x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

a

10 Mar 2005   •   00:00

Exercitiu de design in propria casa

INTERIOR
Apartamentele de bloc vechi, realizate dupa proiecte standard lipsite de fantezie arhitecturala, dau mari batai de cap locatarilor, preocupati din ce in ce mai mult de schimbarea fizionomiei acestora. Atunci cand cunosti regulile de baza este foarte usor sa concepi un interior bine inchegat sub toate aspectele, adaptat nevoilor cotidiene si care sa satisfaca atat din punct de vedere al confortului, cat si din perspectiva esteticii. Rezultatul unei astfel de munci poate da, in astfel de situatii, mari satisfactii, iar locuinta mai poate fi identificata drept una de bloc doar prin amplasament.

Nadia Popescu este designer. Impreuna cu mai multi asociati a deschis unul dintre primele birouri specializate in amenajari interioare si executie de mobilier: Twins Design. In intimitatea propriei casei, ea a pus in practica idei indraznete, reusind sa creioneze un stil care o caracterizeaza.

Simplu, dar personalizat, apartamentul cucereste prin fermitatea liniilor, prin configurarea spatiilor, impartirea lor si prin accentele de culoare vii, in tonuri de rosu.

Spatii deschise

Fiind o locuinta cu o structura pe grinzi si stalpi de rezistenta, care a permis daramarea de pereti, aici au aparut modificari dimensionale ale incaperilor. In zona de zi, usile interioare au fost desfiintate, accesele in living si bucatarie fiind deschise. Balcoanele au fost inglobate in spatiul livingului si respectiv al dormitorului matrimonial. Ferestrele au fost usor marite cu ajutorul unei tamplarii moderne, ce inglobeaza o suprafata de geam mai mare.

SUGESTII ID
  • Fotoliu Necsus"
  • , material: piele, Ideal Casa

  • Lampa Sara,
  • Ilda Tendentse, pret 215 euro + tva;

  • Dinning,
  • colectia Madison-Ming, masa extensibila Madison, h90 x 214/140 x 75 cm; din stejar, culoare wenge, Pret: 629 euro + tva; scaun Madison, tapitat, culoare wenge, dimensiuni: 52 x 45 x 83. Pret: 169 euro/buc. + tva; Mobexpert.

    PONT

    Holul a fost degajat in urma reamenajarii. El a fost marit prin renuntarea la debaraua si grupul sanitar existente initial. Decorarea holului cu obiecte putine, dar sugestive, face trecerea catre imaginea celorlalte incaperi. De remarcat scaunul din lemn si Plexiglas, al carui design a fost conceput de Nadia Popescu.

    Intreg mobilierul a fost proiectat de Nadia Popescu si executat la atelierul Twins Design. S-au preferat piese de mobilier minimalist, pe culori neutre. In camera de zi s-a optat pentru unele inchise la culoare si decoratiuni pe bej si crem. Asezarea mobilierului si a obiectelor de decor s-a facut pe laturile perimetrale ale camerei de zi, astfel incat zona centrala sa ramana libera. Avand in vedere faptul ca familia petrece cea mai mare parte in living, s-a prevazut ca acesta sa faca fata ca spatiu pentru preocuparile fiecaruia dintre membri, familia avand si doi copii.

    Nu ocoliti rosul!

    Pentru a inviora ambianta din aceasta camera, peretele diametral opus ferestrei a fost vopsit intr-o nuanta puternica de rosu. Desi poate parea o culoare nepotrivita pentru peretii unui apartament de bloc, folosirea ei intr-o anumita masura si cu o anumita logica poate avea un impact visual deosebit de placut. De altfel, in zona de zi, rosul se mai regaseste ca si accent decorativ in spatiul alocat locului de luat masa, aflat in bucatarie. Accesoriile ca perdelele, tapiseria, husele, covoarele sau carpetele sunt din materiale textile asortate cromatic pentru fiecare destinatie in parte. Obiectele decorative sunt folosite pentru a personaliza incaperile.

    Per ansamblu, o locuinta cocheta cu interventii constructive mici, dar de impact, cu rezolvari decorative originale, mobilier minimalist, bine pozitionat. Este o amenajare reusita, care sparge tiparele impuse de configuratia de bloc prin materializarea unor idei clar conturate inca din faza de proiect.

    PONT

    Dormitoarele apartamentului beneficiaza de mobilier proiectat de designer. L-am surprins pe cel matrimonial, unde atmosfera este calda, datorita luminii care abunda si a caldurii emanate de prezenta lemnului, material care constituie suportul de baza pentru obiecte si finisajul pardoselii. Ca si in celelalte incaperi, ferestrele sunt mari, cu tamplarie moderna. Spatiul dormitorului a fost extins, iar vechiul balcon se mai poate ghici doar dupa diferenta de nivel existenta in aceasta zona, care imparte camera discret in doua zone. Pentru pat, care ocupa cea mai mare a dormitorului, se folosesc cuverturi din in sau bumbac in nuante deschise, pentru a acoperi asternuturile, de regula colorate.


