x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Suplimente Jurnalul Old REGULAMENTUL SI MECANISMUL CONCURSULUI

REGULAMENTUL SI MECANISMUL CONCURSULUI

23 Sep 2004   •   00:00

REGULAMENTUL CONCURSULUI

1. Organizator Organizatorul concursului Ia-ti Logan de Jurnalul este SC Editura Intact SRL, in calitate de editor al Jurnalului National, cu sediul in Bucuresti, Casa Presei Libere, Corp D, et. 8. Concursul se va derula sub prezentul regulament, care este obligatoriu pentru toti participantii.

2. Durata promotiei Concursul Ia-ti Logan de Jurnalul se desfasoara in perioada 20 septembrie 2004, ora 24:00 - 27 noiembrie 2004, ora 24:00, exclusiv pe teritoriul Romaniei, pe parcursul a opt saptamani (60 de aparitii ale ziarului).

3. Regulamentul concursului Luni, miercuri si vineri se insereaza in Jurnalul National cate un talon de concurs pe care exista o zona razuibila. Din momentul aparitiei lui in ziar, talonul este valabil pana la sfarsitul concursului (insa nu are efect retroactiv). Razuind talonul, participantul descopera o serie de genul JN 00 XXX sau XT 00 XXX sau un premiu instant, constand intr-un ziar Jurnalul National gratuit. Talonul castigator cu premii instant (pe care scrie: ziar gratuit) va fi inmanat de catre participant distribuitorului de ziare/vanzator de ziare si primeste in schimb un ziar Jurnalul National din zilele fara talon (marti, joi, sambata).

Atentie: Distribuitorul de presa este obligat sa ofere un ziar gratuit persoanelor care aduc in schimb talonul de concurs ce prezinta in dreptul premiului instant cuvintele ziar gratuit. Ziarul oferit de catre distribuitorul de presa trebuie sa fie de marti, joi sau sambata (diferit de ziua in care apare talonul).

Zilnic, in Jurnalul National va fi inserata o macheta de concurs in care se inscriu 112 serii castigatoare: o serie corespunzatoare premiului autoturism LOGAN, alta serie castigatoare a premiului JACKPOT (in valoare de 10 milioane zilnic), 10 serii care castiga un milion de lei in fiecare zi, iar ultimele 100 de serii, cate un abonament pe o luna la Jurnalul National. Toate premiile in bani nerevendicate se reporteaza pentru ziua/ zilele urmatoare.

Daca seria de pe talon este identica (ca numere, litere si ordine a lor) cu seriile corespunzatoare masinii, jackpot-ului sau celor 10 serii de cate un milion publicate in ziar, participantul trebuie sa sune numai in aceeasi zi la numarul 021-224.55.49 intre orele 9:00 - 16:00. El va lasa operatorului datele de identificare: seria talonului, codul de validare, numele, adresa completa, un numar de telefon la care poate fi contactat, varsta si profesia, pentru a fi introdus in baza de date;

Daca seria de pe talon corespunde cu una dintre seriile care au ca premiu un abonament pe o luna, participantul trebuie sa sune la 021-222.90.82 sau 021-222.90.83, intre orele 9:00 - 18:00. El va lasa operatorului datele de identificare mentionate mai sus si va primi abonamentul castigat intr-una dintre lunile urmatoare inregistrarii sale ca si castigator.

Atentie!Autoturismele LOGAN vor fi disponibile pentru castigatori in functie de lista de asteptare a furnizorului DACIA, intr-un termen de aproximativ 6 luni de la data terminarii concursului. Participantii nu pot solicita contravaloarea premiului. Abonamentele pot fi revendicate pana la sfarsitul concursului, indiferent de ziua in care a aparut seria castigatoare. Din momentul in care se inregistreaza datele de identificare ale castigatorilor in baza de date, acestea nu mai pot fi modificate.

Alte premii
  • Cu 5 taloane puse in plic si expediate la OP 33 CP 148 pana la data de 4 decembrie 2004, data postei, participantul castiga fara tragere la sorti o carte postala semnata de directorul Jurnalului National, Marius Tuca;
  • Cu 10 taloane pune in plic si expediate la OP 33 CP 131 pana la data de 4 decembrie 2004, data postei, participantul castiga fara tragere la sorti un calendar semnat de directorul Jurnalului National, Marius Tuca;
  • Cu 20 de taloane puse in plic si expediate la OP 33 CP 4 pana la data de 4 decembrie 2004, data postei, participantul castiga o sapca inscriptionata Jurnalul National.

