x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Casa de copii nu e acasa - e spitalul

Casa de copii nu e acasa - e spitalul

15 Mai 2005   •   00:00

Casa de copii nu e acasa. Acesta era sloganul unei campanii de informare publica pentru prevenirea abandonului pentru care s-a cheltuit 15 milioane de euro. Un succes, se laudau in 2003 autoritatile romane, care a atins o cota de notorietate si recunoastere de 70%. Cifre. N-au nevoie de lapte praf sau de scutece uscate. Cei de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului sunt experti in cifre. Vom ramane in registrul lor...

  • de ADRIANA OPREA-POPESCU
  • FOTOREPORTAJ - click pe imagine
    BRATARA. Abandonatii din maternitati raman cu bratara de identificare prinsa pe incheietura manii pana la externare. Luni de zile...
    Conform unui raport UNICEF dat publicitatii la inceputul lui 2005, 4.000 de nou-nascuti sunt abandonati, in fiecare an, in maternitatile din Romania. Alti 5.000 de copii sunt abandonati in spitalele de pediatrie. Aceleasi cifre ca acum 10, 20, 30 de ani... Numai in ultimul cincinal, conform declaratiilor ANPDC, s-au investit 56 de milioane de euro in protectia copilului. Fonduri nerambursabile. Alte cifre: un copil abandonat are dreptul la 2 pampersi pe zi (din 8-10, cate ar trebui) si 3 cutii de Bebelac pe luna (necesarul pe 10 zile...). Nici o urma de patetism. Doar cifre...

    CAUZE. UNICEF sustine ca astfel de evenimente sunt posibile, la o scara care permite etichetarea lor ca fenomen, cand lipsesc serviciile comunitare pentru prevenirea abandonului

    PENTRU TUDOR. Am ajuns la ei, ca in mai toate revelatiile din viata unui ziarist, trecand printr-o experienta personala. Internata cu copilul meu intr-un spital de pediarie, am impartit salonul, mai multe zile, cu doi copii abandonati: Stefanita si Tudorica, care aveau amandoi in jur de 8 luni. Primul era sanatos tun si crescuse in spital de la 7 zile, al doilea suferea de ciroza hepatica. Era condamnat la moarte. Si-si astepta sfarsitul singur, pe un patut de spital, un bebelus slab cu albul ochilor galben si cu genele umede de plans.

    Am crezut ca se mai poate face ceva pentru el. Si i-am scris povestea. Prea lacrimogena, m-a criticat apoi cineva din conducerea spitalului. Ati incurajat pomana, a mai adaugat, referindu-se la cei care venisera la spital sa-i aduca lui Tudorica o cutie de lapte praf. Si uitand probabil ca subiectul in cauza nu era un diagnostic, o fisa de spital, ci un copil pe moarte...

    Ma aflam deja in plina documentare prin maternitatile si spitalele de pediatrie din Bucuresti, in cautarea copiilor abandonati. In fiecare dintre ei am regasit o parte din suferinta lui Tudorica, copilul bolnav care, fara putere, se agata de tine cu privirea, ca de Dumnezeu. Si-n timp ce colindam prin spitale, numarand abandonatii, am aruncat prima mana de pamant peste cosciugul de juma de metru in care l-am ingropat de Tudorica. N-am fost lacrimogena la slujba de la cimitirul Straulesti, m-am straduit sa-i am in gand numai pe cei care au ramas. Plangand in paturile de spital, cifre mute in statisticile celor care ne guverneaza. Dedic acest articol autoritatilor statului si de aceea voi folosi un limbaj care le este familiar. Fara prea multe emotii, fara patetisme. Stiu ca din fondurile PHARE nu s-a facut, pana acum, nici un training de compasiune...

    COMPLICI. Consimtamantul, toleranta si indiferenta institutiilor sau ale profesionistilor care au responsabilitati directe in protectia copilului pot fi elemente determinante

    LEAGANUL DIN SPITAL. Abandonatii din spitale zac in saloane si cate 2 ani. Cei mai multi dintre ei sunt sanatosi si frumosi, dar cea mai mare calitate a lor, in ochii autoritatilor, e ca devin invizibili... Denumirea generica de copii institutionalizati se refera doar la copiii aflati in sistem de protectie, respectiv in centrele de plasament, ne comunica Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC). Prin urmare, abandonatii din spital nu figureaza in nici o statistica avand ca tema copilul aflat in dificultate... Institutionalizarea lor intr-un spital subtiaza numarul copiilor cu care autoritatile ies la raport. Ascunde gunoiul sub pres... Si ne face sa credem ca suntem pe drumul cel bun!

