x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Visul unei nopti de... bal

0
Autor: Violeta Cristea 30 Ian 2006 - 00:00
Visul unei nopti de... bal


NEBUNIE, AGONIE
Obiceiurile, solemnitatea si rigorile balurilor de odinioara reprezinta pentru omul modern doar parfumul unor vagi amintiri prinse intre file de poveste.

"Se aduce la cunostinta onor. Publicului ca in Strada Blanari No. 2 se afla un deposit de costume pentru tot timpu carnavalului (...) care se pot lua cu chirie, cu preturi moderate. Onor. Public este rugat a ma vizita. Cu stima, Antreprenoru" ("Resboiu" no.3032 de sambata 21 decembrie 1885). Asa sunau, pe vremuri, anunturile negustorilor de masti si costume, publicate cu mult inaintea inceperii sezonului de baluri, cu scopul de a atrage musterii.

COSTUMATII. Cei lipsiti de posibilitati, care nu posedau haine de bal, dar care doreau sa fie prezenti la petrecere, le puteau inchiria de la un astfel de negustor sau, daca balul era dat intr-o sala publica, puteau fi luate de la garderoba. Costumele erau, uneori, proprietatea purtatorului, fapt care obliga la o folosinta mai indelungata, cel putin un sezon, ceea ce nu era prea placut, caci personajul putea fi identificat cu usurinta si petrecerea isi pierdea astfel tot hazul pentru el.

Primii creatori de moda au aparut in secolul al XIX-lea, la curtea Frantei. "Imparateasa si doamnele de la curte apareau la diverse baluri cu rochii facute de acesti croitori foarte scumpi si lumea le copia dupa ochi. Erau niste modele, ca de altfel si cantaretele de opera, care apareau pe scena imbracate, nu ca astazi de scenografi, ci asa cum voiau ele", spune Adina Nanu, profesor universitar si critic de arta.

MARE AGITATIE. Costumele erau motiv de competitie si principala preocupare a mondenilor, care nu puteau lipsi de la nici un bal. Gazetarul Ulysse de Marsillac descria in "La voix de la Roumanie" (nr.7/27, februarie 1862) infrigurarea cu care se pregateau elegantele bucurestence pentru un asemenea eveniment: "In timp ce actorii de teatru sunt aplaudati, iata ca cei din lumea buna se pregatesc pentru a deveni actori pentru o seara. Doamna Sutu deschide splendidele sale saloane pentru un bal costumat. Este incredibil cum toate nelinistile, toate grijile sunt adunate in jurul acestui bal. Cunosc nenumarate tinere fete si mai multe tinere femei care nu mai pot dormi. Isi smulg albumele unde spera sa gaseasca modele. Madame Barrieu (o modista, n.r. ) este coplesita de cereri; Madame Briol (alta celebra modista din Capitala, n.r.) ar trebui sa aiba o suta de brate cu degete de zana; aceasta nu ar fi prea frumos, dar ar fi foarte util pentru a putea onora toate comenzile."

COCHETELE. Cei care nu-si permiteau propria trasura sau inchirierea unei birje se deplasau pe jos, recurgand la diverse metode pentru a-si pastra costumul curat. "Femei si tinere fete se imbraca pentru bal: rochie de bumbac fin, decoltata, alba sau in tonuri deschise, manusile lungi, pantofii de matase, coafura cu flori, ciorapi de satin alb. Trebuie traversate strazi mocirloase si sa se ajunga intact intr-o sala puternic luminata, unde fiecare pata se observa in chip nemilos. Ce fac ele? Peste ciorapii de satin isi pun ciorapi grosi de lana si apoi galosi de cauciuc; isi ridica rochia de bal pana la centura si-si acopera capul si umerii cu o mare broboada gri, care coboara pana la jumatatea piciorului. Cateodata, broboada este inlocuita cu o perdea. Bineinteles, fusta de dedesubt este sacrificata. (...) Ajunse in vestibulul salii de bal, ele se dezbraca de invelitori: broboada, perdea, ciorapi si galosi sunt depusi la garderoba. Lasa sa le recada fusta, putin sifonata, cu o mana isi aranjeaza parul si florile, si iata fluturasul iesit din crisalida sa, pur, stralucitor, si pe onoarea mea, adesea foarte dragut, cu obrajii fardati natural de drum si de oboseala, ochii lucind de placere si picioarele nelinistite de a se incalzi intr-un dans nebun", relata "La voix de la Roumanie", in numarul 11 din 2 februarie 1865. O data ajunse in sala de bal, tinerele isi deschideau tacticoase evantaiele si carnetelele in care erau notate ordinea dansurilor si numele partenerilor carora le fusesera acordate si, in ceea ce le privea, petrecerea putea sa inceapa!

