x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old De saracie, elevii abandoneaza scoala

De saracie, elevii abandoneaza scoala

20 Oct 2004   •   00:00

Numarul elevilor din Capitala care au abandonat scoala a scazut fata de anul trecut, dar a crescut cel al notelor scazute la purtare. 88 de copii in clasa I au renuntat la studii anul trecut.

EUGENIA MIHALCEA

REALITATE. Unii mai chiulesc de la ore, altii renunta sa mai calce vreodata pe la scoala
Peste 1.000 de elevi bucuresteni au abandonat cursurile in anul scolar 2003-2004, se arata intr-un raport al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), prezentat ieri in cadrul Consfatuirii anuale a directorilor din invatamantul preuniversitar, organizata in Aula Universitatii Bucuresti. Chiar daca numarul elevilor care au abandonat scoala reprezinta doar 0,5% din cel al copiilor inscrisi la 15 septembrie si este mult mai mic decat in tara, renuntarea la cursuri este o problema, a declarat Daniela Nedelcu, inspectorul general scolar al Capitalei.

RECORDURI NEGATIVE. Inspectorul general a precizat ca pe parcursul anului scolar precedent, 1.312 elevi din clasele I-IX au abandonat scoala. Dintre acestia, peste jumatate, respectiv 744, erau inscrisi in clasele V-VIII. Cei mai multi elevi, adica 211, care au renuntat la scoala pe parcursul gimnaziului erau inscrisi in clasa a VII-a, ei fiind urmati de cei din clasa a VIII-a, respectiv 191 si din clasa a V-a, 183. Un numar ridicat de elevi, respectiv 227, au abandonat scoala pe parcursul primului an de invatamant profesional din scoala de arte si meserii, fata de numai 79, adica de trei ori mai putin, care au parasit clasa a IX-a.

CAUZE. Tot in anul de invatamant precedent au parasit scoala 212 elevi din ciclul primar, ingrijorator fiind ca cei mai multi erau chiar in clasa I - 88 de copii, fapt grav pentru ca acestia ingroasa randul analfabetilor, dupa cum a precizat Daniela Nedelcu.

Cea mai mare rata de abandon a fost inregistrata in Sectorul 2 al Capitalei, cu 318 elevi care au parasit scoala, apoi Sectorul 4, cu 290 de cazuri, si Sectorul 1, cu 230. Potrivit analizelor efectuate de reprezentantii Inspectoratului Scolar al Capitalei, cei mai multi copii parasesc scoala din cauza lipsurilor materiale cu care se confrunta familiile din care provin. Chiar daca invatamantul este gratuit, costurile colaterale pe care le presupune, respectiv uniforme, rechizite, ghiozdan, hainute si incaltaminte ii determina pe parinti sa-si tina copiii acasa, a apreciat unul dintre directorii prezenti la consfatuire.

Si in aceste cazuri scoala nu ii poate ajuta prea mult, din cauza ca nu dispune de fonduri proprii, ci numai de ajutoarele acordate de Guvern, adica suplimentul de hrana, rechizite, burse sociale, dar si acestea acordate intr-un numar limitat.

Dar nu numai lipsurile familiale sunt o problema, ci si fluctuatia cadrelor didactice, fapt care nu permite stabilirea unei relatii intre profesori si elevi, chiar si programele prea incarcate si reticenta parintilor pentru invatatura, se arata in raportul ISMB pentru anul scolar 2003-2004. De asemenea, starea precara a sanatatii poate fi un alt motiv care ii determina pe elevi sa renunte la scoala, cu atat mai mult cu cat medicul scolar sau cabinetele scolare nu au dotarea necesara pentru a le veni in ajutor.

SI SOLUTII. Inspectorul general al Capitalei crede ca o solutie pentru reducerea abandonului ar fi sustinerea financiara a elevilor care provin din familiile sarace, dar nu toate scolile beneficiaza de resurse care sa permita aceste ajutoare.

Mai mult, este nevoie de o relatie apropiata intre dascal si copil, astfel incat profesorul sa-l poata ajuta pe elev cand acesta are probleme acasa, a adaugat Daniela Nedelcu.

LE PLACE

  • colaborarea cu profesorii tineri
  • implicarea lor in elaborarea revistei scolii
  • sala de sport
  • muzica din timpul pauzelor
  • prietenia si colaborarea dintre colegi

    NU LE PLACE

  • spatiile mici din scoala
  • lipsa laboratoarelor specializate
  • orarul neechilibrat
  • inceperea orelor la 7:30
  • nu au acces la Internet pentru a se putea informa

    ABANDONUL SCOLAR IN CAPITALA

    Elevi care au renuntat la scoala in ciclul 2003-2004
  • Clasa I 88
  • Clasa a II-a 41
  • Clasa a III-a 41
  • Clasa a IV-a 42
  • Clasa a V-a 183
  • Clasa a VI-a 159
  • Clasa a VII-a 211
  • Clasa a VIII-a 191
  • Clasa a IX-a liceu 79
  • Scoala de Arte si de Meserii anul I 277

    Total 1.312
  • ×
    Subiecte în articol: scoala clasa şcolar elevi