x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Cafeaua şi mâncarea grasă, soluţii împotriva mahmurelii?

Cafeaua şi mâncarea grasă, soluţii împotriva mahmurelii?

01 Noi 2018   •   16:50
Cafeaua şi mâncarea grasă, soluţii împotriva mahmurelii?

Mahmureala este una dintre cele mai rele senzaţii, însă ar putea fi alungată de o cană de cafea? The Sun a discutat cu o nutriţionistă despre efectele pe care cafeaua sau mâncarea grasă le au asupra mahmurelii de a doua zi.

Nutriţionista Sarah Flower a vorbit cu jurnaliştii de la The Sun despre cafea, după consumul de alcool. “Cafeaua nu o să te ajute să te trezeşti din beţie, dar te poate păcăli prin a te face să gândeşti că ai mai mult control prin mascarea unora dintre simptomele beţiei. Dar nu le poate vindeca, aşa cum se interpretează – este doar o altă reacţie chimică ce te poate face să te simţi mai alert, dar nu afectează cât de beat eşti, în realitate.”, a spus nutriţionista.

“Mahmureala este cauzată de combinaţia de toxine din alcool şi dezhidratarea.”

Pe de altă parte, Sarah punctează că energia pe care cofeina o oferă poate modera senzaţia oferită de mahmureală.

Combinaţia de alcool şi cafea ar putea fi periculoasă

Combinaţia de alcool şi cafea ar putea fi o idee proastă, fiind o combinaţie potenţial toxică. “Oamenii care combină alcool şi cofeină pot consuma mai mult alcool şi se pot intoxica mai mult decât realizează, crescând riscul de evenimente aflate în conexiune cu alcoolul. Cofeina nu schimbă nivelul de alcool din sânge.”, potrivit US Dietary Guidelines.

Cafeaua nu ajută, dar cum rămâne cu un kebab în noaptea cu pricina sau un mic dejun bogat a doua zi?

Mâncatul înainte de a consuma alcool este cea mai bună idee, însă ulterior mâncatul nu ajută prea mult. De asemenea, este recomandat să mănânci ceva sănătos în schimbul a ceva plin de calorii.

În cele din urmă, cea mai bună soluţie împotriva mahmurelii este consumul de apă.

×
Subiecte în articol: mahmureala cafea mancare grasa