x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Biorezonanţa descoperă derapajul vibraţiilor din ţesuturi

Biorezonanţa descoperă derapajul vibraţiilor din ţesuturi

de Florin Condurateanu    |    27 Aug 2019   •   11:36
Biorezonanţa descoperă derapajul vibraţiilor din ţesuturi

Se afirmă că totul în Univers este energie, sub diferite forme. În lumina acestei teorii, este inevitabil ca energia să nu circule şi prin organism. Când apar suferinţe, aceste idei ale terapiilor naturiste susţin că circulaţia energiei prin fiinţa omenească s-a perturbat, s-a blocat, s-a dezechilibrat.

 

Bazată pe fizica cuantică, pe medicina cuantică, biorezonanţa este şi o metodă de diagnostic, dar şi de terapie. Este un aparat cu rafinamente ştiinţifice, descoperă starea energiei în organism. Biorezonanţa este neinvazivă, nu apar iradieri, nu se înţeapă, nu se face nicio incizie asupra pacientului. Aparatura de biorezonanţă şi programele depistează derapajele vibraţiilor energetice în organe, în orice ţesut. Tot prin biorezonanţă se repară aceste deviaţii de la vibraţiile energetice normale, aparatul introduce vibraţii de energie în oglindă, cu semn schimbat faţă de deviaţia diagnosticată şi, prin adunare algebrică, plus cu minus, se recapătă starea de echilibru a vibraţiilor energetice. Prin biorezonanţă se decelează şi schimbul de informaţii, „convorbirile” dintre celule, care se află la baza funcţionării corecte a organismului. Biorezonanţa se bazează pe medicina energetico-informaţională. Teoriile din aceste terapii stipulează că prima fază a instalării unei boli este virusarea, bruiajul informaţiei. Informaţiile incorecte invadează celulele, care sunt buimăcite de informaţii eronate, nu mai ştiu când să moară, când şi cât să mănânce, când să se înmulţească. În această etapă de început a bolii, pe om nu-l doare nimic, starea generală nu este rea. A doua etapă de instalare a bolii este atacul la corpul energetic, energia nu mai circulă normal, în stare de echilibru. Nici în această fază nu apar suferinţe la pacient. În faza grea a bolii, apar agresiuni asupra corpului fizic, maladia dă simptome chinuitoare. Se afirmă că biorezonanţa, acea medicină energetico-informaţională, descoperă boala chiar din prima etapă, nesesizabilă, când este viciată informaţia periculoasă pentru fiecare celulă.

Teoriile acestor metode de medicină cuantică susţin şi că sufletul este o formă de energie superioară. Biorezonanţa tratează cu seriozitate şi starea nervoasă, moralul, psihicul.

 

 

 

×