x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Cancerul oral, tot mai des întâlnit la tineri

Cancerul oral, tot mai des întâlnit la tineri

de Monica Cosac    |    29 Iun 2017   •   12:50

Petele albe sau roşii apărute în gură, precum şi o mică rană care nu se vindecă în două săptămâni ar trebui să ne trimită urgent le medic, deoarece ar putea fi semnele unui cancer oral, o boală a cărei incidenţă a crescut foarte mult în România în ultima perioadă, avertizează specialiştii. Cancerul oral apare mult mai frecvent la bărbaţi, iar vârsta de apariţie a scăzut de la 60-65 de ani, la 40-45 de ani.

Numărul de cancere la nivelul cavităţii bucale a crescut alarmant în ultimii trei-patru ani, iar şase din zece pacienţi ajung la medic atunci când nu se mai poate face nimic, atenţionează specialiştii în chirurgie oro-maxilo-facială. „Ceea ce ne atrage atenţia, cel puţin în ultimii 3-4 ani, este numărul crescut de cancere la nivelul cavităţii bucale, un număr care depăşeşte 500 de cazuri pe an. (...) Din cele peste 500 de cazuri, mai mult de 60% vin într-un stadiu depăşit atât chirurgical, cât şi al terapiei complementare, şi mă refer la radio chimioterapie”, a afirmat, ieri, dr. Alexandru Bucur, şeful Clinicii de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială a Spitalului „Prof. Dr. Dan Theodorescu” din Bucureşti, cu ocazia lansării campaniei de prevenire a acestei boli. Potrivit medicului, durata de supravieţuire a pacienţilor care ajung tardiv este relativ scurtă, de 18-24 de luni, iar cele mai grave cazuri sunt cele la limba şi planşeu bucal.

Bărbaţii, mai afectaţi

Această afecţiune este mai frecventă la bărbaţi decât la femei, raportul fiind de 10 la 1, a mai spus medicul, precizând că incidenţa cazurilor a crescut la câţiva ani de la accidentul nuclear de la Cernobîl.

Alarmant este şi faptul că vârsta pacienţilor cu cancer oral a scăzut mult în ultimii ani, de la 60-65 de ani la 40-45 de ani, a mai precizat dr. Bucur.

Legat de simptomele cancerului oral, dr. Alexandru Bucur spune că acesta debutează de regulă fie sub o formă ulcerativă, fie sub forma unor pete albe sau roşii. “Orice leziune de acest tip creează un fenomen de hipersalivaţie şi, practice, un disconfort atât în masticaţie, cât şi în intonaţie. Sunt elemente uşor de identificat, care să te trimită la specialist”, a mai arătat dr. Bucur.

Pacienţii trebuie să fie atenţi la factorii favorizanţi, precum: fumat, consumul cronic de alcool, factorii infecţioşi sau curele de slăbire, precum şi la orice leziune apărută la nivelul cavităţii bucale, care persist mai mult de 14 zile.

×
Subiecte în articol: cancer oral medic