  • Cuvertura pentru pat, Casa Mia, pret: 18.950.000 lei;
  • Fata perna, Linea Oro, pret 400.000 lei,
  • interior perna, pret 200.000 lei;
  • Fata perna, dimensiuni: 40 x 40, Zoru Linen , pret: 799.000 lei,
  • interior perna, pret: 249.000 lei

  • Suport haine cu finisaj cromat si cires, dimensiuni: diametru 35 x H.115 cm, Mobexpert, pret 59 euro + tva


    Dressing din rattan, realizat la comanda cu trei usi, cu sistem de glisare Komandor, din lemn de rattan; interiorul compartimentat, strict la cerere, cu bara haine si rafturi. Dimensiuni L. 2,4 x H. 2,4 x P. 0,65; Far - Est - pret: compartiment interior 22.000.000 lei, usile rattan 8.900.000/ buc., cu oglinda 4.500.000 lei, pret total 35.400.000 lei
    Bucitiria, mai mult decat locul de servit masa
    INTERIOR
    Componenta importanta a zonei de zi a locuintei, bucataria este subiectul unei uluitoare serii de idei, concepte si inovatii in materie de amenajare interioara. In continuare, va prezentam cateva repere practice in acest sens, urmand sa mai revenim asupra acestei probleme Functiuni Primul pas in amenajarea bucatariei este stabilirea functiunilor pe care aceasta le va indeplini si care depind in buna parte de componenta familiei, de modul de viata al acesteia si de dimensiunile locuintei. Cea dintai functiune este, desigur, aceea de loc pentru gatit, dar pe langa ea bucataria mai poate capata si altele: loc de depozitare a obiectelor necesare pregatirii si servirii mesei, loc de luat masa, loc de desfasurare a activitat ilor de intretinere, spalare, curatenie etc. Tipuri de bucatarii In baza acestor informatii, se va decide tipul de bucatarie cel mai potrivit familiei in cauza.
  • Nisa de gatit, cu o suprafata de 4-6 mĂ², permite prepararea mancarii, o depozitare minimala si servirea mesei pentru doi. Este potrivita pentru persoane singure sau cupluri fara copii, ce prefera sa ia masa in oras si gatesc rar.
  • Bucataria simpla, de 8-10 mĂ², care ofera un grad mai mare de confort si spatiu suficient pentru toate obiectele de depozitat, dar nu include si loc de servire a mesei, este cel mai uzitat tip de bucatarie, adaptabil nevoilor unei familii nu prea numeroase, a carei locuinta cuprinde un spatiu separat pentru luarea mesei.
  • Bucataria cu loc de servire a mesei, de minimum 12-14 mĂ², asigura conditiile necesare prepararii si servirii mesei, depozitarii obiectelor si ustensilelor, precum si activitatilor de intretinere. Gabriela Popescu Ordinea tehnologica Fiecare activitate casnica desfasurata in bucatarie presupune o anumita ordine a operatiilor, ce trebuie cunoscuta si respectata pentru a usura munca gospodinei. Distingem astfel in bucatarie trei zone importante: zona focului, zona uda si zona de depozitare a alimentelor racite. Ordinea lor corecta este pentru dreptaci de la stanga la dreapta, pentru stangaci de la dreapta la stanga: frigider, spalator, masina de gatit. Intre ele trebuie sa existe fronturi de lucru pentru diverse operatii: pe cel dintre frigider si spalator - scoaterea alimentelor de la racit si spalarea lor, pe cel dintre spalator si masina de gatit - prelucrarea alimentelor si pregatirea mancarii. Plita AKM 434 NB Cu 4 ochiuri pe gaz, avand gratare individuale, comenzi frontale, aprindere electrica si supape de siguranta impotriva scurgerilor de gaz, aceasta plita din vitroceramica poate fi usor integrata chiar si in cea mai moderna bucatarie. Whirlpool, pret: 13.999.000 lei Set cinci cutite in suport cu un design deosebit, accesoriu indispensabil oricarei bucatarii. Otel inoxidabil. PIER IMPORT, pret recomandat: 4.999.000 lei BH2 X, o hota de inox, cu recirculare, avand capacitatea de absorbtie de 323 mc/h, filtru de grasimi din aluminiu, doua motoare, doua lampi si 3 trepte de viteza. Solutia cea mai buna pentru bucataria sau nisa de gatit a unei garsoniere. Arctic, pret: 3.500.000 lei Solnite pentru sare, piper, otel inoxidabil, MY HOUSE, pret recomandat: 915.000 lei/buc. Recipient de colectare a pulpei: 1,35L > Siguranta: se opreste automat daca clapa metalica este deschisa > Ejectare continua a pulpei in recipientul de colectare > Capac rotunjit > Filtrare imbunatatita care conduce pulpa direct in recipient > Palnie speciala pentru fructe mici > Usor de curatat > Presa ergonomica > Putere: 300 W > Moulinex - Frutti Pro > Pret recomandat: 2.770.000 lei Storcator de citrice > Putere consumata: 25 W > Eficienta ridicata datorita miscarii rotative stanga/dreapta a conului spiralat > Recipient gradat pentru colectarea sucului, detasabil, de capacitate 0.8L > Pornire/ oprire automata > Capac de protectie > Lacas pentru strangere a cablului de alimentare > Posibilitate de a regla concentratia de pulpa de fructe > Bosch. Pret orientativ: 1.000.000 lei TVA inclus
  • ×
    Subiecte în articol: zonă bucătărie pret