x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Mortii vii care ies din cimitire

Mortii vii care ies din cimitire

30 Ian 2005   •   00:00

DUPA MOARTE
Superstitiile vorbesc despre suflete care, ratacind Cararea, se pierd intre doua universuri.
DORU COBUZ

Fie ei (inca) in viata sau trecuti, macar teoretic, la cele vesnice, strigoii, pricolicii, varcolacii sau moroii sunt creaturi aparute, conform credintelor populare, in urma incalcarii unor prescriptii magice, prin procrearea intr-un timp nefast, endogamie (inrudirea intre veri si cumnati), incest sau relatii nelegitime.

TAINA BOTEZULUI. In Maramures, de exemplu, varcolacul este un copil nascut mort sau care a murit foarte repede si nu a apucat sa fie botezat. Moasa are indatorirea sa faca botezul pe loc, la nastere, atunci cand pruncul nu da semne ca va trece de primele ore ale vietii pe pamant. Se spune ca problemele apar atunci cand moasa, desi stie ca trebuie sa se grabeasca, nu boteaza pruncul fara vlaga, pentru a nu o ingrijora pe tanara mamica... Suflete celor morti fara botez se transforma in varcolaci care se hranesc cu Luna, iar stelele cazatoare, se crede, sunt chiar varcolacii care se intorc pe pamant. Pentru a salva acesti varcolaci si a-i trimite in Rai, se foloseste, spune Mihai Dancus, directorul Muzeului de Etnografie din Maramures, un descantec: De-i cocon sa fie Ion,/ De-i cocoana, fie Ioana.

AL SAPTELEA. Daca o mama are sapte copii de acelasi sex, romanii spun ca unul e sigur strigoi sau strigoaica, iar pruncul intarcat care suge de la mama pe ascuns, dupa moarte va ajunge tot strigoi. La fel, pruncul care se naste cu caita pe cap sau mortul langa care vegheaza o pisica sau caruia i se fura piedica. Sunt multe cai ca un suflet sa ajunga strigoi; iar ca sa te feresti de ei exista putine metode, cele mai cunoscute fiind semnul crucii si usturoiul.

Cele mai infailibile metode sunt cele... penale: la cumpana noptii, cand dorm apele, strigoiul e dezgropat si dus intr-o padure, unde fie e ars cu totul, fie i se arde numai inima. Cenusa se arunca pe apa de rau.

In partile Mehedintiului, strigoiul dezgropat era dus pe munte si aruncat sau ingropat acolo. In judetul Olt, strigoii sunt ingropati, dar in sicriu, ei sunt legati de un par, iar in gura si in nas li se pune mei sau li se infige o andrea in buric. In Transilvania, strigoii sunt numiti siscoi, iar in unele parti, mortii despre care se crede ca sunt strigoi sunt ingropati cu fata in jos, li se baga pietre ori usturoi in gura sau li se infinge o teapa in inima.

CHIP DE LUP. In Bucovina si nordul Moldovei se gasesc moroii, copii morti fara botez, care vin noaptea si plang in usa caselor unde ar fi trebuit sa traiasca, chinuindu-si astfel mamele. Mai exista si variantele care spun ca moroiul ar proveni dintr-un copil ucis sau inmormantat de viu.

In schimb, in Ardeal, moroi sau moroinite sunt mortii care ies din mormant, bantuind printre vii, si care iau laptele de pe la vaci. Prin Moldova bantuie pricoliciul (sau priculiciul), aratare care a fost descrisa chiar si de Dimitrie Cantemir la 1711, mort iesit din groapa, in chip de lup sau de caine.

STRIGOII BUNI. Superstitiile spun ca exista si strigoi buni, care revin dupa moarte pentru a veghea indeaproape destinul unor orfani neajutorati, pentru a sustine in muncile grele o nevasta ramasa singura pe lume sau pentru a continua o dragoste mai puternica decat moartea.

Ultimii, dar nu cei din urma, sunt strigoii care apar in urma unor decese ale inocentilor, accidente sau morti violente si petrecute in singuratate. O paine buna pentru scenaristi.

Mormantul peste care calul refuza sa sara, spun romanii, adaposteste un strigoi si, ca urmare, cel ingropat acolo trebuie deshumat. In unele cazuri, mortul este descoperit in alta pozitie decat cea crestineasca in care a fost asezat in sicriu, intors pe o parte sau pe burta, zgariat pe fata, cu barba si unghiile crescute.

Pricoliciul e om prefacut in caine, cu picioarele de dinainte mai scurte si cele dinapoi mai lungi. Se amesteca intr-o haita de lupi si prada vite si chiar si oameni, mai ales pe cei nascuti din flori - superstitie despre pricolici

STRIGOI VIU SI OM-LUP

Majoritatea cercetatorilor romani care au studiat aceste credinte, sustine Cristina Cioara in lucrarea sa Lycantropia, afirma existenta a doua tipuri de strigoi. Strigoiul viu este lunaticul, omul viu care, in special in noptile cu Luna plina, se dedubleaza, corpul sau astral parasind corpul fizic si producand diferite stricaciuni. Strigoi viu este si omul-lup, cel caruia i-e dat (din nastere sau ca pedeapsa, blestem etc.) sa se faca lup si actioneaza apoi ca un somnambul.

STRIGOI MORT SI PRICOLICI

Al doilea tip de strigoi este strigoiul mort - omologul vampirului - care isi poate parasi mormantul, pentru a suge sangele rudelor mai apropiate sau al altor persoane. Exista numeroase cazuri in care tot aici este incadrat si pricoliciul. De fapt, se precizeaza in Lycantropia, este vorba, in majoritatea cazurilor, de un pricolici sau un strigoi viu care, dupa moarte, devine strigoi mort, pastrandu-si insa capacitatea de a se face lup.

UCIGASA VALVA A MINEI

Minerii se tem de Valva Minei (sau Valva Baii, cum i se mai spune). Valva este un fel de duh, un Priculici al minei care-i ademeneste pe oameni cu o voce, feminina. Cei care-si pierd mintile si se duc dupa voce, cad prin puturi sau sunt prinsi de surpari. Tricolicii sunt niste dihanii, sunt duhuri provenite din lupii care au mancat carne de om.
×
Subiecte în articol: strigoi