    Conform unui recensamant, 7.483 de copii cu varsta intre 0 si 2 ani erau institutionalizati, in 1997, in leagane sau case de copii (sursa: Comisia Nationala de Statistica). In decembrie 2003, numarul lor scazuse la 1.958 (sursa: ANPDC), iar in august anul trecut, la 1.483 (sursa: idem). In anul de gratie 2005, in dreptul lor va fi trecuta o liniuta orizontala. Care ar trebui sa ne bucure si sa ne faca sa credem ca in Romania nu mai exista copii nevoiti sa creasca in faimoasele leagane. In realitate insa, copii nevoiti sunt, doar leaganele au fost desfiintate. Prin legea 272/2004, art. 60, alin. (1), care spune ca: plasamentul copilului care nu a implinit varsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia extinsa sau substitutiva, plasamentul acestuia intr-un serviciu de tip rezidential fiind interzis. O lege care s-a vrut a fi ideala si care a devenit, in cele din urma, idealista... Pentru un nou-nascut lasat in spital, familia extinsa inseamna rudele pana la gradul IV de teama carora mama l-a abandonat. Tot pentru el, familia substitutiva inseamna un asistent maternal, adica, cel mai adesea, un dispononibilizat care, punand in balanta salariul de vreo 5 milioane de lei pe care i-l ofera statul si cei 1.000 de euro care i se promit pe plantatia de capsuni, alege intotdeauna sa ia drumul Spaniei. In 2005, in dreptul copiiilor institutionalizati cu varste intre 0-2 ani va fi o liniuta orizontala. Ceea ce nu va rezolva problema lor. Pentru ca ei exista in continuare, asteptand in spitale, acolo unde au fost uitati, unii de luni de zile, altii de ani, familia extinsa sau pe cea substitutiva. Pana cand ele se vor inventa, raman in varianta substitutiva si mult mai nefericita a leaganelor: spitalele...

    COPILUL ROXANEI. Nimeni nu-l vrea. Cea care l-a adus pe lume i-a promis mamei ei ca-l lasa in spital din seara in care au apucat-o durerile facerii

    ABANDONATOAREA. Prevenirea abandonului si institutionalizarii copiilor este o lozinca pe care fiecare guvern a inclus-o in proiectele sale. I s-au alocat fonduri - interne si din cele care se termina in EURO -, campanii, imnuri, afise... In august anul trecut, printr-un Regulament publicat in M.O. nr. 872 se infiintau serviciile de monitorizare, asistenta si sprijin al femeii gravide predispuse sa isi abandoneze copilul. Ati intalnit aceste servicii? Au in structura, conform aceluiasi regulament, un contabil, dar si personal de intretinere si paza!

    Roxana nu a beneficiat de acest serviciu, desi era predispusa sa isi abandoneze copilul, inca de la inceputul sarcinii... Are 22 de ani, o fetita de 1 an si 10 luni, pe care i-o cresc parintii, si un baietel pe care-l lasa in Spitalul Municipal, unde abia a nascut. Si-o dragoste oarba pentru Ovidiu, barbatul cu care a facut, nelegitim, ambii copii. L-a cunoscut pe cand el zugravea apartamentul unei vecine de jos. Are 36 sau 37 de ani Ovidiu, nu stie exact, zice ea, n-au vorbit prea mult, ca nu-i lasa tatal ei. Au vorbit doar cat sa faca primul copil, fata mea, cum o numeste Roxana, cu glasul moale. El n-a venit sa o declare la nastere, dar i-au fost iertate apoi pacatele, ca venea in vizita cateodata si-i aducea o ciocolata. Asta a incantat-o pe Roxana si si-a zis ca-l leaga pe barbat de ea daca i-l face si pe-al doilea. Si-a dat seama ca-i grea la doua luni jumatate: desi imi venea ciclul peste, nu ma mai dureau ovarele, ca de obicei, spune ea. Cand l-a anuntat pe el, Ovidiu si-a luat trafaletul si a plecat in Italia. Asa i-a declarat ei, sa-i dea peste nas si mai tare, desi el ar putea sa dea cu var la doi pasi, in comuna Pantelimon. S-a razgandit din nou, concluzioneaza Roxana. Disperata ca planul i-a esuat, a vrut sa renunte la momeala, dar medicul la care a fost i-a explicat ca e prea tarziu. Singura care a mai stiut de sarcina ei a fost mama...

