"Oaza de intarire a credintei"

Am primit foarte multe scrisori de la cititorii nostri. Sunt randuri pline de caldura, credinta si iubire. Le multumim tuturor si publicam cateva dintre ele.

Citesc cu regularitate Jurnalul de Credinta, pentru ca ma pune la curent cu multe lucruri frumoase si inteligente despre religie, despre istoria religiei - de la facerea lumii si pana in prezent, despre tot ce se petrece in tara noastra si chiar peste granite. Sunt o persoana credincioasa dar nu pot spune ca stiu absolut tot in religie. Aceasta pentru ca fac parte din generatia de sacrificiu a tarii. Spun asta deoarece pe vremea cand eu eram eleva nu se preda in scoli religia, ba mai mult era interzis sa mergem la biserica. Cu toate piedicile eram nerabdatori sa vina saptamana deniilor, ziua Prohodului si noaptea de Inviere. Am sa va redau un episod din viata celor doua fiice ale mele de dinainte de 1989 pe vremea cand erau eleve la scoala generala din comuna Pufesti: intr-una din zilele Postului Mare am mers la scoala unde invatau fiicele mele pentru a rezolva o problema legata de primarie. Cand a venit unul dintre profesorii fetelor m-a intrebat daca am dus copiii la biserica. De aici am sa va redau aproape ad literam:

- Da, dar ce s-a intamplat?
- Vedeti ca doamna diriginta si domnul director vor sa le scada notele la purtare tuturor copiilor care au participat la denie.
- Da? Dar ce actiuni a organizat scoala in aceasta perioada ca sa-i impiedice pe elevi sa mearga la biserica?...

Cand am discutat cu profesorii ce doreau sa recurga la masurile respective le-am spus: daca dumneavoastra considerati ca aceasta este cea mai buna masura de sanctionare, eu ca parinte imi pun fireasca intrebare ce vor spune tovarasii de la Inspectoratul scolar judetean Vrancea cand le veti trimite situatiile scolare de sfarsit de trimestru, cand dintr-un numar de 200 de elevi aproape 75% vor avea nota scazuta la purtare?

Din punctul meu de vedere acel contact al copiilor cu biserica le-a adus numai invataminte frumoase pentru viata.
Cojocaru Georgeta, Vrancea

Draga frate intru Domnul - ochii sunt orbi, cu inima trebuie sa cauti... Din adancurile sufletului am chemat-o. Ea era acolo, astepta doar sa o regasesc, ca sa poata inflori si impodobi sufletul asa cum primavara impodobeste pomul fructifer mai intai cu frumusete - florile, apoi cu belsug - roadele. Din clipa in care am gustat din painea si apa renasterii am intrat in razboi cu firea cea veche. Credinta e cea care imi da putere. Imi strang gandul meu din viforul indoielii(...) Ma gandesc la bunatatile ce se pastreaza dreptilor, inaintea lui Dumnezeu la Imparatia Cerurilor si la darurile ei! Cum as putea sa fac acestea fara credinta? Credinta este o lumina pentru mine in locuri intunecate, unde toate celelalte lumini au disparut fara urma... poate pentru totdeauna! Daca intra in noi Lumina intunericul fuge singur. Daca am credinta am totul. Credinta este dovedirea celor nevazute si incredintarea celor fagaduite... ce este cunoasterea adevarata daca nu un sfarsit firesc si cununa cunoasterii fundamentale? Lumini de candelabre... intr-o clipa. Caldura si ardoarea aprinsa - alta clipa. Un vant ce trece si te-nfioara, un soare ce-ncalzeste iar pe vrajmas il omoara. Daca dispare ramai in intuneric si sufletul ti-e rece, dar totusi frenetic. Si atunci poate zici: viata e desarta, mai rece si ca gheata. Credinta adevarata - totdeauna te bucuri, te rogi neincetat, pentru toate multumesti. Crestinul nu poate sa urasca pe acela care se roaga. Doamne cat imi doresc sa ajung in acea oaza de intarire a credintei... Doamne Ajuta!
Rosu Cristina Gabriela, judetul Galati

Citesc cu mare interes Jurnalul National inca de la aparitie si pot spune ca pe buna dreptate este vertical. Va felicit! Indraznesc sa va trimit cateva randuri. Marsillia, august 2004. Pe locul unde in anul 600 i.Hr. au debarcat colonistii greci din Foceea, o placa din bronz de forma patrata, asezata in vechiul port la Mediterana, transmite printr-un text lapidar informatii despre zorii viitoarei asezari urbane (Lacydon-Massalia) unde bastinasii celto-liguri au intrat, ca si getii dobrogeni de la Pontul Euxin, in circuitul istoriei universale.

