Din ce in ce mai multi turisti romani isi petrec vacantele in statiunile grecesti de la Marea Egee. In Paralia Katerini, pretul unui sejur ajunge la 200 de euro de persoana in varf de sezon.
|
|
HALKIDIKI. Hotelurile cu gradini parfumate si apa albastra a marii sunt o incantare pentru turisti
|
Situata la 68 de kilometri de Salonic si la 6 kilometri de orasul Katerini (capitala Pieriei), statiunea Paralia Katerini este un mic paradis al plajelor in-sorite, strajuite de secole de puterea divina a Muntelui Olimp. Nenumarate vile si hoteluri vopsite in culori luminoase, cu maximum patru etaje, ii intampina in fiecare sezon pe turistii sositi din toate colturile lumii. Aici, ca si in celelalte statiuni grecesti, gradinile cu trandafiri si palmieri incanta privirile vizitatorilor si dau oraselului un aer exotic. Datorita preturilor mai scazute comparativ cu alte localitati de la tarmul marii, Paralia Katerini este locul preferat de turistii cu venituri mai modeste, care pot petrece aici un sejur in conditii bune, la tarife acceptabile.
EMBLEMA. Statuia lui Alexandru cel Mare este un
simbol al orasului Salonic
|
HALKIDIKI. Numita si paradisul secret al Greciei, Peninsula Halkidiki se afla in nordul tarii, in Macedonia, fiind compusa din trei brate: Kassandra, Sithonia si muntele Athos, aceasta din urma fiind o regiune autonoma a statului grec. De-a lungul coastei se insira numeroase statiuni, cu hoteluri luxoase si plaje aurii. Porturile, micile sate pitoresti si frumusetile naturale care iti taie rasuflarea fac din Halkidiki un adevarat colt de rai. Aici insa preturile sunt ceva mai mari, iar hotelurile sunt ocupate cu precadere de turisti germani, dar si din alte tari ale Europei de Vest.
SALONIC, ORAS ISTORIC
|
Salonic este al doilea oras ca marime al Greciei, port la Golful Thermaikos. Intemeiat in anul 316 i.Hr., acest oras a fost taramul lui Alexandru cel Mare si poarta numele surorii acestuia, Thessaloniki. Chiar daca este una dintre cele mai vechi metropole din Europa, Salonicul are un aer modern si plin de viata. Zona in care este asezat, predispusa la cutremure, constituie motivul pentru care cladirile nu au mai mult de patru-cinci etaje. Cel mai frumos, dar si cel mai scump cartier al Salonicului este Panorama, aici pretul unui metru patrat construit ajungand la 2.500-3.000 de euro. Principalele piete ale orasului sunt Platia Elefterias si Platia Aristotelous, ambele fiind asezate in apropierea marii. Aici se gasesc numeroase cafenele, terase si restaurante, unde tinerii greci se intalnesc in fiecare seara. Orasul adaposteste biserici bizantine si monumente, Muzeul de Arheologie, cu o colectie impresionanta de obiecte de arta si comori ale mormantului lui Filip Macedon, Turnul Alb si Forumul Roman. Tot aici se afla si Biserica Sfantului Dumitru, unde se gasesc si moastele acestuia.
|
SEJUR
|
Numarul romanilor care viziteaza Grecia este in crestere de la an la an. De Revelion au venit in Paralia 1.200 de turisti romani. Si in acest sezon ne asteptam sa primim mii de romani, spune Achilleas Dimitriou, ghid turistic. Turistii care isi vor petrece vacanta de vara in Paralia Katerini pot opta pentru sejururi de o saptamana, cu transport cu autocarul si cazare la vile si hoteluri de doua si trei stele. De exemplu, la un hotel de trei stele, preturile unui sejur de sapte nopti, cu mic dejun, variaza intre 130 de euro de persoana in prima jumatate a lunii iunie si 200 de euro de persoana in varf de sezon (15 iulie-8 septembrie), prin Romantic Travel. Cei care doresc sa guste din bucatele traditionale si sa invete dansurile populare au ocazia sa petreaca o seara greceasca la taverna, pentru care vor plati 17 euro de persoana.
|