    DRAGOSTE DIN PANTECE. Roxana imi spune povestea ei cu aerul spasit al unei detinute scoase la vorbitor. Suntem in cabinetul dr. Ana Culcer, sef sectie Neonatologie, iar ea sta pe un scaun, in camasa de noapte a spitalului, cu privirea lipita de podea. In picioare are papucii si sosetele pe care i le-a adus, de suflet, asistenta sociala. E croitoreasa la APACA Roxana si castiga 4.700.000 de lei pe luna, si mai mult, zice ea, ca-s priceputa. Acum e in concediu de ingrijire a copilului pentru fata, iar de pe 19 mai trebuie sa se intoarca la serviciu. Copilul abia nascut o incurca, trebuie sa-si dea fata la cresa, s-a lasat si de fumat, ca sa puna un ban deoparte pentru taxe. Nu e o mama rea... Pe cel care a venit acum a vrut sa-l omoare pe cand era in burta ei. Cand a inceput sa miste - prin vara..., nu stie exact - zice ca se lovea cu pumnii in burta, sa nu-l mai simta. S-a incapatanat baiatul, a rezistat si a venit pe lume. 3 kile 500, intreg, frumos, cu ochi albastri. I l-au pus imediat la san si ea l-a alaptat. Ce era sa-i fac?, ma intreaba ea. N-are nici o vina. Nu se uita in ochii ei cand suge, adoarme. Nici Roxana nu-l priveste. Se gandeste doar la cum sa plece mai repede acasa. Nu prea ma inteleg bine cu tata, zice ea. Nu ma bate, dar imi vorbeste urat. M-a dat odata si afara din casa. Fata o vrea, l-a convins mama atunci, dar cu baiatul nu ma primeste. E si bolnav tata, nu poate sa respire cand e vreme rea. Sufera cu inima. Stie ca e din nou bunic?. Stie, i-a zis mama. Si n-a facut infarct. Poate te primeste.... Mama Roxanei, cea care conduce ostilitatile in familie, a vizitat-o la spital, dar a refuzat sa-si vada nepotul. A tinut insa sa comunice cadrelor medicale ca n-o primeste acasa cu copilul, pentru ca taica-su nu a stiut ca e gravida. Minciuna asta o aud de 35 de ani, spune dr. Culcer.

    FARA NUME. Cel abia nascut nu are inca certificat de nastere pentru ca tanara mamica nu vrea sa-i puna un prenume. Sa nu cumva sa-i pui numele lui taica-tu, i-a strigat maica-sa pe scari, cand a plecat. Pe Roxana, toate formalitatile astea o incurca, o tin pe loc. Deci io, imi explica ea pe un ton hotarat, nu mai pot sa stau. Deci io nu suport spitalele. Cu fata tot la fel. Ma rugam de enfermiera sa-mi dea drumul si de doctora. Tot timpul, gandul ii e la fetita care a ramas acasa, in grija surorii ei. E bolnava sor-mea, are epilepsie. Nu poate nici sa schimbe copilul sau sa-l tina in brate, ca-l scapa, are mana dreapta mica (n.r. - nedezvoltata). Cu ea a ramas acum fata mea. Are si ea copii ?. Ea e virgina, ca nu are voie sa faca copii.

    Roxana are voie. Si-a inceput viata sexuala la 18 ani si a avut pana acum 2-3 prieteni, nu mai multi!. A auzit si de anticonceptionale, dar nu ia pentru ca, spune ea, e uituca. Am auzit ca nu-s bune nici astea. Ca luase o colega de-a mea si a ramas, ca a uitat sa ia intr-o zi. Si de prezervativ stie. L-a folosit o data sau de doua ori...

