x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

A renuntat la sine pentru a-si ingriji mama

0
13 Apr 2004 - 00:00

Adrian are grija de mama lui, care este semiparalizata. Pentru a fi alaturi de ea, tanarul a renuntat la viata personala. Povestea impresionanta a unei femei uitate de doi dintre cei trei copii ai ei.

Povestea lui Adrian, care a renuntat la viata lui personala pentru a o ajuta pe cea care i-a dat viata, in seara aceasta, la ora 20:00, la 〞Din dragoste", la Antena 1.

Cristian Petru

Maria Georgescu este din Bucuresti si are trei copii. Este vaduva de 20 de ani. Sotul ei, alaturi de care a avut o viata fericita, s-a prapadit foarte devreme. Femeia si-a crescut copiii si si-a vazut de serviciu. Nu si-a mai refacut viata alaturi de alt barbat. In 1992, Maria Georgescu a fost nevoita sa se pensioneze pe caz de boala. Dar banii pe care ii lua nu ii ajungeau sa se intretina. Si nu voia sa stea pe banii copiilor ei. Asa ca s-a angajat la o familie instarita. Maria a inceput sa se ocupe de cresterea unui fetite, in schimbul unui salariu bun.

Accidentul

In 1998, tatal fetitei i-a spus Mariei ca ar vrea sa plece cu copilul in Turcia. Si ca, pentru asta, avea nevoie si de ea. Pe 9 august, la 5:00 dimineata, Maria pleca impreuna cu familia la care lucra spre Turcia. Totul parea un vis. Era o zi superba. Nimic nu avea sa anunte ceea ce avea sa se intample. La doar 35 de kilometri de punctul de frontiera s-a produs un grav accident de masina. Maria a fost cea mai grav ranita. S-a pus in fata copilului pentru a-l proteja. Amandoua picioarele i-au fost rupte din bazin, la fel gatul, mana dreapta si doua dintre vertebrele cervicale. 〞N-am sa uit niciodata ziua aceea: eram intinsa pe un carton pe sosea. Nu-mi mai simteam picioarele. Ma rugam continuu lui Dumnezeu sa ma lase in viata macar pana ajung in tara ca sa-mi mai pot vedea o data copilasii. Aud si acum, de parca s-ar fi intamplat azi, zgomotul elicelor elicopterului care ateriza", povesteste Maria. Au luat-o si au dus-o la un spital din Istanbul. I-au acordat ingrijirile de urgenta si au hotarat s-o transporte in Romania.

〞Da-te din calea mea, ca-ti rup capul!"

In Bucuresti, la aeroport, Maria era asteptata de Adrian, baiatul mijlociu. Tanarul era la usa avionului dupa ce acesta a aterizat pe aeroportul Baneasa. In mod normal nu avea voie sa fie in acel loc, dar in momentul in care au vrut sa il opreasca, Adrian a sarit la gatul respectivului supervizor si a urlat: 〞Acolo este mama mea, poti sa intelegi asta? Da-te din calea mea, ca-ti rup capul!". Maria a fost dusa la Spitalul de Urgenta Floreasca. Leziunile ei erau foarte grave, iar pentru ca in urma accidentului fusese miscata inainte sa vina paramedicii, s-a agravat si mai mult starea ei. Familia cu care era in masina nu patise mare lucru. Asa ca, dupa o zi sau de doua de spitalizare, cei trei au fost externati. I-au promis Mariei ca vor avea grija de ea. Din pacate, nu s-a intamplat asa. Ei au plecat, iar ea a ramas acolo, neajutorata, doar cu Adrian. Care a fost alaturi de ea zi si noapte. Din 14 august si pana la 14 octombrie a fost in permanenta alaturi de ea pentru tot ce a fost nevoie. Chiar si la toaleta.

Acasa

In octombrie, Maria a ajuns acasa, in patul ei. Nu si-a pierdut credinta in Dumnezeu, nu s-a intrebat: 〞De ce, Doamne, trebuia sa mi se intample tocmai mie?". Nu s-a gandit ca pentru ea nu mai exista Dumnezeu. 〞M-am gandit ca poate candva am gresit si eu fata de cineva gandind rau, sau spunand o vorba rea, sau poate altceva, iar acum trebuie sa invat ceva din ceea ce mi s-a intamplat", spune femeia. De atunci, fiul ei Adrian nu mai are viata personala. Are 30 de ani si nu este casatorit. 〞Femei sunt multe pe lumea asta, dar mama unde mai gasesc?", zice acesta. Adrian este singurul dintre cei trei copii care a ramas langa ea. Pe ceilalti doi nu-i mai intereseaza soarta mamei lor. Fata cea mare este maritata, dar nu vrea copii.

Din dragoste

Singurul care are grija sa o spele, sa-i dea sa manance, s-o schimbe, s-o duca atunci cand e nevoie la spital, sa-i spuna 〞mama" sau 〞Noapte buna!" este Adrian. Maria s-a hotarat sa apeleze la 〞Din dragoste" pentru a-i multumi fiului ei pentru tot ce a facut si face in continuare pentru ea. Sa-i multumeasca pentru ultimii ani, in care el nu a mai avut viata personala si a ingrijit-o pe ea. Povestea unui tanar care nu si-a uitat mama. Care nu a lasat-o singura atunci cand avea mai mare nevoie de el, in seara aceasta, la ora 20:00, la 〞Din dragoste", la Antena 1.


