x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Ce greşeli facem pe arşiţă. Mituri despre caniculă

Ce greşeli facem pe arşiţă. Mituri despre caniculă

de Monica Cosac    |    27 Iun 2017   •   08:00
Ce greşeli facem pe arşiţă. Mituri despre caniculă

Pe lângă vacanţe, mare şi soare, vara aduce cu sine şi inerenta problemă a temperaturilor extreme, care, pe lângă disconfort, poate dăuna organismului. Cei mai mulţi dintre noi dăm fuga la frigider pentru a ne umple paharul cu gheaţă, facem duşuri cu apă foarte rece şi setăm aparatul de aer condiţionat la temperatura cea mai scăzută, totul pentru a face canicula mai suportabilă. Paradoxal, însă, aceste obiceiuri nu fac altceva decât să ne accentueze senzaţia de fierbinţeală. Ba, mai mult, pot avea efecte grave asupra sănătăţii, în special în cazul persoanelor care suferă deja de anumite afecţiuni.

După o expunere la soare, pot apărea de la o simplă deshidratare şi până la insolaţii, alergii şi alte afecţiuni ale pielii, o agravare a problemelor respiratorii sau circulatorii. 

Însă, chiar şi fără expunerea la radiaţiile solare, căldura extremă este resimţită ca o situaţie de stres, generând iritabilitate şi confuzie. Asta deoarece, atunci, când temperaturile depăşesc un anumit prag, de 39-40 de grade, sistemul de termoreglare al corpului se activează, pentru a împrăştia surplusul de căldură, iar acest lucru provoacă o disfuncţie a sistemului nervos central. Din cauza lipsei de apă şi săruri, care sunt eliminate prin transpiraţie, apar crampe musculare, cârcei, senzaţia de epuizare şi chiar pierderea cunoştinţei. Persoanele cu cel mai mare risc sunt copiii şi vârstnicii.

Prin urmare, menţinerea unui nivel bun de hidratare este esenţială în zilele de arşiţă, mai ales în cazul persoanele în vârstă, care de multe ori îşi pierd capacitatea de a simţi dacă le este sau nu sete.

Important de ştiut este că a bea doi litri de lichide nu este acelaşi lucru cu a te hidrata corect. Adevărata hidratare a organismului este atunci când apa rămâne în ţesuturi şi organe, de aceea este esenţial să ştim ce lichide să consumăm, când şi în ce cantitate.

Apa cu gheaţă poate provoca şoc termic

În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar cu apă la fiecare 20-30 de minute, fără a aştepta să apară senzaţia de sete, însă nu băut dintr-o răsuflare, ci încet, înghiţitură cu înghiţitură.

Un pahar cu apă şi lămâie în care am pus şi câteva frunze de mentă - consumat atât dimineaţa la trezire, cât şi seara înainte de culcare - este foarte important şi pentru hidratare, şi pentru răcorire.

De asemenea, pe caniculă, nu se consumă apa cu gheaţă, ci la temperatura camerei. Deşi, pe moment, apa foare rece dă senzaţia de răcorire, aceasta este urmată, brusc, de o creştere şi mai mare a temperaturii corpului şi la transpiraţii abundente. Mai mult, apa cu gheaţă pe timp de canicula poate provoca stres digestiv, şoc termic, iar acest lucru este periculos mai vârstnici şi la cei cu boli cardiovasculare.

Cafeaua, berea şi alcoolul deshidratează

Apa hidratază organismul începând de la nivel celular, însă specialiştii spun că nu este obligatoriu să bem doar apă ca să ne hidratăm, ci este suficient să consumăm fructe şi legume proaspete, care au un conţinut mare de apă: pepene roşu, pepene galben, struguri, prune, roşii şi castraveţi. De asemenea, o doza de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar cu apă. De asemenea, se consumă alimente hipocalorice, salate, şi se evită alimentele cu grăsimi şi proteine.

Băuturile cu conţinut ridicat ridicat de cofeină (cafea, ceai negru, băuturi tip cola) sau de zahăr (sucuri carbogazoase) trebuie evitate deoarece acestea sunt diuretice. De asemenea, nu se consumă alcool de nicio formă (nici bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi scade capacitatea organismului de lupta împotriva căldurii.

Repaosul în spaţii dotate cu aer condiţionat este binevenit pe arşiţă, însă trecerea bruscă de la arşiţa de afară, la 18-20 de grade la interior ne poate îmbolnăvi. Medicii recomandă setarea aerului condiţionat la 5 grade sub temperatura ambientală, nu mai mult.

Nici pentru duşul de seară nu se foloseşte apa rece, deoarece corpul va reacţiona la schimbarea bruscă a temperaturii prin păstrarea căldurii. În perioadele caniculare se recomandă cel puţin două duşuri pe zi, iar cele mai eficiente pentru a scădea temperatura corpului sunt duşurile călduţe.

 

 

 

×
Subiecte în articol: greşeli arsita mituri canicula vacanta mare