Ioan Lahovary, in costum de muschetar, fotografie de Franz Duschek

RIGUROSII. Barbatii aveau intotdeauna un aer de seriozitate si respectabilitate, incepand cu tinuta impecabila si terminand cu limbajul academic. Pentru barbati era de rigoare sa poarte fracul, vesta si papionul alb, camasa cu plastron scrobit, jobenul clac (dotat cu arcuri care permiteau strangerea si tinerea lui sub brat pentru mai multa comoditate si... siguranta caci, la garderoba, putea fi confundat si luat alt tilindru, in graba si in invalmaseala plecarii), manusi de castor si pantofi de lac ori ghete de sevro, niciodata incaltarile diurne, de box, cu talpa groasa in care sa fie batute tinte si blachiuri care ar fi putut zgaria parchetul. Nimeni nu circula cu capul descoperit. "Era indecent sa ai incaltamintea plina de praf sau de noroi ori sa apari neras in fata concetatenilor. Costicii si Miticii lui I.L.Caragiale se aflau si ei acolo si, chiar daca nu foloseau un vocabular extras din dictionar si apelau prea adesea la mahalagismele specifice mediului din care proveneau, erau totusi corect imbracati, pentru ca, macar prin vestimentatie, sa nu-si dea de gol originile modeste." ("Balurile din secolul al XIX-lea" Adrian-Silvan Ionescu, Bucuresi 1997)

D-ALE MODEI. "Numai copiii aveau voie sa aiba: pantaloni trei sferturi - baietii si fetitele o fustita ceva mai scurta, sa se vada gleznele. Copiii visau sa se imbrace ca oamenii mari, spre deosebire de astazi, cand oamenii adulti se imbraca ca adolescentii", spune Adina Nanu. Se facuse un obicei ca, imediat dupa bal, participantii sa mearga la fotograf pentru a se imortaliza in costumul purtat. Unul din maestrii preferati ai bucurestenilor era Franz Duschek. "Oricat ar fi fost de mari cheltuielile, oricare ar fi fost costumul fie el cautat in strafundurile istoriei, fie unul de caracter, extras din contemporaneitate, fie unul bine implantat in traditiile etnografice ale tarii"(Adrian-Silvan Ionescu "Balurile costumate din secolul al XIX-lea si sursele lor de inspiratie istorica", in "Bucuresti. Materiale de Istori si Muzeografie" XI/1992), inaintasii nostri de acum un veac nu-si refuzau niciodata calatoria in timp si spatiu cu ajutorul travestiului care le crea iluzia ca sunt altii, noi, transfigurati, fie si pentru o clipa de visare.

"Erau trei locuri unde te puteai uita ce avere si ce pozitie sociala avea o familie. La caleasca, echivalentul masinii de astazi, in casa, la vitrina, unde erau expuse obiecte scumpe si la doamna. Trebuia sa se vada de la distanta ca pentru rochie s-a platit mult."

