x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Apa, medicament curat

Apa, medicament curat

de Maria Coman    |    04 Iul 2019   •   11:39
Apa, medicament curat
Sursa foto: Design Pics/Getty Images/Design Pics RF

Toți medicii recomandă consumul de apă și cu toate acestea foarte puțini dintre noi reușesc să bea suficientă. Recomandarea generală este de 2 litri, dar poate varia funcție de greutate, de sezon, de condițiile de mediu. Sau putem calcula cu 25-35 de mililitri de lichid pe fiecare kilogram corp. Ce este însă cert este că lipsa hidratării poate să agraveze afecțiuni existente și poate să provoace altele. Ce știm mai puțin însă este că apa tratează. Concret,  apa poate susține pielea, mușchii și articulațiile și ajută organismul la digestie și la preluarea substanțelor nutrivite din alimente. Așadar, iată câteva exemple de afecțiuni pe care le putem trata cu ajutorul apei.

 

  1. Durerile de cap

Probabil fiecare dintre noi s-a confruntat cu durerile de cap, măcar de câteva ori în viață. Cauzele, evident, pot fi multiple, dar cel mai frecvent ele apar pe fondul deshidratării. Pot fi ușoare, dar pot ajunge și la nivelul migrenelor și apar atunci când organismul pierde, prin intermediul urinei si transpiratiei, fluidele esentiale pentru a functiona corespunzator. Studiile arată că pierderea a 5% din cantitatea necesară de apă poate duce la somnolență, oboseală și dureri de cap. Iar lipsa unui litru de apă din corp scade cu aproape un sfert capacitatea de concentrare. Durerile de cap cauzate de lipsa apei în organism apar de obicei in zona cefei, în parțile laterale sau în zona frunții. Apa reduce și oboseala și poate ajuta și la un somn mai bun. Și pentru creier apa este vitală în menținerea funcțiilor la capacitate maximă, iar o cantitate suficientă de apă ajută inima să pompeze mai bine sângele.

 

2. Durerile de încheieturi, articulare

Credem, de obicei, că articulațiile ne dor atunci când facem efort sau dacă avem o greutate prea mare. În realitate, este foarte posibil ca ele să apară pentru că organismul nu are suficientă apă. Oasele conțin aproximativ 20% apă, mușchii 75%, lichidul sinovial 80% iar cartilajele 85%. Lichidul funcționează ca un lubrifiant pentru articulații și le face să funcționeze normal. Ba mai mult, fibrele musculare nu sunt nici ele în stare bună, dacă nu le oferim suficientă apă. În plus, toxinele se acumulează și la nivelul articulațiilor și nu pot fi eliminate decât dacă noi consumăm suficientă apă.  Apa constituie aproximativ 80% din lichidul  care se află în articulații și le ajută să treacă peste șocurile din timpul mișcărilor. Lichidele ajută și la eliminarea crampelor musculare și la creșterea rezistenței la efort. Așadar, cei care își doresc articulații puternice și sănătoase ar trebui să fie extrem de atenți la cantitatea de apă pe care o consumă.

3. Constipația

Pentru o digestie bună, organismul nostru își folosește o mare parte din resurse.  Împreună cu fibrele alimentare, apa este esențială pentru o bună digestie. De altfel, medicii susțin că cei mai mulți pacienți care suferă de constipație cronică nu beau suficientă apă. La nivelul celulei, apa ajută la pătrunderea oxigenului și eliminarea deșeurilor pe care le acumulăm, contribuind astfel la detoxifierea organismului. Dacă nu bem suficient, organismul absoarbe apa pentru diverse alte funcții și lasă colonul fără necesarul său. Sigur, constipația poate să aibă mult mai multe cauze, dar o măsură eficientă este să vă reglați consumul de apă la unul normal. Pentru că în acest caz, excesul poate să fie și el dăunător.

4. Aspectul pielii

Femeile și nu numai sunt extrem de preocupate de aspectul tenului. Trăim în epoca în care industria de beauty ne pune la dispoziție fel de fel de tratamente miraculoase pentru a arăta mai tinere, iar reclamele pentru diversele produse cosmetice ne oferă hidratare, hidratare și iar hidratare. Adevărul este că o cremă nu poate înlocui consumul de lichide și că frumusețea vine cu adevărat din interior. Un nivel optim de hidratare menține elasticitatea pielii și ajută la întârzierea îmbătrânirii acesteia.  Atunci când are suficientă apă furnizată din interior, pielea strălucește. De cealaltă parte, dacă nu primește suficientă apă, organismul o reține, ceea ce are un efect imediat asupra tenului. Pungile de sub ochi, de exemplu, pot fi un efect al deshidratării. La fel, celulita, pe lângă alimentație, poate fi agravată și de deshidratare.

5. Sistemul imunitar

Da, poate părea ciudat, dar o hidratare corectă poate să ajute semnificativ la menținerea unei imunități ridicate. Imunitatea se construiește printr-un stil de viață constant sănătos, printr-o alimentație corectă și completă și printr-o hidratare la fel. Apa protejează împotriva gripei și împotriva infecțiilor.

6. Ajută la slăbit sau la menținerea siluetei

Apa ajută la accelearea metabolismului, îmbunătățește rata de ardere a grăsimilor  și induce senzația de sațietate. O simplă înlocuire a băuturilor carbogazoase cu apă poate să ne scape de câteva kilograme bune.

7. Reduce riscul apariției pietrelor la rinichi

Principala cauză a apariției acestor pietre este lipsa hidratării. La fel și în cazul infecțiilor urinare.

×
Subiecte în articol: apă proprietati