Bursieri - CopiiI din Transnistria, refugiati la scoli din Romania

Zece elevi din Dubasari invata la licee din Iasi. Au venit in Romania cu gandul sa ramana aici.

Parintii fac tot posibilul sa le trimita bani pentru carti si haine. Numai sa-si faca un viitor in Romania si sa nu se mai intoarca in locurile natale. Asta isi doresc Ana, Ema, Constanta si Liliana. Ele stau in aceeasi camera cu alte patru fete din judetul Iasi. Tocmai au luat cina si se pregatesc sa-si faca temele.

VISE. Aflata pentru prima data in Romania, Ana are 16 ani si viseaza sa ajunga economist. Este convinsa ca isi va indeplini visul o data ce a venit sa studieze la Iasi. "M-am gandit ca o sa fie bine pentru mine. Ca o sa am un viitor bun. Dupa ce termin liceul vreau sa merg la Facultatea de Economie si apoi sa ma angajez aici", spune fata cu privirea atintita spre tavan. Este micuta de statura si subtirica, insa in ochii mari si albastri se citeste taria de caracter. Cu o voce calda, dar ferma isi incepe povestea, nu inainte sa precizeze: "Eu sunt romanca. Nu rusoaica sau moldoveanca".

ACASA. Isi aminteste de comuna natala, Ustia din raionul Dubasari si de familie. Mai are o sora de 18 ani care studiaza la Universitatea de Stat din Chisinau si un fratior de 11 ani. El invata la Ustia. Deodata devine melancolica si cu vocea aproape tremurand sopteste: "Mi-e dor de ei". Dorul de casa si de familie si-l potoleste cand vorbeste la telefon cu parintii, care o suna aproape in fiecare seara.

EFORTURI FINANCIARE. Mama Anei este sora medicala si castiga pe luna in jur de 500 de lei moldovenesti. Tatal este instalator. Venitul lunar al familiei nu trece mult peste 1.000 de lei moldovenesti, insa parintii fac sacrificii sa-si tina copiii la scoala. Situatia financiara este si unul din motivele pentru care au trimis-o pe Ana sa invete la Iasi. Aici fata lor are cazarea asigurata si primeste bursa de la statul roman. Singura problema este ca bursa de 42 de dolari nu-i ajunge sa-si plateasca masa de la camin, care costa 2,1 milioane de lei pe luna. "E cam greu, dar se chinuiesc sa-mi trimita ei restul de bani", spune Ana, care precizeaza ca a mai avut doi colegi din Transnistria care au plecat acasa: "Credeau ca este totul gratis, dar au renuntat, ca nu aveau bani sa se intretina".

DOUA ZILE IN BECI. Se asaza mai comod pe pat si isi aminteste clipele traite acum 12 ani, cand conflictul dintre Chisinau si separatistii ceceni atinsese punctul culminant. Ana era in casa cu parintii. Afara se auzeau impuscaturi. La un moment dat un glonte a trecut prin fereastra casei. "Ne-am speriat. Tata si mama m-au luat si am mers in beci. Am stat doua zile acolo pana s-a calmat situatia", povesteste fata. Ana nu intelege foarte bine ce se intampla in Transnistria. Stie un singur lucru: vrea sa invete bine si sa se angajeze ca economist in Romania. Isi doreste sa vina si familia ei si sa nu se mai intoarca la Dubasari. Deodata intoarce privirea spre celalalt colt al camerei, de unde se aud strigate de bucurie. Este Ema, prietena si colega ei de clasa.

COLEGII. Liliana este din satul Borogani, Republica Moldova. Studiaza Stiinte Sociale la un liceu din Iasi. "Aproape toti copiii care termina gimnaziul in sat vor sa invete in Romania. Aici este altfel, ai mai multe posibilitati", isi exprima speranta Liliana. Mai are acasa o sora in clasa a V-a si un frate care a implinit un an pe 23 septembrie. I-a cumparat o cana si cateva dulciuri, din putinii bani cu care a venit la Iasi. "Vine mama la sfarsitul saptamanii si ii dau cadourile pentru Danut. Mi-e asa de dor de el!", spune fata, care tine in mana un album foto. L-a luat cu ea si in fiecare clipa libera il rasfoieste. Este singura legatura palpabila cu familia din Borogani. Discutia cu Liliana decurge foare usor, pentru ca vorbeste ca un om mare si este sigura de ce spune: "Sunt romanca. Simt si gandesc romaneste". Desi nu este inca majora, pare ca intelege mai bine situatia din Transnistria: "Sunt controlati de rusi, cum le canta, asa joaca", spune ferm convinsa Liliana. Ea a fost deputat junior in Parlamentul Copiilor si a scris mai multe articole despre situatia copiilor din Transnistria. Afara s-a intunecat, iar Ana, Liliana, Constanta si Ema isi iau cartile si caietele. In camera au numai un bec, dar trebuie sa se pregateasca pentru scoala. Vor sa obtina numai note bune, ca sa ajunga persoane de vaza in Romania.

NAZUINTE

"M-am gandit ca o sa fie bine pentru mine. Ca o sa am un viitor bun. Dupa ce termin liceul vreau sa merg la Facultatea de Economie si apoi sa ma angajez aici. Eu sunt romanca. Nu rusoaica sau moldoveanca"

RAZBOI

"Afara se auzeau impuscaturi. La un moment dat un glonte a trecut prin fereastra casei. Ne-am speriat. Tata si mama m-au luat si am mers in beci. Am stat doua zile acolo pana s-a calmat situatia" - Ana din Transnistria

NE CRED INFERIORI

Dupa o pauza de un minut, Ana isi continua povestea si vorbeste despre scoala din Ustia, cu retinere insa. Studiau obligatoriu trei ore de rusa pe saptamana, dar cel mai mult ii placea geografia si franceza: "Suna mai frumos franceza, dar a trebuit sa invat si rusa. Daca mergeam la cumparaturi trebuia sa vorbesc obligatoriu in rusa, altfel nu se uita vanzatorul la mine", povesteste fata framantandu-si mainile firave. Ana spune ca era privita cu superioritate de transnistreni, cand se ducea la piata in Dubasari. Nu ii era teama, numai ca se simtea jenata: "Daca ne auzeau ca vorbim romaneste se uitau la noi cu ura parca si ne cereau sa folosim rusa. Ne cred inferiori si nu stiu de ce ne urasc", se intreaba Ana, care ma fixeaza cu privirea timp de cateva secunde.

DOR DE CASA

Ema, colega de camera si cea mai buna prietena a Anei are, ca si ea, tot 16 ani si este fericita pentru ca vorbeste la telefon cu parintii. "Mi-e dor de voi, vreau acasa! Aici ploua, la voi cum e?", isi intreaba mama care se afla la sute de kilometri distanta. Stralucirea din ochii fetei denota bucuria care o cuprinde cand aude vocea parintilor. Si Ema a ales sa vina sa studieze in Romania. Dar, comparativ cu ceilalti copiii din Transnistria sau din Republica Moldova, ea are o situatie financiara mai buna, dupa cum singura sustine: "Parintii lucreaza la vama si m-am inteles cu ei sa-mi plateasca masa, iar bursa sa-mi ramana mie de cheltuiala". Fata zambeste mai mereu, este o fire vesela, iar parul lung pana la brau iti da senzatia ca este un personaj din povestile cu zane.