x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Afaceri - Universitate de stat inchiriez camin la privati

Afaceri - Universitate de stat inchiriez camin la privati

28 Sep 2004   •   00:00

SCOALA

In pofida lipsei cronice de locuri in caminele studentesti, cateva universitati de stat si-au inchiriat caminele unor universitati particulare. Spoiala de inceput de an universitar. De asta au beneficiat majoritatea caminelor studentesti din tara. La cele la care s-au facut reparatii capitale cu termopan si baie in camera au sarit chiriile pana la 100 de euro.
EUGENIA MIHALCEA

Studentii vand locuri, rectorii inchiriaza camine. Afacerile de sezon in campusurile studentesti ii pun pe tineri pe drumuri si la acest inceput de an universitar. Tinand cont ca in anul universitar 2004-2005 sunt 60.000 de studenti numai in anul I pe locurile bugetate, iar numarul de locuri in camine este de 102.108, spaga este aproape justificata.

LOCURI PUTINE. In anul universitar 2004-2005, cele 49 universitati din subordinea Ministerului Educatiei si Cercetarii au in evidenta un numar total de 325 de camine cu o capacitate normata de 102.108 locuri. Dintre acestea, 294 de camine avand o capacitate de 96.348 de locuri, sunt in proprietatea universitatilor, iar 31 de camine cu o capacitate de 5.760 de locuri sunt inchiriate sau detinute de acestea, in baza altor forme, cum ar fi conventii, protocoale.

CU CHIRIE. Cu toate ca este o lipsa clara de locuri de cazare pentru studenti, cei care mai prind loc fiind cazurile sociale, rectorii au inceput sa inchirieze camine si camere universitatilor particulare. Liderul studentilor de la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iasi este multumit de regia de camin, de 730.000 de lei si numai 680.000 de lei in campusul Copou. Singurul motiv de bucurie de altfel, din cauza ca numai 25% dintre studenti vor prinde un loc, iar renovarile se vad numai la suprafata, adica "miroase a curat", dupa cum spune Cristi. Sunt si camere la standarde occidentale, dar numai pentru cei cu buzunarul gros. O camera cu termopan si baie proprie de doua, respectiv trei persoane costa 40, 35 de euro pe luna. In Complexul Tudor, dupa ce anul trecut in locul cantinei a aparut un Mall, studentii Universitatii Tehnice "Gh. Asachi" au ramas si fara spatiile de cazare dintr-un camin, dupa ce acesta a fost inchiriat Universitatii particulare "Petre Andrei", dupa cum precizeaza liderul studentilor de la Iasi.

REPARATII. La Timisoara, Universitatea de Vest nu si-a permis niciodata reparatii capitale, spune Laurentiu Georgescu, liderul studentilor de la aceasta institutie de invatamant superior. Universitatea avea nevoie anul acesta de 7 miliarde de lei pentru reparatii, dar a primit de la Ministerul Educatiei in jur de 1,5 miliarde. Pe cele 2.200 de locuri se bat cam 17.500 de studenti. Mai exista speranta la un camin, respectiv 700 de locuri de cazare, dar asta daca se vor mai primi bani, din cauza ca nu sunt fonduri suficiente deocamdata. Cat despre afacerile cu locuri in camin, Laurentiu spune ca se cumpara chiar si camere, cu toate ca anul trecut s-a ajuns pana la exmatriculare. Un loc ajunge de la 150 la 300 sau chiar 400 de euro, in functie de conditiile din camere.

La Universitatea Babes-Bolyai (UBB) din Cluj s-au facut renovari in toate caminele, spune Marius Chintoiu, liderul studentilor de la UBB.

INVESTITII. Studentii de la Universitatea Politehnica din Bucuresti (UPB) se plang ca rectorul a inchiriat camere Universitatii particulare "Dimitrie Cantemir", cu toate ca situatia locurilor de cazare la nivelul universitatii este deficitara. Reprezentantii sunt de alta parere, cum ca se acopera toate cererile Politehnicii, iar Universitatii "Dimitrie Cantemir" i s-a inchiriat numai un palier, iar aceasta face investitii de 25-30 de miliarde de lei in caminele din Complexul studentesc Regie.

