x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Arsenal Kiev desfiintata de Primarie!

Arsenal Kiev desfiintata de Primarie!

de Ovidiu Ciutescu    |    29 Apr 2007   •   00:00
Arsenal Kiev desfiintata de Primarie!

Aflata pe locul X in campionatul Ucrainei, echipa Arsenal Kiev va fi desfiintata la finele acestui sezon. Decizia a fost luata sambata de catre Consiliul Municipal din Kiev.

Hotararea a fost luata cu 87 de voturi si 61 impotriva desfiintarii echipei, scrie The Guardian in editia electronica. Decizia vine pe fondul gravelor probleme financiare cu care se confrunta aceasta grupare. Arsenal Kiev este detinuta in proportie de 80% financiar de Consiliul Local Kiev.

PROBLEME. Clubul a fost infiintat in in 1934 de catre armata sovietica, de-a lungul anilor gruparea mai purtand numele TSKA Kiev. Fara stadion propriu, Arsenal a disputat prima parte a sezonului pe arena echipei Dinamo Kiev, iar apoi s-a mutat in afara capitalei Ucrainei. Incercarea municipalitatii de a vinde la licitatie clubul Arsenal Kiev s-a soldat cu un esec, nefiind gasit niciun cumparator.

×
Subiecte în articol: kiev arsenal kiev