    Baiatul Roxanei, cel inca fara de nume, are sanse mult prea mici sa creasca alaturi de mama sa. Chiar daca este consiliata de Directia pentru Protectia Copilului din sectorul pe raza caruia locuieste, chiar daca, presupunand prin absurd, ar vrea sa-si ia copilul din spital, in ciuda vointei parintilor ei, nu ar avea unde merge cu el. Singurul centru maternal din acest sector al Bucurestiului are doar 6 locuri, toate ocupate. Si-o lista de asteptare... Femei precum Roxana nasc zilnic in Romania copii pe care-i lasa apoi in maternitate. Cazul ei e unul, sa admitem, rezolvabil, pentru ca n-a fugit imediat dupa ce a coborat de pe masa de nasteri. Ce se intampla, in maternitati si in spitale, cu toti acesti abandonati carora mamele nu vor sa le dea nici macar un nume?

    (va urma)

    9.000 DE PARASITI PE AN
    Pe 20 ianuarie 2005, UNICEF a dat publicitatii rezultatele unui studiu facut, vreme de 3 luni, in 8 regiuni de dezvoltare a Romaniei. S-au selectat aproape 2.000 de foi de observatie ale copiilor sub 5 ani, internati in 70 de maternitati, 89 spitale/sectii de pediatrie si de recuperare si 25 servicii de primire in regim de urgenta. Rezultatele studiului sunt ingrijoratoare. In anii 2003 si 2004, se spune in comunicatul emis de UNICEF, abandonul copiilor s-a manifestat in aceleasi coordonate ca acum 10, 20, 30 de ani. Amploarea fenomenului s-a determinat prin calcularea ratei abandonului (numarul de copii abandonati la 100 de nasteri/internari). In maternitati, rata abandonului a fost de 1,8%, atat in 2003 cat si in 2004, ducand la un numar estimat de 4.000 de copii/an. In spitalele si sectiile de pediatrie rata abandonului exprima numarul de copii abandonati la 100 de internari si a fost de 1,5% in 2003 si de 1,4% in 2004, estimand un numar de 5.000 de copii/an. Ponderea copiilor abandonati cu greutate mica la nastere a fost de patru ori mai mare decat in populatia normala (34% fata de 8,5%). Un numar impresionant de copii abandonati sunt fara identitate la momentul externarii. Conform datelor reiesite din studiu, ponderea acestora ajunge la 64% la externarea din maternitate, 30% la externarea din spitalele de pediatrie si sub 10% pentru copiii aflati in centrele de plasament in urgenta.

    SUNT DOAR 4.600
    Am rugat Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului (ANPDC) sa comenteze raportul UNICEF. Si, desi organizatia internationala mentioneaza ANPDC printre participantii implicati in studiu, comentariul venit din partea autoritatilor romane este, fireste, o enumerare de cifre. Altele decat cele acreditate de UNICEF... Din datele statistice raportate de catre Directiile judetene de asistenta sociala si protectia copilului si centralizate de ANPDC, in anul 2004 au fost inregistrati in unitatile sanitare 4.614 copii (n.r. abandonati), din care 2.804 in maternitati si 1.810 in sectiile de pediatrie. Aceste cazuri au fost solutionate (n.r. !) prin urmatoarele masuri: 2.389 copii au fost reintegrati in familia biologica si beneficiaza de servicii alternative (centre de zi, centre de recuperare si centre maternale), 947 copii beneficiaza de protectie in mediul familial (rude pana la gradul IV, asistenti maternali profesionisti, alte familii sau persoane, in vederea adoptiei), 768 copii sunt protejati in centre de plasament, 505 cazuri sunt in curs de solutionare sau in alta situatie (deces, tratament in unitati sanitare). Nu poti pune insa multa baza pe statisticile autoritatilor. Si cand incearca sa-ti demostreze, en detail, cat de bine si-au facut treaba, comit cate o gafa. Caci prin insumarea cifrelor enumerate nu mai rezulta cifra totala declarata anterior. Comunicatul e semnat de Ioana Nedelcu, subsecretar de stat...
    ×