x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Iubire intalnita pe Internet

Iubire intalnita pe Internet

22 Iun 2004   •   00:00

TELEVIZIUNE

Divortata si cu doi copii, Laura a sperat ca poate sa mai intalneasca un barbat in care sa aiba incredere. L-a cunoscut pe Marius, iar iubirea a facut-o sa creada ca, intr-adevar, in viata exista a doua sansa. Povestea lor de iubire, in aceasta seara la "Din dragoste".
CRISTIAN PETRU

Dragostea nu tine de varsta. Atunci cand iubesti nu mai conteaza nimic. Nici ce spun oamenii si nici ce cred. Laura si Marius s-au casatorit chiar daca diferenta de varsta dintre ei este de opt ani, ea a mai fost casatorita si are doi copii, iar el este musulman si ea crestina. Laura s-a casatorit prima oara la 19 ani. Credea ca si-a intalnit marea iubire. Din pacate insa, cei 12 ani petrecuti cu sotul ei au fost un chin. A fost batuta, injurata si, pe deasupra, inselata. Cu primul sot are doi baieti, Cosmin si Dragos, care acum au 16, respectiv 8 ani. S-a gandit mult inainte sa divorteze din cauza mentalitatii romanesti ca femeia trebuie sa stea alaturi de barbatul ei, fie el bun sau rau. In 1999 a divortat. Nu a mai suportat chinurile la care era supusa zilnic. Si-a luat copiii si s-a mutat la parintii ei. Timp de trei ani, Laura nu a mai vrut sa aiba nici o relatie cu vreun barbat. Nu mai avea incredere. In 2002 insa, la insistentele copiilor, s-a inscris pe un site de anunturi matrimoniale. "La inceput mi-a fost teama. Aveam impresia ca toti cei care s-au inscris pe acea adresa de Internet cautau doar aventuri", povesteste Laura. Dar in timp a capatat incredere si chiar s-a si intalnit cu unii. "Incercam sa ma conving ca exista si altfel de barbati decat cel cu care traisem 12 ani. Insa nu-mi doream nici un fel de relatie..."

S-au cunoscut pe un site

Laura a cunoscut barbati din toate colturile tarii. Cei mai interesanti i se pareau cei mai tineri decat ea. Asa l-a cunoscut pe Marius, un tanar din Galati, care, in ciuda faptului ca avea doar 25 de ani, parea foarte matur in gandire. In adolescenta, el fusese stripper. La insistentele lui, Laura i-a dat numarul de telefon si Marius o suna aproape zilnic. Asa au inceput sa se cunoasca din ce in ce mai bine. Laura i-a spus de la inceput ca are doi copii si ca este divortata. Dar Laura avea impresia ca in el se nasc niste sentimente carora ea nu le putea raspunde asa cum ar fi trebuit. Ea era o femeie matura si nu putea sa riste sa se indragosteasca de un barbat mai tanar, care nu mai fusese casatorit. Singura solutie pe care a gasit-o a fost sa-l indeparteze cu blandete. Marius si-a dat seama imediat si a implorat-o sa-l lase sa o vada, macar o data si dupa aceea n-o va mai deranja niciodata. Ea a fost de acord. Considera ca nu are nimic de pierdut si daca numai asa putea scapa de el... fie.

Prima intalnire

Marius urma sa vina la ea in Barlad la 5 mai 2002. Dar cu cat se gandea mai bine, ideea de a se intalni cu Marius i se parea Laurei tot mai proasta. L-a sunat si i-a spus ca va merge cu parintii la padure si ca nu se pot intalni. El a venit totusi, a sunat-o si ea nu a mai putut sa dea inapoi. Trebuia sa se intalneasca in gara din Barlad. Marius a sunat-o si i-a spus ca este langa tasnitoarea de apa. Inima ii batea foarte tare. "Am intalnit acelasi baiat aratos din poze. Dar aveam impresia ca nu este un barbat, ci un elev de-al meu, din perioada in care am predat chimie la un liceu", spune Laura. L-a dus acasa, au stat la masa si in loc sa vorbeasca ei, Cosmin si Dragos l-au asaltat pe Marius cu intrebarile. Laura a ramas uimita de felul in care cei trei se apropiasera atat de repede.

Marius a plecat a doua zi. Laura a insistat sa mearga cu un taxi pana la gara, chiar daca distanta era mica. Dar nu voia ca oamenii sa o vada cu un barbat atat de tanar. In gara, Laura i-a spus lui Marius ca nu vede in el un viitor sot si tata pentru copiii ei. Si, chiar daca inima ei voia altceva, i-a spus ca nu ar trebui sa se mai vada. El i-a raspuns insa ca nu va renunta la ea, pentru ca nu a mai intalnit pe cineva care sa-i semene, chiar daca el cunoscuse multe femei in perioada in care era stripper. Si a continuat sa o sune. Cateva saptamani mai tarziu, Laura i-a facut o vizita unei prietene in Galati, localitatea in care el locuia. S-au intalnit si de atunci, in fiecare saptamana, Marius mergea la Barlad. In luna august, Laura i-a cunoscut pe parintii lui, care au placut-o foarte tare. Pentru ei nu a contat ca ea mai fusese casatorita si ca avea doi copii, nici ca e mai mare decat el. Intre strabunicii lui Marius, el iranian, ea turcoaica, a fost o diferenta de 44 de ani.

