Lipsa increderii si absenteismul asteptat

De ce sunt oamenii obisnuiti nemultumiti? Ce vor institutiile internationale de la noi?

Oamenii obisnuiti vor din ce in ce mai putine lucruri de la guvernantii romani. Pe masura ce experienta vietii intr-o societate democratica se acumuleaza, pe masura ce ne lovim, fiecare dintre noi, de pragurile de sus (si multe mai sunt!) ni se reduc pretentiile de la guvernanti. Imediat dupa Revolutie, oamenii cereau de la Guvern totul si orice. Salarii mai mari - era normal: statul era cel mai mare angajator din Romania si Guvernul reprezenta statul sau ce mai ramasese din el. Libertatea presei si a televiziunii - era normal: statul era proprietarul titlurilor de ziare, tuturor tipografiilor, intregului sistem de distributie a presei, nefericitei televiziuni romane si radioului. Deconspirarea securistilor - era normal, securistii erau salariatii statului roman, toti, unul nu disparuse. Alegeri libere si corecte, o noua constitut ie, retrocedarea proprietatilor confiscate, pamantul intrat in CAP-uri etc. Statul le avea, Guvernul le gestiona, oamenii le cereau pentru ei. T reptat (lent, Doamne, ce lent!), presa a devenit privata (dar distributia a fost tot de stat pana mai ieri, privatizata de curand in stilul nostru, cu datorii trecute la buget), au aparut radiourile si televiziunile particulare, securistii s-au mai raspandit, au mai iesit la pensie, ceva pamant s-a dat inapoi (greu, foarte greu), constitutiile s-au scris si s-au aprobat, a venit libertatea de calatorie, s-au eliminat vizele, oamenii au inceput sa-si vada de viata lor privata.

Presa scrisa continua sa dezvaluie coruptia si mecanismele inselaciunilor publice, dar presa scrisa este citita de vreo 25% din populatie. Radiourile private mai spun ceva despre obiceiurile unora de a nu plati taxele, dar radiourile sunt ascultate de jumatate din populatie. Televiziunile mai scapa ceva despre licitatii trucate, privatizari dubioase, spagi prin parcari, dar talk-show-urile (sau dezbaterile televizate, ca sa nu ma amendeze dl Pruteanu) abia aduna cateva sute de mii de telespectatori pe seara.

Si in timpul acesta, institutele de sondare a opiniei publice constata ca oamenii cred ca societatea este corupta, ca justitia nu functioneaza, ca Politia se misca greu si ca administratia publica este lenta, birocratica si incompetenta. Iar daca faci cercetare intr-un oras sau intr-o comuna, vezi ca oamenii sunt nemultumiti ca nu au gaze, lumina electrica seara pe strazi, piete curate, apa curenta, strazi asfaltate, parcuri amenajate, destui hingheri, canalizare, ca le e rusine de gropile de gunoi de la marginea oraselor, cu lume amarata scormonind prin ele, de copiii si gravidele care cersesc la intersectiile semaforizate, de spaga pe care trebuie sa o dea la politist pentru evitarea amenzilor sau de halul in care arata garile. Rar, foarte rar auzi pe cate un alegator care sa ceara de la Guvern salarii mai mari, locuri de munca, investitii industriale. Oamenii sunt preocupati de salarii, pensii, sanatatea lor, locurile de munca pentru ei si copii, dar, daca ii intrebi daca Guvernul sau primarul pot rezolva problemele acestea, spun imediat "nu prea". Nu mai suntem in 1992.

Oamenii au invatat ca, daca nu ai loc de munca langa casa, te muti unde sunt locuri de munca. Si pleaca. Pensionarii pleaca la tara (Romania este singura tara europeana care are fenomenul de reruralizare), somerii si multi activi se duc in Ungaria, Spania, Italia, Grecia, Turcia, oriunde gasesc de lucru. Provincialii vin la Bucuresti dupa locuri de munca mai bine platite, iar bucurestenii se muta la tara, cu poluare mai putina. Oamenii au mai invatat ca politicienii vorbesc, vorbesc, vorbesc, dar nimeni nu a facut nimic din vorbe.

Oamenii vin la primarie numai chemati sa plateasca taxele, sa dea declaratii si sa-si scoata un act. Dar vor de la primar ca acesta sa se ocupe de drumuri, parcuri, lumini, piete murdare, sobolani, caini vagabonzi, cersetori si batrani neputinciosi. Vor ca primarii sa se ocupe de acele aspecte ale vietii colective care scapa controlului si influentei lor private. Nimeni nu cere ca primarul sa-i curete baia. Dar toti vor ca toaletele publice sa existe si sa fie curate. Iar un primar poate sa faca asa ceva. Are si buget, are si timp. Daca nu cheltuieste banii aiurea, daca nu se gandeste de dimineata pana seara cum sa ia un ciubuc pentru el si ai sai, poate sa faca. Bugetul anual al Primariei Capitalei este de aproape jumatate de miliard de dolari. Adica 250 de dolari pe cap de locuitor. Mai adaugati 250 de dolari bugetul sectorului in care locuiti. Si ganditi-va ce ai putea face cu 500 de dolari intr-un an in afara locuintei. Dar exista primarii cu bugete mult mai mari pe cap de locuitor: Galati, Constanta, Slatina, nu le stiu pe toate. Si cand te duci in Constanta vara sau iarna, nu stii cum sa pleci mai repede de acolo.

Ce pot face oamenii? Spera ca vreunul de acolo, de sus, va trimite controlul si-l va lua de guler pe nepricopsit. Dar tot omul de rand nu crede ca va veni cineva de sus. Si atunci nu vin la vot. Absenteismul nu este lipsa de educatie. Este lipsa de incredere.