x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă 7 moduri prin care persoanele cu astm pot avea o viaţă activă

7 moduri prin care persoanele cu astm pot avea o viaţă activă

30 Iul 2018   •   18:29
7 moduri prin care persoanele cu astm pot avea o viaţă activă

Astmul este tot mai întâlnit, însă, cu toate că e vorba de o boală autoimună, doctorii sunt de părere că, respectând nişte reguli clare, oamenii care suferă de astm pot avea vieţi active, scrie The Guardian.

Asigură-te că ai un inhalator de urgenţă

Atacurile de astm ucid trei oameni pe zi în Marea Britanie, însă majoritatea deceselor ar fi putut fi prevenite.Simptomele astmului pot fi controlate cu inhalatoarele sau cu medicaţia orală. Astfel, în cazul în care ai un atac sever, se recomandă să ai la îndemână un inhalator, care poate acţiona rapid pentru a relaxa căile respiratorii.

Identifică cauzele care au dus la declanşarea atacului

Toţi cei care au astm au un anumit mediu care îi predispune la un atac. Înregistrează lucrurile care îţi înrăutăţesc simptomele şi gândeşte-te la moduri prin care le poţi evita.

Verifică-ţi greutatea

Mai multe studii au descoperit că obezitatea poate duce la mai multe simptome severe de astm şi poate duce la un atac sever.

Menţine-ţi casa curată

Dacă ştergi praful şi dai cu aspiratorul de două ori pe săptămână, în timp ce porţi o mască pe faţă, folosirea unui sistem de curăţare a aerului şi spălarea aşternuturilor o dată pe săptămână ajută la diminuarea simptomelor.

Evită animalele

Unele persoane care suferă de astm sunt foarte sensibili când vine vorba de animale, ceea ce rezultă într-o reacţie violentă din partea sistemului imunitar şi poate duce la un atac. Dacă tot îţi doreşti un animal, fă tot posibilul să îl speli şi să îl periezi des pentru a reduce posibilele simptome.

Exerciţii de respiraţie

Cercetările sugerează că un program regulat de exerciţii de respiraţie poate îmbunătăţii calitatea vieţii şi poate reduce nevoia de a folosi inhalatorul.

Exerciţii moderate

Persoanele care suferă de astm pot face exerciţii. Paul Scholes şi Paula Radcliffe sunt doar două exemple de atleţi care au astm. Exerciţiile sunt chiar bune pentru persoanele care suferă de astm, în condiţiile în care îmbunătăţesc eficienţa plămânilor şi întăresc sistemul imunitar. 

×
Subiecte în articol: astm viata activa simptome severe inhalator