Investitiile Ministerului Educatiei in caminele studentesti, in anul 2004, au fost de 154 miliarde de lei, din care: 28 miliarde pentru continuarea lucrarilor de constructie a unui numar de 11 camine, 50 miliarde pentru reparatia capitala a 37 de camine la 32 de universitati, 9,5 miliarde pentru continuarea lucrarilor de consolidare a structurii de rezistenta la 3 camine si 66,5 miliarde pentru lucrari de reabilitare la camine din 48 de universitati.

De asemenea, Ministerul Educatiei precizeaza ca gradul de confort oferit de caminele studentesti este determinat de modul de asigurare cu utilitati, de starea lor tehnica, la randul ei determinata de vechimea cladirilor, calitatea materialelor de constructii utilizate, de modul de exploatare, de modul de efectuare a reparatiilor curente, precum si de interventiile facute in timp pentru reabilitarea cladirilor si nu in ultimul rand de starea dotarilor cu mobilier.

PARADOX

"In Complexul Tudor, dupa ce anul trecut in locul cantinei a aparut un Mall, studentii Universitatii Tehnice "Gh. Asachi" au ramas si fara spatiile de cazare dintr-un camin, dupa ce acesta a fost inchiriat Universitatii particulare "Petre Andrei"" - Cristi, liderul studentilor de la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iasi

Sfarsit de renovare in Regie

CATALIN PRUTEANU

Din cand in cand, cate o galeata cu moloz e aruncata de la ferestrele caminelor din Complexul "Regie". Scandurile ingropate printre bucatile de tencuiala sunt bucuria saracilor, care le strang pentru foc, pentru iarna. Pe ultima suta de metri, cateva camine se renoveaza.

Administratorii sunt cu ochii in patru in aceste zile, pentru ca si-au invatat lectia cu presa, ba chiar cu unii nu poti discuta, te ameninta cu procesele. Dupa ce am vorbit cu directorul complexului, Radu Manolache, am putut sa patrundem printre muncitorii care dau zor. Manolache spune ca patru camine la care se lucreaza vor fi gata pana la inceputul anului universitar, gata sa primeasca armatele de studenti.

Valoarea reparatiilor pentru fiecare cladire se ridica la 8 miliarde de lei, bani de la buget si din fonduri proprii. Manolache este destul de suparat pe studenti, mai exact pe unii studenti, care "nici macar nu au apa acasa", "arunca mancarea stricata in WC-uri", "arunca chilotii in WC-uri". Numai anul trecut au fost pagube in valoare de 6,5 miliarde de lei, adica "pagube cu autori necunoscuti".

Cativa muncitori, odihnindu-se in pauza de masa, cu rosii, branza si crenvursti mari, isi dau si ei cu parerea. "Eu sunt doar un slujitor, dar nu cred ca e renovare adevarata. Trebuia decopertat mai mult, dar e bine totusi ca macar s-a facut o igienizare", spune cel din capul mesei, cel caruia i se spune "seful".

Nici nu s-au distribuit toate locurile de cazare ca au si aparut primele anunturi de cumparare a locurilor. E drept ca sunt putine, dar generoase. Oferta inca lipseste, dar e asteptata in prima saptamana a lunii viitoare.

Am cules cateva numere de telefon de pe stalpi si de pe ziduri si am incercat sa vedem cam cat ar da un student pe un loc in camin.

Un tanar vrea sa cumpere loc pentru prietena lui. "Cat ai vrea sa dai?", il intreb. "Pai, nu stiu. 200, 200 si depinde de ce ai." E vorba de 200 de euro. Altcineva vrea neaparat in "U"-uri. E student la ASE si negociem pana la 250 de euro.

HOT-LINE

Chiar daca nu are sarcini directe privind cazarea studentilor, pentru o mai buna gestionare a sistemului la nivel national si pentru a incerca identificarea de solutii in cazuri deosebite, Ministerul Educatiei si Cercetarii a alocat incepand de ieri si pana la 8 octombrie o linie telefonica speciala - 021-315.42.35 - care va functiona intre orele 9:00-22:00, cu scopul de a se interveni rapid in situatii care tin exclusiv de domeniul cazarilor.

