x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Descoperire medicală. Legătură IMPORTANTĂ între infarct și depresie

Descoperire medicală. Legătură IMPORTANTĂ între infarct și depresie

19 Mar 2019   •   10:52
Descoperire medicală. Legătură IMPORTANTĂ între infarct și depresie

Cercetătorii au încercat să găsească o legătură între infarct și depresie. Cele două condiții au fost corelate de-a lungul anilor, însă oamenii de știință nu au reușit să explice de ce s-a întâmplat acest lucru, transmite Daily Mail.

Acum, experții au ajuns la concluzia că inflamația – prima linie de apărare a corpului – ar putea fi de vină. Atât infarctul, cât și depresia declanșează eliberarea de substanțe inflamatorii în sânge.

Inflamația a fost legată de nivelul mare de colesterol „rău” și trigliceride – grăsimea găsită în sânge.

Cercetătorii de la Universitatea Cambridge au analizat datele de la peste 360.000 de persoane pentru a ajunge la această descoperire.

„Este posibil ca infarctul și depresia să împărtășească mecanisme biologice comune”, a spus doctorul Golam Khandaker, autor al studiului. Doctorul Khandaker a adăugat că acestea se pot „manifesta ca două condiții diferite în două organe diferite – sistemul cardiovascular și creierul.”

„Studiul nostru sugerează că inflamația ar putea fi un mecanism comun al celor două condiții.”, a mai spus autorul studiului.

Cercetările anterioare au sugerat că în jur de 40% dintre pacenți s-au confruntat cu depresie după un infarct. Acest procent a fost considerat prea mare pentru a putea fi pus pe seama tulburărilor emoționale.

„Trebuie să încetăm să ne mai gândim la sănătatea mentală izolat de cea fizică și invers.”, a spus doctora Sophie Dix.

×
Subiecte în articol: infarct depresie