x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

VREMEA

15 Apr 2005   •   00:00

27Ă°C duminica la amiaza, in sudul tarii

COMENTARIUL SPECIALISTULUI
In acest sfarsit de saptamana, in mare parte din tara va predomina o vreme frumoasa, in ameliorare si incalzire evidenta fata de zilele trecute. Totusi, astazi mai sunt de asteptat ploi, insa in cantitati mici, in Maramures, nordul si estul Transilvaniei, iar dupa-amiaza izolat in zona montana si in Dobrogea. Duminica la amiaza, in aproape toate zonele se vor inregistra valori de peste 20 de grade, pana la 27 de grade in sudul extrem. Valorile medii multianuale pentru mijlocul lunii aprilie sunt cuprinse intre 12 si 18 grade, astfel ca ziua va fi caracterizata de o vreme deosebit de calda. Desi cerul se va innora treptat in jumatatea de vest, aversele de ploaie vor aparea doar pe spatii restranse in zona Carpatilor Occidentali. Din pacate, inca din noaptea de duminica spre luni, treptat, aspectul vremii se va deteriora din nou in toate zonele, iar temperatura aerului va marca o scadere destul de pronuntata. (meteorolog: Teodora Cumpanasu)

BUCURESTI
  • maxima: 22Ă°C
  • minima: 7Ă°C
    Azi:
    Vremea se va incalzi. Cerul va fi variabil si vantul slab pana la moderat. Maxima: 22 de grade, iar minima: 7 grade.

    Maine:
    Vremea va continua sa se incalzeasca, devenind deosebit de calda pentru aceasta data. Cerul va fi variabil ziua, iar noaptea se va innora si vor fi conditii sa ploua. Maxima: 26 de grade, iar minima: 12 grade.

    Poimaine:
    Vremea va fi instabila si se va raci. Cerul va fi mai mult noros si temporar va ploua. Maxima: 17 grade, iar minima: 6 grade.
  • MARAMURES
    Azi:
    Vremea se va incalzi. Cerul va fi mai mult noros si local va ploua.

    Maine:
    Cerul va fi noros. Spre seara va ploua in averse, pe arii extinse si va fi grindina. Maxime: 23Ă°C si minime: 8Ă°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi instabila si se va raci. Va ploua in averse. Maxime: 18Ă°C si minime: 5Ă°C.

    CRISANA
    Azi:
    Cerul va fi variabil si vor fi posibile ploi izolate in zona de munte. Vremea se va incalzi.

    Maine:
    Ziua va ploua la munte, iar spre seara pe arii extinse. Va fi grindina. Maxime: 24Ă°C si minime: 7Ă°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si va ploua in averse. Maxime: 18Ă°C si minime: 5Ă°C.

    TRANSILVANIA
    Azi:
    Vremea se va incalzi. Cerul va fi mai mult noros si local va ploua.

    Maine:
    Cerul va fi innorat si spre seara va ploua pe arii extinse. Va fi grindina. Maxime: 24Ă°C si minime: 6Ă°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi instabila si se va raci. Cerul va fi innorat si va ploua in averse. Maxime: 19Ă°C si minime: 4Ă°C.

    BANAT
    Azi:
    Cerul va fi variabil si vor fi posibile ploi izolate in zona de munte. Vremea se va incalzi.

    Maine:
    Ziua va ploua slab la munte, iar spre seara pe arii extinse. Va fi grindina. Maxime: 24Ă°C si minime: 8Ă°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si va ploua in averse. Maxime: 18Ă°C si minime: 5Ă°C.

    OLTENIA
    Azi:
    Vremea se va incalzi. Cerul va fi variabil si vor fi posibile ploi izolate, la munte.

    Maine:
    Cerul va fi acoperit, iar spre seara va ploua pe arii extinse. Maxime: 26Ă°C si minime: 7Ă°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi instabila si se va raci. Cerul va fi temporar noros si va ploua. Maxime: 18Ă°C si minime: 4Ă°C.

    MUNTENIA
    Azi:
    Cerul va fi variabil si vor fi posibile ploi in zonele inalte. Vremea se va incalzi.

    Maine:
    Vremea va fi deosebit de calda. Noaptea va ploua local. Maxime: 27Ă°C si minime: 9Ă°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si va ploua in averse. Vremea va fi instabila. Maxime: 20Ă°C si minime: 5Ă°C.

    DOBROGEA
    Azi:
    Vremea se va incalzi. Cerul va fi variabil si va ploua izolat.

    Maine:
    Cerul va fi variabil, iar vremea va fi deosebit de calda. Noaptea va ploua izolat. Maxime: 26Ă°C si minime: 8Ă°C.

    Poimaine:
    Vremea va fi instabila si se va raci. Cerul va fi temporar noros si local va ploua. Maxime: 21Ă°C si minime: 6Ă°C.

    MOLDOVA
    Azi:
    Cerul va fi variabil si vor fi posibile ploi izolate in sudul regiunii. Vremea se va incalzi.

    Maine:
    Vremea va fi deosebit de calda, cu cer variabil. Noaptea va ploua izolat. Maxime: 25Ă°C si minime: 8Ă°C.

    Poimaine:
    Cerul va fi temporar noros si va ploua in averse. Maxime: 22Ă°C si minime: 5Ă°C.

    LA MUNTE
    Azi:
    Vremea se va incalzi fata de intervalul precedent. Cerul va fi mai mult noros si va ploua local in Carpatii Orientali si dupa-amiaza izolat in restul zonei montane. Vantul va prezenta unele intensificari.

    Maine:
    Ziua cerul va fi variabil in Carpatii Orientali, iar in restul zonei montane se va innora treptat, insa doar izolat va ploua slab in Carpatii Occidentali. Noaptea innorarile se vor accentua, vor cuprinde toata zona montana si pe arii extinse va ploua.

    Poimaine:
    Cerul va prezenta innorari accentuate si va ploua, mai ales cu caracter de aversa. Cantitatile de apa vor fi mai insemnate si se mentin conditiile de grindina.

    DRUMETII IN BUCEGI
    Predeal - Cabana Diham - Valea Leucii - Predeal Marcaj: punct rosu, dunga rosie Din Predeal se merge pana la Pasul Rasnov. De aici o poteca cu punct rosu si banda rosie se desparte de drumul forestier spre Cabana Diham. Drumul urca spre stanga, iar poteca coboara spre Valea Frasinetului pentru a intalni drumul forestier de pe valea Ghimbavului. Acesta urca in serpentine, trece pe langa Cabana Steaua, ajunge in saua Baiului, de unde coteste la dreapta spre Cabana Diham. Se traverseaza Paraul Frasinet si se ajunge in Magura Cenusie, apoi la Cabana Poiana Izvoarelor si Cabana Diham (1.320 m). Coborarea spre Predeal se face pe Valea Iadului - valea larga a Leucii si urca apoi spre Culmea Diham, mergand in dreapta spre Cabana Poiana Izvoarelor. Drumul ajunge la saua Baiului. Parasim drumul forestier si mergem spre sud-est catre Cabana Vanatorilor. Traseul continua si apoi potecile se despart. O urmam pe cea cu triunghi rosu care coboara pe Valea Iadului pana la Leuca, iar in final la Valea Rasnoavei.

    VREMEA ACUM UN AN
    S-a incalzit
  • Maxima: 19Ă°C
  • Minima: 1Ă°C

    In tara: Vremea a fost frumoasa si s-a incalzit usor. Ziua cerul a fost variabil, iar noaptea a plouat local.

    In Bucuresti: Temperatura aerului a crescut, iar cerul a fost variabil.
  • ×