Casatoria

Marius voia sa faca scoala de soferi si, deoarece in Galati era greu sa obtina carnetul, Laura i-a propus sa vina in Barlad. Dar a aparut o alta problema. El avea nevoie de buletin de Barlad pentru a putea da examen acolo. Au iesit suparati din incinta scolii de soferi si pe scari, Marius i-a spus sa mearga la spital... "sa ne facem analize sa ne casatorim, ca oricum ne iubim...". Si-au facut analizele si s-au dus acasa la ea, unde i-a anuntat pe parintii ei ca se casatoresc in 10 zile. "Pe 21 septembrie 2002 am devenit sotia lui, iar pe 23 s-a oficiat si cununia religioasa la o moschee din Bucuresti, Marius fiind musulman." La inceputul lunii martie 2003 au aflat ca vor avea un bebelus. Dar pe 28 martie, Marius a plecat in Australia. El facuse un curs de prim ajutor si a fost chemat la un spital de acolo. La 1 noiembrie s-a nascut Leonard, Marius a venit sa il vada, dar a fost nevoit sa plece din tara pe 21 noiembrie.

Din dragoste

In perioada in care Marius era plecat in Australia, Laura s-a gandit sa ii faca o surpriza. A scris la "Din dragoste". Vrea sa ii spuna cat de mult il iubeste, sa arate ca daca iubesti poti depasi orice piedici. Povestea lor de iubire, in seara aceasta, la ora 20:00, la "Din dragoste", la Antena 1.

MARTURISIRE

"Am scris la "Din dragoste" pentru ca voiam sa stie toata lumea cat de mult il iubesc. Merita sa fac orice pentru el. Este un sot extraordinar"
Laura

SURPRIZA

"Nu ma asteptam. Sa iubesti si sa fii iubit este cel mai frumos. Cat am fost in Australia mi-a fost foarte dor de ea. Am plans uneori noaptea"
Marius

PROBA DE REZISTENTA

Saptamana trecuta, la emisiunea "Din dragoste", Andreia i-a spus sotului ei, Stuart, inca o data, cat de mult il iubeste. Cei doi s-au intalnit pe un vas de croaziera. Ea romanca, divortata si cu un copil, el canadian. "Viata mea nu a fost tocmai usoara. Am trecut prin experienta unei casnicii nu tocmai fericite, dar care mi-a adus un dar minunat, pe baiatul meu mai mare, Dennis", spunea Andreia. Pentru a-l putea intretine ea a plecat sa munceasca pe un vas de croaziera. Acolo l-a intalnit pe Stuart, care a impresionat-o cu firea lui blanda. In 2002, cei doi au hotarat sa se casatoreasca in San Francisco. Planurile lor au fost date insa peste cap. Andreia a ramas insarcinata si a fost nevoita sa se intoarca in Romania. Unde a nascut nu unul, nu doi, ci trei copii. Pe cel "varstnic" il cheama Jude, pe al doilea Doyle, iar pe fetita, Amity. Pentru a-i putea creste Stuart munceste in continuare pe vase de croaziera, iar ea sta cu cei patru copii. Iubirea lor a facut ca distantele si toate diferentele dintre ei sa dispara.

Iubeste-ma in chat

MIRCEA RADU

"- a.s.l., pls... - 25, F, Tecuci. U? - 20, M, Oradea."

Cam asa incepe o discutie pe chat. Cel care cere "a.s.l., pls" (age, sex, location, please) da semn ca vrea sa intre in dialog si te roaga sa iti spui varsta, sexul si localitatea de unde scrii.

Pentru ca numarul celor care intra pe chat este considerabil, tentatia de a cunoaste cat mai multa lume este uriasa. Iar diferentele de tot felul (varsta, opinii, localitati la mare distanta) fac ca legaturile sa fie la fel de scurte precum incep. Pentru ca stii despre ea numai ce a vrut sa-ti zica, nimic mai mult, este si mai putin probabil sa vrei sa cunosti, in realitate, persoana cu care ai o astfel de relatie virtuala. Este ca si cand te-ai duce la un rendez-vous legat la ochi! Nu stiu in ce masura ajuta ca la intalnire vine si ea cu ochii bandajati... Plec de la aceasta imagine puternica, de film, cu doi oameni stand pe o banca si discutand legati la ochi si ma gandesc la ce ar zice trecatorii despre acestia? Unii ar zambi, altii ar da cu "huo!" sau ar zice "cool!", cine stie... Un lucru e sigur. Pentru a fi protagonist intr-o astfel de scena iti trebuie curaj. Iar curajul vine din disperare.

Laura si Marius au avut parte de o astfel de intalnire. Asa, legati la ochi, au stat de vorba despre ei, fara sa triseze. Au transformat flecareala in conversatie (in traducere, chat inseamna si una, si alta) si "greu de crezutul" in dragoste pura.

PS: Eu totusi cred ca a dori sa intalnesti o persoana, pe care ai cunoscut-o pe chat, este o placere rezervata marilor aventurieri sau masochistilor autentici. Celor care gandesc in "ce daca nu arata ca Pamela Anderson, a fost misto si sigur voi mai incerca" sau celor care gem de placere cand le da sangele pe nas. Celor care isi fac singuri funda esarfei pe care si-au pus-o la ochi.
×
Subiecte în articol: marius intălnit laura