    Atentie! Indicati pe plic casuta postala corespunzatore premiului dorit. Pentru a fi declarate valide, plicurile trebuie sa contina numarul de taloane corespunzatoare premiului dorit si mentionat: Jurnalul National, concursul Ia-ti Logan de Jurnalul, numele, prenumele participantului, adresa completa, localitatea, judetul si un numar de telefon la care poate fi contactat.

    CONCURS SMS

    Trimite prin SMS, la numarul 1408, seria masinii pe care o gasesti zilnic in ziar, pentru a te inscrie in concurs. Tariful este 0.59 USD/SMS (TVA inclus), numar valabil in retelele ORANGE si CONNEX.

    Vei primi prin SMS o intrebare cu trei variante de raspuns.

    Trimite numarul variantei de raspuns pe care o consideri corecta prin SMS la numarul 1408 cat de repede poti!

    Premiul: un telefon mobil Nokia 3510i in fiecare zi!

    Viteza dumneavoastra de raspuns constituie criteriul de departajare!

    Criteriile de departajare a concurentilor vor fi aplicate in urmatoarea ordine:
  • 1. Corectitudinea raspunsului trimis de participant prin SMS.
  • 2. Viteza de raspuns la intrebarea concursului (calculata in secunde si diviziuni de secunda).

    Timpul de raspuns aferent fiecarei participari valide se calculeaza astfel: numarul de secunde scurse intre primirea de catre participant a intrebarii trimise de organizator si primirea de catre organizator a raspunsului la intrebare, trimis prin SMS de participant. Nu se iau in considerare raspunsurile trimise de participant inainte de primirea intrebarii.
  • 3. In caz de egalitate va fi luat in considerare la alcatuirea clasamentului si la acordarea premiilor persoana care a raspuns prima in intervalul orar 4:00:00 AM - 3:59:60 AM, ziua urmatoare zilei de aparitie a ziarului.

    Premii

    In fiecare zi de luni pana sambata, inclusiv, pe toata durata concursului, in intervalul orar 4:00:00 AM - 3:59:60 AM, a doua zi, primul participant care a raspuns corect si in cel mai scurt timp va fi premiat cu un telefon mobil marca NOKIA 3510i.

    Mesajele participante

    Se poate participa la concurs de un numar nelimitat de ori, cu precizarea ca pentru a putea participa, se va trimite intotdeauna prin SMS seria masinii publicate in ziua respectiva in ziarul Jurnalul National.

    Nu se iau in considerare numerele de participare aparute in ziarul Jurnalul National care sunt trimise prin SMS in alta zi decat cea in care au aparut in ziar. Se considera valid numarul de participare care este trimis in intervalul orar 4:00:00 AM - 3:59:60 AM a doua zi.

    In fiecare zi de duminica, zi in care nu apare ziarul Jurnalul National, se poate participa la concurs trimitand pentru inscriere numarul de participare publicat in ziarul Jurnalul National de sambata. Participantii de duminica vor intra in concurs alaturi de cei de sambata pentru castigarea telefonului mobil.

    Nu se iau in considerare SMS-urile trimise de participant inainte de primirea intrebarii.

    Organizatorul, precum si celelalte firme implicate in desfasurarea concursului nu isi asuma nici o raspundere pentru eventualele erori de transmitere si receptionare a mesajelor, erori datorate unor terti (operatorul de telefonie mobila, CONEL etc.).

    Anuntarea si acordarea premiilor

    Premiul zilnic prin SMS (un telefon mobil marca NOKIA 3510i) va fi acordat primului participant care a raspuns corect si in cel mai scurt timp la intrebarea primita prin SMS.

    Premiile se acorda in fiecare zi de luni pana sambata inclusiv, participantii de duminica vor intra in concurs alaturi de cei de sambata pentru castigarea telefonului mobil.

    Castigatorii vor fi anuntati zilnic in cadrul ziarului Jurnalul National si vor fi contactati telefonic de catre un reprezentant al organizatorului in termen de 10 zile de la publicarea castigatorului in ziar.

    Castigatorii premiilor nu au posibilitatea primirii contravalorii, in bani sau in alte obiecte, a acestora si nici de a cere modificarea parametrilor premiilor.
  • 4. Drept de participare

    In cazul in care castigatorul unuia dintre premii este minor (cu varsta sub 18 ani) este indreptatit sa intre in posesia premiului prin intermediul parintelui sau al tutorelui legal.

    Nu au drept de participare la aceasta campanie angajatii Jurnalului National, partenerii implicati in organizarea si desfasurarea concursului si nici rudele de gradul I ale acestora.

