x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Zbor in verde

0
Autor: Monica Dumitrescu 18 Dec 2006 - 00:00
Zbor in verde


La Centrul Regional TIN, adica cel de reanimare pentru nou-nascuti, al Maternitatii "Cuza Voda" din Iasi, ingerii si oamenii sunt o echipa. Ingerii ocrotesc sufletelele conectate la zeci de aparate.

Echipa

La Centrul Regional TIN, adica cel de reanimare pentru nou-nascuti, al Maternitatii "Cuza Voda" din Iasi, ingerii si oamenii sunt o echipa. Ingerii ocrotesc sufletelele conectate la zeci de aparate. Medicii trudesc la aducerea copiilor la o viata independenta de aceleasi aparate.

NASA PRUNCILOR. "La noi e ca la NASA", ma intampina dr. Anca Bivoleanu, in timp ce imi ofera halatul, papucii si boneta verde. Deschide usa spre "lumea copiilor" cu o cartela. Dincolo, saloane mari, cu aparate, multe aparate, zeci de fire care atarna de trupurile plapande ale unor fiinte. Cat vezi cu ochii, copii nascuti inainte de vreme. "Ce facem azi? Respiram, respiram singur? Da!", cuvanta domol doctorita in timp ce isi introduce mainile in incubator. "El e Mihail. Alaturi e Gabriel. Sunt gemeni. I-a botezat o colega a noastra chiar in preajma sarbatorii Sfintilor Arhangheli. Mihail, azi dai primul interviu. Vorbim despre ingeri", ma prezinta dr. Anca pruncului.

BOTEZUL. "Dupa ce ii botezam, unii isi revin miraculos. Poate ca din punct de vedere medical n-ar avea mari sanse. E dincolo de puterea de intelegere omeneasca", si chipul i se lumineaza. A disparut urma de ingrijorare care umbrea ochii doctoritei atunci cand era in preajma lui Mihail.

"Daca ma rog? Pai, credeti ca pot sa-mi fac meseria fara sa ma rog, mai ales cand intubez? De cele mai multe ori zic Tatal Nostru. Alteori, nu am timp si spun repede un Doamne Miluieste", ne povesteste dr. Anca una dintre cele mai ascunse taine ale muncii ei. Si pentru ca, in meseria ei, intre viata si moarte e mai putin de un pas, dr. Anca are dezlegare sa boteze pruncii aflati in pericol. "70% din copiii pe care ii vedeti aici sunt botezati. Cand intra in criza rostim rugaciunile necesare si ii stropim cu apa sterila. Daca trece criza, au scapat si botezul e continuat de preot atunci cand poate el veni aici sau la externare." Dupa ce il intubeaza pe Mihail e atat de fericita, de parca ar pluti intr-o alta lume. "In zece ani de munca am botezat atat de multi, ca nu le mai stiu numarul", marturiseste dr. Anca.

Medicii si asistentele de aici traiesc parca intr-o alta lume, langa copii, dar si undeva in vecinatatea ingerilor. "Parintii se sperie prima data. Le e si frica sa ii atinga. Unii ii abandoneaza. Copiii simt ca sunt parasiti, caci sunt mai tristi in ziua respectiva. Sunt ca ingerasii. Noi ne facem datoria, luptam pentru viata lor, dar in final tot Dumnezeu hotaraste. Totul e relativ. Acum respira si peste cateva minute lupti sa-l tii in viata", incheie dr. Anca.
Pomelnic Ingeresc
Si daca nu stim numele ingerilor care lupta pentru viata micutilor, stim cu siguranta numele celor care le completeaza echipa. Personalul medical. Numele de botez, evident, cele dupa care sunt strigati de Dumnezeu: Maria, Gabi, Anca, Oana, Carmen, Violeta, Catrinel, Elena, Simona, Alina, Carmen, Mimi, Elena, Florentina, Luminita, Lili, Mihaela, Roxana, Dragos, Andrei, Lenuta, Silviu, Adriana, Claudia, Lacramioara, Mirela, Mona, Doina, Ana-Maria, Mihaela, Anca, Gabi, Diana, Miriam, Geanina, Lenus, Mihaela, Cristina, Vasilica, Mihaela, Mihaela. "In munca noastra e nevoie in primul rand de o imbinare a profesionalismului cu sufletul, cu partea buna din om. Atunci cand nu reusim sa salvam un copil suferim cu totii", spune dr. Maria Stamatin, directoarea centrului.
Citeşte mai multe despre:   anca,   editie de colectie

Serviciul de email marketing furnizat de