x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old Mosul care aduce daruri

Mosul care aduce daruri

05 Dec 2004   •   00:00

FACETI JOCURILE! - GANDURI SI FAPTE
Ultima ctitorie a lui Constantin Brancoveanu, zidita la kilometrul zero al Bucurestiului, Biserica Sfantul Gheorghe Nou iti umple sufletul cu armonie si iubire. Aici se afla o comoara nepretuita: mana dreapta a Sfantului Nicolae.
LORETA POPA

Din ce in ce mai multi credinciosi vin in fiecare an la Moastele Sfantului Nicolae, la Biserica Sfantul Gheorghe Nou, din Bucuresti
La ora matinala la care am pasit pe portile bisericii nu erau prea multi credinciosi, de aceea am avut bucuria de a sta de vorba cu parintele Bogdan, cel care prin cuvant si fapta reprezinta marturia actuala a ctitoriei lui Constantin Brancoveanu. Acesta ne-a vorbit despre Mosul care aduce daruri, Sfantul Nicolae, cunoscut ca fiind unul dintre cei mai buni sfinti, nu numai la noi, ci chiar in traditia mondiala. Numai calitatile lui au reprezentat un bun exemplu pentru credinciosi, si de aceea a fost foarte pretuit de intreaga crestinatate. Traditiile orale ne pun in fata unor fascinante ipostaze ale unui personaj pretios, care se afla in gratiile divine, fiind un demn purtator al unor sarcini de care depinde insasi existenta lumii. Numele lui inseamna biruitor de lumina, iar Sfantul Nicolae a slujit in aceasta lumina toata viata sa. A fost declarat ocrotitor al Greciei si Rusiei, precum si al multor orase din Europa. Mai este si pazitor al marinarilor, pe care i-a iubit enorm, el salvand de la inec nenumarate suflete. A salvat apoi de la pierzanie fiicele unui om sarac, inzestrandu-le, cum spune povestea, cu trei pungi cu galbeni, iar aceasta credinta il consacra drept sfant al tinerelor aflate in pragul casatoriei. Chiar condamnatii si talharii ii implora ajutorul in momentele grele, si se pare ca nu au fost refuzati niciodata.

VARIANTE. Din fericire pentru noi, romanii, mai spune parintele, mana dreapta a Sfantului Nicolae a fost adusa in Romania in anul 1697. Nu se stie exact cine a adus-o, de aceea exista doua variante. Unii spun ca un calator foarte bogat roman a cumparat mana sfantului de la cardinalul din Bari si a daruit-o Mitropoliei din Bucuresti. Apoi, nu se stie de ce, Mihai Viteazul a adus-o si a asezat-o in Manastirea Sfantul Gheorghe Nou, aici fiind unul dintre cele mai importante locuri ale crestinismului romanesc in secolele XVI-XVII. O alta varianta spune ca acel cardinal din Bari a daruit mana Sfantului Nicolae lui Mihai Viteazul pentru a-i rasplati serviciile aduse crestinatatii.

MINUNI. Crestinii vin sa se roage aici pentru ca, spun ei, necazurile par ca se topesc ca prin farmec, iar bolile si suferintele li se spulbera sau sunt mai usor de suportat. Curiosi, am intrebat unii dintre enoriasi daca au cunostinta despre faptul ca mana dreapta a sfantului se afla in aceasta biserica, si am avut surpriza sa vedem ca nu unul, ci mai multi chiar au povesti despre minunile pe care sfantul le-a infaptuit aici. Astfel, o data moastele au fost furate de un barbat, cu gandul de a fi valorificate in strainatate, dar pentru ca a fost prins imediat de politisti si tuturor celor din familie a inceput sa le mearga rau, unii chiar s-au imbolnavit grav, mama hotului a adus caseta cu moastele sfantului inapoi la biserica. Totul a revenit aproape instantaneu la normal, iar credinciosii au fost convinsi ca Sfantul a facut o minune.

Iar alta data, un hot s-a ascuns in biserica pana cand toata lumea a plecat si a vrut sa fure icoana sfantului Nicolae, dar si moastele acestuia. Din nefericire, atunci cand a vrut sa urce pe scara, s-a impiedicat de mana sfantului, spun oamenii, si a cazut fracturandu-si coloana.

A RAMAS INSARCINATA. O alta minune. O femeie care facuse nenumarate tratamente pentru a ramane insarcinata avea o stare de rau permanenta, care ii conferea si o mare nervozitate. Sfatuita de o cunostinta, ea a ajuns la Biserica Sfantul Gheorghe Nou, unde s-a rugat cu toata puterea sufletului ei, iar dupa sapte saptamani a ramas insarcinata, ea venind si acum la biserica pentru a multumi Sfantului Nicolae, la icoana si moastele caruia s-a rugat.

Sfantul Nicolae este o pavaza a tuturor celor aflati in nevoie, caci el nu si-a uitat credinciosii nici dupa trecerea la cele sfinte, ajutandu-i cu imbelsugare pe cei care sunt in primejdii si suferinte.

La Biserica Sfantul Gheorghe Nou toti credinciosii sunt asteptati la sarbatorirea Sfantului Nicolae, cand moastele vor fi expuse pentru a fi atinse anul acesta, la fel ca in fiecare an din 1989 incoace.

