Este posibil ca aceasta sa pastreze elemente din cultul Zeitei Ceres. Alta sarbatoare, legata chiar de dragoste, este Dragobetele. Regasim echivalente ale acestora in denumirile de plante si insecte: dragaica, dragavei, draghici. Numele de persoana derivate de la aceste teme, precum Drag si Dragomir, s-au bucurat in trecut de o mare popularitate.

XENA, PRINTESA ROMANCA Voica este un prenume foarte vechi si foarte raspandit la romani. Masculinul Voicu a existat mai mult ca nume de familie. Nu se regaseste in calendarul ortodox si are origine slava. A fost adoptat in primele secole dupa Hristos. Masculinul Voiko, respectiv femininul Voika sunt derivate din tema onomastica Voi-, foarte apropiat ca semnificatie de substantivul "voi", luptator. Cele doua nume si derivatul Voichita apar in cele mai vechi documente romanesti. Interesanta este raspandirea numelui feminin cu semnificatie de luptator. CONDUCATORII EUROPEI Vlad apartine vechiului fond onomastic slav. Provine din Vladislav sau Vladimir, nume compuse care au avut intotdeauna o circulatie semnificativa la romani. Vlad, elemental comun, este foarte apropiat de "vladati", care insemna "a conduce, a domni, a stapani". Nu intamplator, acest nume a fost purtat de multi domnitori ai tarilor romane. Se poate face o paralela cu un verb vechi german, "waltan", cu acelasi sens. Numele germane Walther si Waldemar au fost, de asemenea, purtate de conducatori din toate tarile vorbitoare de limbi germanice. Cealalta componenta, -mir, are semnificatia "pacea" sau "lume". O RECONSTITUIRE ISTORICA A NUMELOR ROMANESTI Corpusul de inscriptii gasite in provinciile dunarene cuprinde peste 3.000 de nume de persoana. Dintre acestea, foarte putine sunt prelatine, traco-dacice. S-au descoperit doar 67, alaturi de nume de origine greaca, ilirica si celtica. A existat si un amestec surprinzator de forme daco-latine, iar la un moment dat s-a produs substituirea formelor autohtone vechi prin nume latine. Au fost identificate 2.000 de pronume, nume gentilice si supranume. Toate aceste nume romanice au disparut la randul lor, treptat, pana la contactul cu slavii, in secolele VI, VII d. Chr. Romanizarea, infaptuita prin limba si credinta religioasa, a dus, poate paradoxal, la distrugerea sistemului onomastic roman traditional. Crestinii au fost probabil primii care au optat pentru numele unic. Botezul presupunea adoptarea unui nume nou care, dincolo de valoarea sa de identificare, avea semnificatia simbolica a rupturii de viata anterioara, necrestina. Numele de botez unic s-a generalizat mai ales dupa oficializarea religiei crestine, in secolul al IV-lea.