〞Nu cred ca va imaginati ce este in sufletul unei mame cand vede ce face copilul ei pentru ea. Cum renunta el la bucuriile vietii pentru a ma ajuta. Iubirea mea pentru Adrian s-a inzecit"
Maria Georgescu

〞Femei sunt multe pe lumea asta, dar mama unde mai gasesc? Nu am avut timp sa imi caut o prietena adevarata. Ce femeie se casatoreste cu un barbat care trebuie sa aiba grija de mama lui?"
Adrian Georgescu


Proba de rezistenta

Saptamana trecuta, la Din dragoste, Coca Prelipceanu a fost testata la poligraf. Femeia a acceptat testarea pentru a-i arata lui Petrica, sotul ei, ca nu l-a inselat. Barbatul este convins ca in ultimii 14 ani Coca i-a fost infidela. Cu toate ca nu a prins-o niciodata cu vreun barbat. Chiar daca nu a gasit nici o scrisoare de dragoste dintre Coca si presupusii amanti. Asa ca, de 14 ani, casnicia lor este umbrita de gelozia barbatului. Acesta a scris la Din dragoste sperand ca sotia lui va recunoaste ca l-a inselat. Detectorul de minciuni a aratat ca femeia spune adevarul. Ca i-a fost fidela toata viata sotului ei. 〞Dupa emisiune a inceput sa mai renunte la orgoliul lui. Si-a luat angajamentul ca va incerca sa faca asa incat sa fie mai bine", spune Coca. Petrica sustine si el ca de acum inainte va fi mai bine. Ca va fi liniste in familia lui. 〞Parerile celor care au vazut emisiunea de martea trecuta sunt impartite. Sunt si pro si contra. O femeie mi-a spus ca am facut satul de rusine", povesteste Petrica.


Draga Irina, Ma intreb ce gandesti acum, cand ai aceste randuri sub ochi, stiind ca sunt scrise de un om pe care nu l-ai mai intalnit de aproape 20 de ani. In timpul asta nu am mai stiut nimic unul de altul, nu ne-am vorbit la telefon, nu ne-am mai vazut nici macar asa, pe strada.

Intamplarea face sa-mi aduc aminte de tine... Si o data cu asta, imi vin in minte imagini din vremea in care eram copii. Memoria mea pastreaza racoarea diminetilor in care noi doi plecam cu bunicii nostri la pescuit. Mirosul de piele si benzina din interiorul automobilului 〞Opel-Kapitan" al bunicului tau persista cateva zile bune pe tricourile mele... Ne asezam amandoi pe bancheta din spate si tu, intotdeauna, adormeai cu capsorul pe umarul meu stang. Odata ajunsi la balta unde se prindeau multi pesti (ziceau ei!), noi doi ne vedeam de 〞iubirea" noastra de tanci de opt ani... Eu iti faceam aproape lesinat de emotie, coronite din flori, iar tu imi spuneai sa ma uit la cer! Ziceai ca norii sunt puf dintr-o papadie uriasa...

De atunci ne-am mai vazut o singura data, la o mare petrecere, cand amandoi aveam 17 ani. Eu si tu stateam umar langa umar, fascinati de frumusetea si gratia miscarilor unei femei, in ringul de dans. Neclintirea ochilor ei in cei ai partenerului contrasta lejeritatii cu care isi misca trupul. Era de neinteles, pentru mine, cum de 〞plutea" asa prin aer...

〞Mama mea este o dansatoare nemaipomenita, nu-i asa?" M-ai intrebat atunci... Nu cred ca ti-am raspuns nimic... Si de atunci, cum spuneam, au trecut aproape 20 de ani!

De curand, a scris la Din dragoste, o femeie cu o poveste tulburatoare... Am ajuns la ea acasa (locuieste pe un bulevard in apropierea Garii de Nord). Am intrat si am vazut-o! Cand ni s-au intalnit privirile, am stiut ca o cunosc dinainte, parca dintr-o alta viata. Aceasta femeie este semiparalizata, prabusita in ea, tot ce mai poate sa faca este sa-si mute durerea de pe o parte pe alta. Aceasta femeie, acum, este tintuita intr-un scaun, cu rotile ca doua ringuri pe care danseaza cu mainile. Am vorbit amandoi despre sandalele pe care nu mai are la ce sa le poarte. Am vorbit amandoi despre iubire... Si despre tine!... Si, din nou, femeia asta mi se parea ca danseaza cu frumusete si gratie.

Ca norii, ca puful dintr-o papadie uriasa peste care a suflat Dumnezeu.

Da, Irina!
Mama ta este o dansatoare nemaipomenita!

MIRCEA RADU

Citeşte mai multe despre:   dragoste,   mama,   maria ,   viata,   adrian

Serviciul de email marketing furnizat de