x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Al treilea front

Al treilea front

16 Mai 2005   •   00:00

In atmosfera creata in Germania de noaptea cutitelor lungi din 30 iunie 1934 si marile greve muncitoresti in Franta din vara aceluiasi an, intr-un mare miting, liderul Partidului Comunist Francez, Maurice Thorez, a lansat ideea infiintarii unui Front Popular al Muncii, Libertatii si Pacii.

Acesta este inceputul noii politici internationale comuniste, cand lozinca de front popular sau front antifascist a inlocuit-o pe cea a luptei de clasa, ideea de democratie revolutionara fiind reciclata de comunistii francezi din istoria anului 1793.

In septembrie 1934, Uniunea Sovietica a intrat in Liga Natiunilor, dupa ce ani la rand infierase acest organism international ca reprezentand interesele burgheziei. La finele aceluiasi an, Thorez a fost invitat la Moscova, unde in fata Comitetului Executiv al Internationalei a III-a a prezentat un raport despre experienta- model a comunistilor francezi in noua tactica politica adoptata. Urmare a acestora, in toate tarile Europei Occidentale, partidele comuniste si-au sporit membrii si simpatizantii. Astfel, revolutionarul de profesie si militantul comunist, oriunde s-ar fi aflat, nu mai agitau steagul rosu cu secera si ciocanul (simbol al unei Uniuni Sovietice ce vrea sa-si impuna dominatia mondiala), ci prezinta imaginea antifascistului democrat. Popularitatea comunismului sub masca antifascismului creste, in timp ce Germania nazista isi extinde puterea. Antifascismul, ca nou chip al democratiei, favorizeaza confuzia dintre democrati si comunisti in favoarea celor din urma.

Toate filialele comuniste din Europa ale Moscovei primesc sarcina de coalizare a fortelor democrate impotriva nazismului. In Romania, conform documentelor de arhiva, au refuzat sa intre in tratative cu comunistii (ai caror mesageri fusesera Lucretiu Patrascanu si Emil Bodnaras) nu doar liberalii si taranistii, ci si social-democratii. A fost nevoie de parasutarea de catre englezi a unui grup de spionaj - Misiunea Autonomus - care sa-l determine pe Iuliu Maniu sa accepte coalizarea cu comunistii dupa modelul fortelor internationale care luptau impotriva Axei. In Romania s-a constituit un front democratic din reprezentantii Partidului Comunist, ai Partidului Social-Democrat, Partidului National Taranesc si Partidului National Liberal, in iunie 1944, sub denumirea de Blocul National Democrat.

Situatia a fost similara si in celelalte state vecine. In noiembrie 1944, la Szeged s-a format Frontul national de independenta. In Bulgaria, partidele comunist, taranist si socialist constituisera Frontul patriei. In Cehoslovacia, la 5 aprilie 1945, prin Frontul National s-a instaurat un guvern de uniune. In viitoarea Germanie Democrata va fiinta, de asemenea, un Front unit.

Al doilea Front actioneaza in Europa de Est si Centrala, in cadrul procesului de pre comunizare, numit regimul democratiilor populare. Sub protectia Armatei Rosii, acesta a savarsit distrugerea societatilor traditionale si a batut pilonii de constructie ai modelului societal patentat in Rusia sovietica. Asa cum dovedesc iarasi documentele de arhiva, pentru Romania strategia sa a fost conceputa in URSS, responsabilii aplicarii sale fiind Ana Pauker si Vasile Luca.

Aceasta etapa in sovietizarea tarilor europene poate conta ca marea manipulare a secolului al XX-lea. In fapt, au fost folosite mai multe tehnici de influenta, prima dintre acestea fiind amorsarea. Principiul amorsarii rezida in ademenirea cuiva de a lua o decizie prezentandu-i o propunere initiala interesanta. La inceput, fie i se ascund unele inconveniente, fie se evidentiaza unele avantaje fictive. Inselatului i se dezvaluie adevarul doar dupa asumarea deciziei. Abia dupa instalarea regimului comunist, ceilalti participanti la actiunile fronturilor si-au dat seama la ce fusesera folositi.

La Moscova gasim originea si sensurile fronturilor care au sapat si mormintele regimului comunist. In martie 1988, intr-o vila de la periferia orasului, apropiatii lui Mihail Gorbaciov, Iakovlev si Sevarnadze, au reunit un mic grup de apropiati pentru a pune la punct o strategie coerenta. Aceasta va regenera tactica fronturilor populare sau nationale. Analiza comparata a miscarii reformatoare in statele componente ale Uniunii Sovietice, si mai cu seama in fostele state-satelit, reliefeaza similitudini si algoritmi din celelalte etape de front popular. Dintre actorii sociali implicati in infaptuirea sa, rol important au avut liderii de opinie care sunt scriitorii, actorii, oamenii de cultura.

In 1988, in intreaga URSS au fost organizate fronturi populare, sentimentul national, mult timp reprimat, gasind o bresa in ele. Rand pe rand, in conformitate cu principiul dominoului, in decursul a mai putin de doi ani, se vor prabusi vechile conduceri de partid sub presiunea fronturilor devenite miscari de masa.

Nimic nou, asadar, sub soarele Moscovei. Fara ca oamenii sa-si fi dat atunci seama, revendicarile din 1989 par identice celor exprimate de bunicii lor in zorii comunismului. Demnitate, libertate, democratie si celelalte...

Doar frontul nostru s-a creat dupa prabusirea lui Ceausescu!
×
Subiecte în articol: front