De asemenea, pentru a facilita procesul de cazare a studentilor si pentru a elimina orice suspiciune din partea acestora, legata de transparenta repartizarii camerelor, Ministerul Educatiei recomanda universitatilor sa implice mai consistent asociatiile studentesti in aceasta actiune. Intrucat experienta anilor trecuti a demonstrat ca unii studenti isi vand locurile unor persoane care nu au dreptul de a beneficia de cazare, conducerea MEC crede ca sprijinul asociatiilor studentesti in acest sens va reduce substantial numarul unor astfel de situatii.

AFACERI IMOBILIARE

In capitala Moldovei s-a dat saptamana trecuta stratul cazarilor. Universitatea Tehnica "Gh. Asachi" este prima institutie de invatamant superior din Iasi care a intrat in febra cazarilor. In campusul "Tudor Vladimirescu", cel mai mare din Iasi, sunt 9.000 de locuri de cazare, din care 300 vor fi ocupate de studenti de la Arte si 350 de studenti de la Universitatea "Al.I. Cuza". Pentru oricare din camine, studentii trebuie sa achite un milion de lei. Din aceasta suma 960.000 de lei reprezinta taxa pe luna octombrie si 40.000 de lei formularele. Pentru studentii familisti, care au primit locuri in T16, T20, T21 si T22, taxa este de 1,5 milioane lei.

Desi studentii se feresc sa spuna ca vand sau cumpara un loc in camin, anunturile de acest gen au impanzit campusul. Pretul "tranzactiei" variaza de la 100 la 300 de euro, in functie de camin si de numarul de locuri din camera. Mai nou au aparut si "intermediarii", un fel de agenti imobiliari, care ii contacteaza pe studentii care vor sa-si vanda locul si ii pun in legatura cu evantualii cumparatori. Bineinteles, in schimbul unui comision. "Am avut medie mica si nu am primit loc. Acum imi caut unul. Sper sa cumpar unul mai ieftin, nu pot sa dau mai mult de 150 de euro", a spus o stundenta in anul al IV-lea. (Mirela Cimpoi, Iasi)

CHIRII MAI MARI

Facultatile din Targu-Mures vor mari in acesta an taxele de cazare in camine, dupa ce au folosit pentru reparatii sume importante din bugetul propriu, conducerile institutiilor sustinand ca fondurile alocate de minister au fost insuficiente. Din cele patru camine studentesti ale Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) din Targu-Mures, doar unul se afla in renovare, intrucat, desi conducerea UMF a cerut de la Guvern in jur de 20 de miliarde de lei, s-au primit doar 900 de milioane de lei pentru investitiile in camine. Reprezentantii UMF au declarat ca taxa de cazare in camin va creste de la o medie de 550.000 de lei pe luna, anul trecut, la 800.000 de lei lunar. La Universitatea "Petru Maior" au fost alocate de la bugetul propriu al institutiei trei sferturi din suma necesara pentru reparatii. Directorul administrativ al Universitatii "Petru Maior", Radu Boarescu, a declarat ca pentru renovari a primit de la minister in jur de 300 de milioane de lei, bani insuficienti pentru toate lucrarile necesare. Pentru zugravirea camerelor, inlocuirea usilor vechi si amenajarea bailor cu gresie si faianta, universitatea pe care o conduce a scos in acest an din bugetul propriu aproximativ un miliard de lei.

Studentii cazati in caminul Universitatii "Petru Maior" vor plati cu pana la 200.000 de lei mai mult fata de anul trecut.

CAZATI IN INTERNATE

Doar o treime din solicitarile pentru cazare ale studentilor care invata la Universitatea "Stefan cel Mare" din Suceava vor putea fi onorate in acest an. Institutia are la dispozitie 950 de locuri, alte 600 urmand sa fie asigurate in internate scolare. La universitatea suceveana vor fi date in folosinta, la inceputul anului universitar, 123 de noi locuri de cazare in campusul universitar sucevean, iar alte 820 de locuri de cazare vor fi puse la dispozitia studentilor in cele trei camine ale Universitatii "Stefan cel Mare" din Suceava. Prorectorul universitatii sucevene, prof. univ. dr. Sanda Maria Ardeleanu, a declarat ca au fost deja amenajate 16 camere care vor fi destinate studentilor si profesorilor care vor veni la "Stefan cel Mare" prin programe internationale, conditiile de cazare fiind similare cu cele ale universitatilor Uniunii Europene.

