x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Big Brother, amendat cu o jumatate de miliard de lei

Big Brother, amendat cu o jumatate de miliard de lei

29 Mar 2004   •   00:00

Prima TV a fost amendata cu 500 de milioane de lei pentru difuzarea scenelor de sex de la Big Brother.

Consiliul National al Audiovizualului a hotarat sambata, in cadrul unei sedinte speciale, amendarea postului de televiziune Prima cu suma de 500.000.000 de lei.

Marul discordiei il reprezinta difuzarea unor scene de sex din casa Big Brother, scene considerate "pornografice" conform Legii audiovizualului. Este pentru prima data de la infiintarea CNA cand, ca urmare a unei situatii speciale, membrii consiliului se intrunesc sambata pentru a lua o decizie. Amenda aplicata de CNA este maxima si a fost data pentru transmisia in direct din noaptea de joi, dar si pentru reluarile si rezumatele de a doua zi din cadrul emisiunilor de la ora 20:00 si 23:45. Nu este prima amenda primita de emisiunea Big Brother, pentru ca, in urma cu doua saptamani, Prima TV a mai primit o amenda de 200 de milioane lei.

Desi actuala amenda pare mare, ea poate fi "recuperata" din numai cateva minute de publicitate. "Cu sprijinul CNA, Prima TV a castigat cateva milioane de dolari din spoturile izolate. Amenda primita pana acum poate fi cu siguranta recuperata din 6 astfel de spoturi", declara presedintele CNA, Ralu Filip.

CONTRAATAC. Prima TV a contraatacat si a difuzat sambata un material justificativ in care prezenta scene din "Basic instinct" considerate drept "hard" in comparatie cu ce s-a intamplat in casa. "Prima TV a gresit inca o data", este de parere Ralu Filip, "pentru ca a difuzat aceste scene in jurnalul de la ora 18:00 si pentru ca despre ele nu stim daca au fost sau nu reale. Nu stim daca Michael Douglas a facut sex cu Sharon Stone, dar despre cei doi din casa Big Brother suntem siguri". Mai mult, Prima TV ameninta CNA-ul cu un proces in care va cere pagube de 1,5 milioane de dolari. Conducerea postului crede ca, din cauza opiniilor exprimate de CNA, mai multi clienti si-au retras publicitatea din emisiunea Big Brother.

Prima TV va contesta sanctiunea

Prima TV a anuntat oficial ieri ca va contesta in instanta decizia CNA de a sanctiona postul Prima TV cu o amenda de 500 de milioane de lei, sub motiv ca emisiunea Salut Big Brother de joi a avut caracter pornografic. In comunicatul postului de televiziune se precizeaza ca emisiunea Big Brother este un reality-show care presupune redarea unor scene de viata. "Protagonistii acestui show au acceptat rigorile pe care un asemenea tip de emisiune le presupune - ei stiu ca sunt filmati 24 de ore din 24 si au consimtit sa se supuna regulilor de convietuire. (...) Concurentii Big Brother sunt tineri lipsiti de inhibitii, care nu au nimic de ascuns si care doresc sa dovedeasca ca exista unitate in diversitate ", se arata in comunicat. In plus, Prima TV sustine ca "imaginile incriminate de catre CNA au fost difuzate cu respectarea stricta a prevederilor legale - au fost difuzate dupa miezul noptii si in plus, programul a fost interzis minorilor ". "Nu au fost prezentate scene regizate, ci doar trairile celor doi, iar actul sexual real sau intuit nu a fost prezentat explicit, ci intr-un mod inofensiv, pe care telespectatorii il pot regasi in filme artistice de referinta", se arata in comunicatul de presa.


Vom mai vedea sex la Big Brother!

Atitudinea justificativa a Primei TV a fost calificata de Ralu Filip drept "penibila". "Sunt convins acum ca selectia concurentelor a urmarit disponibilitatea pentru sex si ca li s-a indus ideea de dezinhibare fortata. Acest lucru se vede cu ochiul liber, din atitudinea fortata a concurentilor care au inceput sa se dezbrace de cum au intrat in casa. Intrucat suntem abia la inceputul showului, si lucrul programat sa se intample s-a si intamplat, pot spune ca, in mod cert, se va repeta



SEBASTIAN S. EDUARD
×
Subiecte în articol: brother big brother