"O tanara, pana se marita, trebuia sa se imbrace cat mai frumos pentru a-si gasi barbatul dorit. Dupa aceea era obligata sa nu se imbrace nici peste si nici sub nivelul de castig al barbatului. Daca se imbraca prea elegant, reiesea ca barbatul este risipitor, prea modest, insemna ca era zgarcit."
- Adina Nanu, profesor universitar si critic de arta

PORTUL POPULAR TRADITIONAL
O regina care a iubit si promovat costumul traditional romanesc
"In anul 1885, regina Elisabeta a sugerat ca la balul Curtii doamnele sa imbrace vechiul si frumosul costum taranesc",scria in "Resboiul", no.2722/duminica 10 februarie 1885. Pe langa doamnele care, la diverse serate, imbracau ia si catrinta din proprie initiativa, pentru a fi mai originale si pentru a-si demonstra patriotismul, erau organizate si unele baluri tematice unde costumul national era "de rigoare". "Pentru baluri nu erau costume luate de la taranci. Oricat ar fi fost de bogate aceste costume, tot nu se potriveau in atmosfera festiva. Se brodau niste costume speciale care aminteau de cele populare", ne spune Adina Nanu. Ele erau in conformitate cu buzunarul purtatorilor si cu moda momentului: catrintele erau sustinute de crinolina, alesaturile de pe ie erau din fir de argint sau de aur (...), in picioare nu se purtau opincute, fie ele si din piele fina, ci botinele cu toc inalt. (Documentare "Balurile din secolul al XIX-lea", Adrian-Silvan Ionescu, Bucuresi 1997)

INDICATII RESPECTATE

Profesorul doctor Adrian-Silvan Ionescu ne-a impartasit din cunostintele sale despre balurile de altadata: "Inaintasii nostri erau extrem de atenti la protocol si luau in consideratie toate indicatiile care apareau inscrise pe invitatie. Pe langa locul si ora unde avea sa se desfasoare petrecerea se preciza tinuta pe care trebuia sa o aiba oaspetii si, in coltul din stanga jos, acestia erau rugati sa-si confirme participarea prin formula «Repondez s’il vous plait». In functie de confirmari era stabilit numarul portiilor de mancare si aranjamentul mesei, cu vesela si tacamurile necesare."

BARBATII ISI LUAU GULERE DE SCHIMB LA BALURI

Profesorul Silvan Ionescu continua descrierea: "In functie de confirmari era stabilit numarul portiilor de mancare si aranjamentul mesei, cu vesela si tacamurile necesare. Tinuta de rigoare inseamna in limbajul epocii tinuta de seara in care se imbraca fracul negru, camasa cu gulerul si pieptul scrobit, vesta, papionul si manusile albe si jobenul de matase pe cap. Papiilon si vesta neagra la frac se purtau numai la doliu, la ceremonii funebre, cand si manusile erau negre. Smokingul a fost adoptat ca vesmant de seara dupa primul razboi mondial, la inceput mai ales de tineret. El se poarta cu papion negru, niciodata alb. La fel, nu era permis a purta frac sau smoking fara vesta ori brau de matase ce simuleaza vesta, pentru cel dintai alba, pentru cel din urma neagra. Decolteul vestei trebuie sa fie adanc, de taietura oblonga, pentru a revela cat mai mult plastronul scrobit al camasii. La baluri, domnii isi luau gulere de schimb pentru a le inlocui pe cele muiate de transpiratia produsa in timpul dansului. Cand se dansa se puneau manusi pentru a se evita contactul direct cu delicata piele a partenerei."

ETICHETA RIGUROASA

Iata ce spune profesorul Ionel Zanescu despre bunele maniere: "In lumea buna eticheta era foarte riguroasa, ca de fapt si morala. Erai admis la aceste baluri, chiar si la Opera, in redingota si manusi asortate. La moda mai era costumul-dominou. In casele "bune" nu puteai intra daca nu aveai o scrisoare de recomandare sau daca nu erai de-al casei. La Curte, exista de obicei un mare bal, in ultima zi a anului, si alte trei serate mai intime, in timpul carnavalului. Pentru a fi invitat aici trebuia sa fii prezentat Printului si Printesei Domnitoare. Ceea ce deosebea aceste baluri de altele era marele lux pe care-l etalau femeile si multimea de uniforme si decoratii."

(Documentare "Balurile din secolul al XIX-lea", Adrian-Silvan Ionescu, Bucuresti 1997)
Citeşte mai multe despre:   editie de colectie,   baluri

Serviciul de email marketing furnizat de