x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Dansul este binevenit în timpul ospeţelor

Dansul este binevenit în timpul ospeţelor

de Florin Condurateanu    |    19 Aug 2019   •   19:30
Dansul este binevenit în timpul ospeţelor

Modul cum mâncăm, ce punem în farfurie, când ne aşezăm la masă şi dacă se bat turcii la gura noastră sau mâncăm cumpătat ne pot influenţa starea de bine şi sănătatea.

Mesele festive de Sărbători sau cu prilejul unor onomastici, botezuri, nunţi înseamnă încercări dure pentru organismul omului, nu numai pentru aparatul digestiv, ci şi pentru celelalte subansamble, cum ar fi cel cardiovascular, de exemplu. Medicii susţin că, atunci când suntem aşezaţi la masă şi „lucrăm” cu furculiţa, cuţitul sau lingura, trebuie să facem pauze în timpul ospăţului, să ne mişcăm în aceste pause şi să ne ferim de înfulecat bunătăţile încă de la început. Un renumit cardiolog, profesorul doctor Mircea Cinteză, menţiona situaţii concrete şi sfaturi de cum trebuie să-ţi planifici ospătarea cu diverse bucate la o masă prelungită şi asta pentru a menaja sistemul cardiovascular şi nu numai.  Astfel, e indicat să mănânci la început doar o sarma şi jumătate din cele trei oferite de gazdă, e bine să refuzi politicos gospodina când îţi aşează în farfurie un ditamai cârnatul, s-o rogi să-ţi dea o porţie mai mică, de 4-5 centimetri de cârnat. Şi acesta e bine să-l mănânci la o jumătate de oră după ce te-ai servit cu jumătate din porţia de sarmale. În această pauză, nu e de neglijat să ieşi în balcon la o şuetă cu alt mesean şi abia apoi să te întorci în sufragerie. Felul consistent de friptură şi cartofi prăjiţi se recomandă a fi mâncat la peste o oră (mai bine două) după primul fel şi tocăturile menţionate mai sus. Dacă este o sărbătorire mai de amploare, pentru starea de confort, invitaţii trebuie să recurgă la o repriză de dans, mişcarea fiind binevenită. Cumpătarea este cuvântul care trebuie să acţioneze în timpul unei mese îmbelşugate. Deserturile, tortul cu cremă de ciocolată, cozonacul trebuie să fie consumate peste 3 ore de la începutul trataţiei. Iar băuturile (vinul, berea, vodka) nu trebuie să curgă fără măsură. Mai uşor cu maionezele grele, care pot declanşa mişcarea unor pietre din vezica biliară şi care pot duce la temutele crize de pancreatită. Cei cu boli de ficat - de la hepatite cornice, la ciroză - nu e cazul să se abată de la regimul lor de hepatici, iar alcoolul este interzis. Suferinzi de stomac nu trebuie să sară calul înfulecând felurile de mâncare în porţii duble şi e bine să nu uite de tratamentul pentru afecţiunile lor

 

Cu atenţie şi măsură trebuie să se ospăteze şi cei care nu au necazuri în sistemul digestive. Cu câteva zile înainte de masa festivă, ei să înghită medicamente antiacide.

 

 

×