    Participarea la concursul Ia-ti Logan de Jurnalul implica acceptarea ca numele, fotografiile si materialele filmate cu participantii si castigatorii sa poata fi facute publice si folosite in scop publicitar.

    Prin participarea la acest Concurs va dati in mod explicit acordul ca datele dumneavoastra personale sa fie utilizate si stocate intr-o baza de date. Aceasta va putea fi folosita ulterior in cadrul altor aplicatii similare, de marketing direct etc.

    NOTA: Pentru identificare si pentru ridicarea premiului, toti castigatorii vor avea nevoie de talonul castigator, un document de identitate, buletin de identitate sau carte de identitate.

    In cazul unor potentiale litigii aparute intre organizator si participantii la concurs, acestea vor fi solutionate pe cale amiabila. In caz contrar, litigiul va fi inaintat spre solutionare instantelor competente romane de la sediul organizatorului.
  • 5. Limitarea raspunderii

    Concursul Ia-ti Logan de Jurnalul este destinat cititorilor de Jurnalul National care cumpara (sau primesc ziarul prin abonament) in ziua aparitiei lui. In consecinta, SC Editura Intact SRL nu va fi tinuta in nici un fel responsabila pentru nici una dintre situatiile urmatoare (lista NU este limitativa):
  • Erorile distribuitorilor de ziare care ofera ziarul de sambata in ziua de luni;
  • Abonamentele care sosesc cu intarziere;
  • Orice disfunctionalitate a retelelor de telefonie mobila care impiedica buna derulare/functionare a concursului (operatorul de telefonie mobila, CONEL etc.)
  • Defectiunea oricarui material de receptie sau a liniilor de comunicatie; SC Editura Intact SRL isi rezerva dreptul de a modifica prezentul regulament, modificarea producandu-si efectele incepand cu publicarea respectivei informatii in ziarul Jurnalul National sau pe site-ul www.jurnalul.ro.
  • 6. Informatii

    Regulamentul concursului este disponibil oricarui solicitant in mod gratuit. Participantii pot intra in posesia unui exemplar al regulamentului promotiei trimitand o cerere pe adresa organizatorului (Jurnalul National, Casa Presei Libere, corp D, et. 8, Bucuresti) sau sunand la sediul redactiei Jurnalului National si de asemenea, acesta este disponibil pe site-ul organizatorului: www.jurnalul.ro.

    Pentru orice sugestie ne puteti scrie si pe adresa de e-mail: infoconcurs@jurnalul.ro .

    Prin participarea la promotia Ia-ti Logan de Jurnalul, participantii sunt de acord sa se conformeze si sa respecte prevederile acestui regulament.

    Prezentul concurs se desfasoara in acord cu prevederile Codului fiscal din decembrie 2003.

    MECANISMUL CONCURSULUI - Ia-ti LOGAN de Jurnalul

    Razuieste talonul de luni, miercuri si vineri si verifica numarul tau de masina cu cele publicate in ziar; Taloanele sunt valabile pe toata durata promotiei;
  • Daca numarul de masina de pe talon este identic cu unul dintre cele corespunzatoare masinii, jackpot-ului sau celor 10 serii de cate un milion publicate in ziar, suna in aceeasi zi la numarul 021-224.55.49, intre orele 9:00-16:00, pentru a revendica premiul, si lasa datele de identificare. Sumele nerevendicate in aceeasi zi se reporteaza pentru Jackpot-ul de a doua zi;
  • Daca numarul de masina de pe talon corespunde cu una dintre seriile de un Abonament pe 1 luna suna la 021-222.90.82 sau 021-222.90.83, intre orele 9:00-18:00, lasa datele de identificare si vei primi abonamentul castigat. Daca ai castigat un abonament, poti sa suni la numerele indicate pe toata durata promotiei pentru a-ti revendica premiul;
  • Daca pe talon gasesti cuvintele ziar gratuit, inmaneaza talonul vanzatorului de ziare si primesti in schimb un ziar Jurnalul National de marti, joi sau sambata;
  • Daca aduni mai multe taloane si le expediezi in plic la adresa OP 33, CP 148 pana la data de 04.12.2004, data postei, castigi fara tragere la sorti: pentru 5 taloane - o carte postala; pentru 10 taloane - un calendar, ambele cu autograful lui Marius Tuca; iar pentru 20 de taloane - o sapca inscriptionata Jurnalul National;

    Nota: daca sunt probleme cu razuirea talonului (daca acesta s-a distrus in timpul razuirii sau daca suprafata nu este razuibila) suna la 021-222.90.82/83 si, pe baza codului de validare, va vom spune daca talonul este castigator.
  • ×