Din portul gallo-roman se mai pastreaza antrepozitele unde se aduceau si pastrau felurite marfuri (dovedite prin zeci de amfore) si mai ales edificii ale unor spatii conservate si restaurate, puse in evidenta in gradina vestigiilor, intr-o zona intens circulata. Si tot aici, din multimea de biserici se detaseaza cea inchinata Sf. Victor, ridicata pe locul unde daco-romanul Ioan Cassian, ctitor al vietii monahale din Gallia, a pus temelia primului edificiu de cult.

Despre viata, peregrinarile si opera lui Cassian exista numeroase informatii. Scrierile sfantului au fost traduse si in romaneste. Se stie ca a vazut lumina zilei in anul 360 in localitatea dobrogeana Sermet (azi Cassian), la aproximativ 40 de kilometri de Constanta. Se banuieste ca neamul din care provenea sfantul detinea intinse proprietati agricole si ca, din punct de vedere material, nu si- au permis sa-si educe copiii. Nu se cunoaste cu exactitate momentul in care, dupa ce s-a calugarit, Cassian a parasit locurile natale pentru a parcurge un indelungat pelerinaj spiritual in Tara Sfanta, Egipt, Constantinopol, Roma si, in fine, Marsillia unde s-a stabilit in anul 416 si a trait pana in jurul anului 435 in timpul domniilor imparatilor Theodosius II si Valentinian III.

La Marsillia, Ioan Cassian a intemeiat doua manastiri. Dupa moarte, edificiul ecleziastic pe care l-a intemeiat a fost distrus in mai multe randuri pana cand fostul abate - devenit cardinal - Guillaume de Grimoard al lacasului de cult Sf. Victor - una din cele doua manastiri intemeiate de Cassian - l-a refacut din temelii. Noua biserica a devenit locul de inmormantare al Papei Urban V. De atunci - a doua jumatate a veacului al XIV-lea - ramasitele lui Ioan Cassian au fost depuse in partea stanga a altarului intr-un loc special, puternic luminat. Pelerinajul la ramasitele celui plecat din antica Dobroge se face anual in ziua de 2 februarie.
Vasile Moga, Alba-Iulia

Cred ca sunteti pentru multi - cei care orbecaim prin haosul nostru interior - nu numai o forta, ci si un far care sa arda si sa ne lumineze sufletele spre binele nostru. Va trimit o parte din gandurile mele, asezate in catrene cu speranta ca poate voi avea sansa si fericirea de a ma reculege cateva zile in linistea unei chilii si astfel sa ma descopar, sa ma purific si sa ma apropii de Domnul cat imi este dat:

Doamne! Ajuta-ma si ma iarta
Indreapta Doamne harul Tau
Spre cel ce rataceste-n hau
Si ma inalta cat mai sus
Ca-n mine sa te simt Iisus
Ajuta-ma Doamne!

Cred Doamne... ajuta credintei mele
Indreapta-mi pasii osteniti
spre Tine
Si prin durere truda si miluire
Sa pot cunoaste Sfanta Izbavire
Ajuta-ma Doamne!

Ma-nfrunt cu doua forte
Invingatoarea-i dupa voie
Una-i materie, teluric
Cealalta-i suflet si e spirit
Ajuta-ma Doamne!

Picura Doamne in sufletul trist
Stropi de intelepciune divina
Sa pot intelege la asfintit
A vietii si a mortii enigma
Ajuta-ma Doamne!

Sunt sigur - dincolo - mi se
pot duce
Ganduri abstracte daltuite-n
minte
Ci doar trairi de fapte rele-bune
Dragoste, mila... multe
simtaminte
Ajuta- ma Doamne!

Candela inca nu s-a stins
Si de viata inca sunt prins
Astept senin ea sa se stinga
Si-n dragostea Ta Doamne ea
sa se aprinda
Ajuta-ma Doamne!

Morariu Titus, Sibiu