Directorul administrativ al universitatii sucevene, Emil Nechifor, a precizat ca alte 600 de locuri de cazare vor fi asigurate pentru studenti in camine scolare ale unor unitati de invatamant preuniversitar din municipiul Suceava. El a spus ca, in general, sunt peste 4.000 de studenti care solicita locuri de cazare in camin.

Rectorul Universitatii "Stefan cel Mare", prof. univ. dr. ing. Adrian Graur, a declarat ca, in conditiile dezvoltarii si cresterii numarului de studenti, universitatea suceveana a fost nevoita sa inchirieze spatii care au fost amenajate pentru a corespunde destinatiei de spatii de invatamant.

Camere pentru ecologisti in Statele Unite

Mai mult de 16 milioane de studenti americani care au ales sa locuiasca in campusuri s-au mutat in camere de camin renovate, stau singuri, au bucataria lor, cuptor cu microunde, conexiune de mare viteza la Internet, cablu tv, centru de fitness, locuri amenajate cu masini de spalat si chioscuri de mancare. Si cel mai important lucru pentru ei: aer conditionat si baie pe care o impart numai patru persoane, informeaza publicatia americana USA Today. "Zilele in care studentii acceptau conditiile spartane au trecut de mult", spune Warrick Carter, presedintele Colegiului Columbia din Chicago.

Universitatea a unit alte doua campusuri si a realizat Centrul Universitar din Chicago, care s-a deschis anul acesta si care ofera camere private cu baie, studiouri artistice si camere speciale pentru ascultat muzica. "Si cei care ajung sa plateasca pentru toate aceste facilitati sunt parintii", spune Christopher Hill, de la Universitatea de Arhitectura din Boston, cei care au realizat design-ul pentru spatiile de cazare pentru studentii de la Scoala de Afaceri de la Harvard si Universitatea de Stat din Pennsylvania. "Parintii sunt interesati sa ofere copiilor lor cel mai bun loc de trai." Noile aranjamente de cazare schimba complet viata din campusuri. S-au construit "eco-camere", pentru studentii ecologisti, dar si camere speciale pentru indragostiti. Universitatea din Kansas se gandeste chiar sa ofere telefoane mobile rezidentilor din campusul ei. (Eugenia Mihalcea)

Investitii 2004

  • Universitatea din Bucuresti - corp A numar de locuri: 463
  • Academia de Studii Economice - corp C3 Bucuresti numar de locuri: 348
  • Universitatea "Babes-Bolyai" Cluj-Napoca numar de locuri:1.424
    Corp numar de locuri:2 202
    Corp 1B numar de locuri:190
    Corp 1A numar de locuri:1.032
  • Camin studentesc la Universitatea "Al.I. Cuza" din Iasi numar de locuri:800
    Corp Str. Pacurari numar de locuri: 380
  • Universitatea de Vest din Timisoara numar de locuri:1.502
    Corp A+B Str. Cameliei numar de locuri:245
  • Universitatea Constanta numar de locuri:441
  • Universitatea din Oradea numar de locuri:402
  • Universitatea din Suceava numar de locuri:304
  • Universitatea din Targoviste numar de locuri:402
  • Universitatea "1 Decembrie 1918"din Alba-Iulia numar de locuri: 210
  • Universitatea Politehnica din Timisoara - Camin numar de locuri:114
  • Facultatea de Inginerie din Hunedoara - Cantina numar de locuri: 80

    FOTO

  • SCHIMBARE. O parte dintre caminele Universitatii Politehnice din Bucuresti au fost reparate total. Investitia apartine Universitatii particulare "Dimitrie Cantemir"

  • CA LA MAMA. Parintii studentilor vin la fiecare inceput de an universitar sa mai dea un var in camerele "micutilor"

  • CHIRIASII. Unii tineri au ramas si pe vara in camine, iar cu putin "noroc" isi pot pastra camerele, ca tot si-au adus de toate de acasa

  • AN UNIVERSITAR. Febra cazarilor a inceput la Universitatea Tehnica "Gh. Asachi" din Iasi
  • ×