x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă A fost făcut primul pas pentru crearea vaccinului universal antigripal

A fost făcut primul pas pentru crearea vaccinului universal antigripal

20 Feb 2019   •   13:28
A fost făcut primul pas pentru crearea vaccinului universal antigripal
Sursa foto: luiscar/Getty Images/iStockphoto

Cercetătorii australieni au identificat celulele imune care vor putea permite combaterea tuturor virusurilor cunoscute de gripă, într-un demers care este salutat ca o ”reușită extraordinară” și care deschide drumul către un vaccin universal, dar drumul este lung. Gripa ucide anual sute de mii de oameni anual la nivel mondial, potrivit Organizației Mondiale de Sănătate.

Într-un studiu publicat de către Nature Immunology, cercetătorii australieni susţin că au identificat celulele imune ”ucigașe” găsite în jumătate din populația globului și care ar putea fi eficace împotriva tuturor tipurilor de virus care produce gripă, potrivit hotnews.ro. Oamenii de ştiinţă de la Antipozi sunt convinşi că aceste celule ar putea fi folosite pentru a dezvolta un vaccin universal împotriva gripei, care ar putea fi eficient chiar dacă oamenii nu au acest tip de celule.

Sunt patru tipuri gripale: A, B, C și D. Epidemiile sezoniere sunt provocate de virusurile A și B, ele însele fiind divizate în mai multe subtipuri.Virusurile gripale sunt printre cele mai cunoscute virusuri care sunt mai greu de combătut, din cauza abilității lor de adaptare. Pentru a supraviețui, acestea se modifică (suferă mutații) constant, dejucând astfel sistemul nostru imunitar.

Cercetătorii australieni de la Universitatea din Melbourne și Spitalul regal Melbourne susțin că au identificat părți comune ale acestor tipuri de virus, părți împotriva cărora aceste celule ucigașe ar putea fi eficace.

OMS merge la ghici an de an

În acest moment, elaborarea vaccinului împotriva gripei este bazată pe un fel de pariu. De două ori pe an, în februarie pentru emisfera nordică și în septembrie pentru emisfera sudică, Organizația Mondială a Sănătății evaluează, printr-un sistem global de supraveghere, care sunt tulpinile care vor amenința populația în iarna viitoare. Pe această bază sunt realizate vaccinurile. Însă există o problemă, nu poate fi prevăzut cu certitutudine care virusuri vor circula peste opt luni, astfel că vaccinurile nu sunt 100 la sută eficiente. Din aceste motive, comunitatea medicală a visat de mult timp la o armă absolută, un vaccin universal care ar putea fi eficient indiferent care sunt tulpinile virsului. Mai multe vaccinuri de acest tip sunt în prezent studiate, dar nu există vreo garanție că aceste studii vor avea succes vreodată.

×
Subiecte în articol: vaccin universal antigripal