x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Cum păstrezi corect alimentele la frigider

Cum păstrezi corect alimentele la frigider

03 Sep 2019   •   18:50
Cum păstrezi corect alimentele la frigider
Sursa foto: djedzura/Getty Images/iStockphoto

Cât de bine ştii să păstrezi alimentele la rece? Totul ţine de organizare şi de reglarea corectă a temperaturii - deşi contează şi tipul de recipiente în care e depozitată mâncarea.

În primul rând, trebuie să eviţi să supraîncarci aparatul. Într-unul plin ochi, aerul rece circulă mai greu, iar frigul este repartizat mai puţin uniform. Pe rafturi, alimentele trebuie aranjate ordonat, pe categorii. Spre exemplu, toate borcanele cu sosuri pot să aibă un raft al lor, astfel încât, atunci când cauţi ceva în frigider, să găseşti totul mai uşor şi să ţii uşa deschisă mai puţin timp.

 

Reglarea corectă a temperaturii

Temperatură scăzută din frigider este cea care conservă alimentele, încetinind procesul de dezvoltare al microorganismelor. Prin urmare, reglarea ei este importantă.  Există două tipuri de aparate frigorifice: cele care permit setarea temperaturii dorite şi cele care au un buton de reglare, cu o scală de la 1 la 5. În primul caz, utilizatorul trebuie să seteze o temperatură sub 4°C. În cel de-al doilea caz, butonul nu indică temperatura, ci permite reglarea „cantităţii de frig” pe care aparatul urmează să o furnizeze. Temperatura din frigider va varia în funcţie de cea a camerei şi de cantitatea de mâncare pusă la păstrare. Prin urmare, ea trebuie reglată în mod constant, în funcţie de condiţii.

 

Alegerea zonelor de temperatură

Este bine să ştii care e temperatura în diferitele zone din frigider, pentru a păstra în mod optim alimentele fragile. În aparatele no frost, temperaturile sunt mai omogene. În general, zona cea mai rece este situată în partea de sus a aparatului, atunci când compartimentul de congelare e situat la partea superioară, şi în partea de jos în cazul combinelor frigorifice. În instrucţiunile de folosire sunt menţionate zonele reci.

Respectă următoarele reguli:

*În partea cea mai rece (0°C - 4°C) plasează alimentele cele mai perisabile: carne crudă (se păstrează 2-3 zile), carne tocată, mezeluri proaspete (jambon), peşte, preparate gătite.

*În partea intermediară (5°C - 7°C) păstrează carnea, peştele şi legumele gătite (2-4 zile), supele şi ciorbele (2 zile), fructele roşii, produsele lactate proaspete şi de patiserie, sosurile şi deserturile pe bază de lapte.

*În sertarul de legume (8°C - 10°C) ţine legumele. fructele şi brânzeturile diverse.

*Pe rafturile de pe uşă (5°C-15°C) ţine ouăle, untul, băuturile.

 

Compartimentul de congelare păstrează alimentele un timp mai îndelungat, însă nu la infinit. 

*Crustaceele, peştele, carnea tocată se păstrează maximum 3luni.

*Carnea de porc, de miel, de viţel şi aluatul de patiserie se păstrează maximum 9 luni.

*Fructele şi legumele, carnea de vită şi de pui se ţin maximum 12 luni.

 

Alimentele din frigider trebuie să fie depozitate în recipiente de sticlă şi de inox, bine închise, pentru a împiedica răspândirea mirosurilor şi contaminarea.

 

×
Subiecte în articol: alimente frigider