x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Mirul in Biblie

Mirul in Biblie

13 Mai 2005   •   00:00

  • de DANIELA LEUSTIAN
  • MOZAIC SPIRITUAL
  • Sfantul Mir se prepara din untdelemn, vin si 38 de arome diferite si se sfinteste in Joia Mare de catre toti Episcopii fiecarei Biserici Ortodoxe. Untdelemnul inseamna puterea Duhului Sfant ce se da prin Mirungere spre intarirea suletului si impotriva dusmanilor mantuirii

    Vorbind despre viata iudeilor, Sfanta Scriptura pomeneste in mod inevitabil si despre preocuparea acestora de a-si crea o ambianta cat mai placuta, folosind arome produse atat in tara lor, fie aduse din afara tarii, cum ar fi: smirna, mirul, balsamul, mirtul, nardul, isopul, aloea, casia, stactia, trestia mirositoare, mai pe scurt: ierburi aromate si mirodenii. Deosebit de apreciate au fost acestea toate pentru popoarele antice si erau atat de mult dorite, de indispensabile aristocratilor timpului, incat comertul cu mirodenii a fost protejat cu mare grija: Ca mirul pe cap, care se pogoara pe barba (Ps. 132, 2).

    Mirul era un ulei parfumat si sfintit, produs de foarte mare pret, cu care se ungeau persoane importante sau doar bogate. Era un produs rasinos, exudat din incizii pe tulpina si ramurile unui arbust mic, originar din sudul Arabiei si nordul Africii.

    Este vorba despre Comiphora myrrha, sau Comiphora kataf, inrudita cu cea dintai. Lichidul se scurgea din crestaturi ca lacrimile si se intarea pentru a forma o rasina uleioasa, maroniu-galbuie, folosita ca ingredient al uleiului sfant pentru ungere. Se pare ca acesta este cel pomenit de psalmist.

    Un alt tip de mir (Fac. 37, 25) a fost probabil o rasina obtinuta din trandafirii de stanca ce cresc in tufisuri de conifere de forma rotunjita, lipicioase la atingere.

    Rasina de mir, la care este posibil sa se fi facut aluzie in Cantarea Cantarilor: Iar buzele-i sunt crini inrourati cu arome moi de smirna, este de culoare rosie, mai potrivita culorii buzelor decat albul crinului. Iar crinii apar si ei in Psaltire. Mirul de nard se storcea din radacina si cotorul unei plante, nardostachys jatamansi, foarte bine mirositoare si mult apreciata in Antichitate, care crestea in partile de sud si est ale Indiei. De aici era adusa cu caravanele in Palestina. Acest soi de mir apare si in Noul Testament (Marc. 14, 3-5; Ioan 11, 2; 12, 3-5).

    Nardul era uleiul aromat (Cant. 1, 11) probabil obtinut din iarba camilei (Cymbopogon schoenanthus), intalnita in acelasi areal desertic: Arabia si nordul Africii.

    Nardul amintit in Noul Testament (Marc. 14, 3; Ioan 12, 3) a fost descris ca nard curat si se crede ca acest parfum era extras din uleiul eteric obtinut tocmai din radacinile de Nardostachys jatamansi, aceasta planta inrudita cu valeriana. Este originara din Himalaya si continua sa fie folosita pentru par.

    In anumite versiuni, mirul este tradus doar ca ulei pretios sau untdelemn de pret, ceea ce nu pare nici prea rau, nici departe de realitate. Se facea aluzie la untdelemnul cu care a fost uns arhiereul Aaron, iar dupa dansul urmasii sai. Mirurile pretioase folosite de evreii avuti se turnau in cantitate atat de mare, incat de pe cap mirul se scurgea pe barba si chiar si pe partea de sus a vesmintelor, ceea ce psalmistul presupune ca se intampla si la ungerea arhiereilor, deci si la ungerea lui Aaron, care de mult nu mai era in viata, pe timpul regelui David.

    Dar astazi, prin Mir se intelege untdelemnul sfintit folosit la miruirea credinciosilor, precum si Sfantul si Marele Mir, folosit la Taina Mirungerii.
    ×
    Subiecte în articol: mirul