ORIGINI SI FORME. In crestinism, atribuirea numelui se facea pe baza semnificatiei acestuia, dar in zilele noastre numele este ales mai rar pe baza intelesului sau. Numele Sfantului Nicolae este de origine greceasca (Nikolaos) si este format din doua cuvinte: nike, victorie (de la nikao, a invinge), si laos, popor, traducerea acestuia fiind Obsteasca biruinta. Nicolaus, in schimb, sta la baza formelor moderne latinesti, iar la noi cea mai veche pare sa fie Nicoara (popular Sannicoara), urmata de cea mai raspandita, Niculaie. Nicolae este o forma mai noua, ca si femininul Nicoleta. Mai pot fi amintite si Nicola, Nicula, Necula, Niculina, Neculai, Nicolina, dar si diminutivele Nicu, Culaie, Nicusor, Naie, Laie, Naica. Este bine ca ziua Sfantului Nicolae sa fie praznuita in pace si curatie sufleteasca, iar cei care ii poarta numele ar putea sa urmeze exemplul moral al acestuia si sa aseze daruri cat mai multe in cizmulitele celor mici.

Din fericire pentru noi, romanii, mana dreapta a Sfantului Nicolae a fost adusa in Romania in anul 1697. Nu se stie exact cine a adus-o, de aceea exista doua variante. Unii spun ca un calator foarte bogat a cumparat mana sfantului de la cardinalul din Bari si a daruit-o Mitropoliei din Bucuresti. Apoi, nu se stie de ce, Mihai Viteazul a adus-o si a asezat-o in Manastirea Sfantul Gheorghe Nou, aici fiind unul dintre cele mai importante locuri ale crestinismului romanesc in secolele XVI-XVII. O alta varianta spune ca acel cardinal din Bari a daruit mana Sfantului Nicolae lui Mihai Viteazul pentru a-i rasplati serviciile aduse crestinatatii - Parintele Bogdan Gheorghe

Moastele au fost furate de un barbat, cu gandul de a fi valorificate in strainatate, dar pentru ca a fost prins imediat de politisti si tuturor celor din familie a inceput sa le mearga rau, unii chiar s-au imbolnavit grav, mama hotului a adus caseta cu moastele sfantului inapoi la biserica. Iar alta data, un hot s-a ascuns in biserica pana cand toata lumea a plecat si a vrut sa fure icoana Sfantului Nicolae. Din nefericire, atunci cand a vrut sa urce pe scara s-a impiedicat de mana sfantului, spun oamenii, si a cazut - Parintele Bogdan Gheorghe

IMPACARE SI CREDINTA

Mai presus de toate, Sfantul Nicolae este amintit in cronici pentru invierea a trei copii omorati de un hangiu lacom de bani si necinstit. Chiar in noaptea crimei, Sf. Nicolae se odihnea in acel han. Instiintat prin vis de Dumnezeu, el a coborat in beciul hanului, unde hangiul aseza trupurile taiate ale copiilor intr-un vas de lemn. Cand s-a vazut descoperit, acesta a cazut la pamant de groaza. Sfantul a facut semnul crucii si, deodata, copiii au inviat. Cel lipsit de inima a fost ajutat sa-si recunoasca greseala si sa se impace cu Dumnezeu.

UN SPRIJIN PENTRU PARINTI

La romani, Mos Nicolae s-a instalat mai intai in mediul citadin, si mai tarziu in cel rural, si nu s-a suprapus cu ceilalti mosi, Mos Ajun si Mos Craciun. Astfel, el s-a distins inca de la inceput nu atat ca un mos darnic si ingaduitor, ci ca unul justitiar, mai mult un sprijin al profesorilor si parintilor in incercarile de a-i educa pe cei mici decat un personaj nazdravan, gata sa se topeasca la un demers copilaresc.

OBICEI MAI NOU DESI FAMILIAR

In zilele noastre, Sfantul Nicolae, sub numele familiar de Mos Nicolae, este unul dintre cele mai indragite personaje ale acestei perioade de iarna. Totusi atributele ce i se recunosc azi nu existau in urma cu un secol, prin urmare ne aflam in fata unei achizitii din spatiul occidental, patrunsa prin filiera urbana.

MARTURIE IN VORBE, GANDURI SI FAPTE
Parintele Bogdan Gheorghe, care are in grija sufletele enoriasilor de la Biserica Sfantul Gheorghe Nou din Capitala, este de loc din Moldova. Fiind sapte frati la parinti, a crescut in credinta stramoseasca a ortodoxiei si a respectului pentru oameni si Dumnezeu, mama sa invatandu-l de mic cu regulile postului. Are la randul sau doi copii (un baiat si o fata), cu care se mandreste mult. De ani buni ii poarta un deosebit respect Patriarhului Iustin pentru faptele sale pline de iubire fata de semeni. A fost consilier la Patriarhie si preot paroh la fosta Biserica Sfanta Vineri din Bucuresti, pe care fostul regim comunist a ras-o de pe suprafata pamantului. O data cu daramarea bisericii, parintele a simtit ca se rupe ceva din sufletul sau, dar Bunul Dumnezeu a vrut ca acum, la atatia ani distanta, sa obtina autorizatia de reconstructie a bisericii. Desi marturie in piatra a lui Constantin Brancoveanu, Biserica Gheorghe Nou are in persoana parintelui Bogdan marturie in vorbe, ganduri si fapte. A fost de foarte multe ori invitat la emisiuni de televiziune, si harul cu care a fost inzestrat a indreptat pasii multor credinciosi spre biserica prin cuvantul Domnului. Putina lume stia ca biserica s-a redeschis, dar, o data cu trecerea timpului, aceasta s-a umplut, devenind aproape neincapatoare vineri de vineri si duminica de duminica, atunci cand cerul, prin mijlocitorii sai - Sfantul Nicolae, Sfintii Brancoveni, al caror mormant se afla tot aici, Sfanta Parascheva - se uneste cu pamantul prin rugaciunile preotilor care slujesc in acest sfant lacas.
×