x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos 11 greşeli care lasă urme pe tenul tău

11 greşeli care lasă urme pe tenul tău

de Steluta Indrei    |    19 Sep 2011   •   21:00
11 greşeli care lasă urme pe tenul tău

Te afli printre persoanele care, desi nu uita niciodata sa aplice dimineata si seara crema hidratanta, au totusi un ten cu probleme? Este posibil sa comiti unele greseli care iti afecteaza sanatatea si frumusetea pielii. Consulta lista celor mai frecvente 'pacate' pentru ten, alcatuita impreuna cu medicul dermatolog Viviana Iordache de la Centrul Miko Med.

1. Utilizarea cosmeticelor neadaptate tipului de ten
Aceasta este pe primul loc in topul celor mai distrugatoare obiceiuri pentru piele. Daca ai pielea uscata si folosesti o lotiune astringenta (pentru ten gras) nu faci decat sa-ti inrautatesti situatia. Daca ai pielea grasa si folosesti o crema uleioasa vei avea in permanenta un exces seboreic pe fata.

5. Spalatul fetei cu apa si sapun
Apa trebuie utilizata cu masura pe fata. Foarte importanta este tempe­ratura apei. Daca este prea calda, apa deschide porii si favorizeaza patrunderea impuritatilor in profunzimea pielii. Daca este prea rece, apa restrange foarte mult porii, iar curatarea tenului este necorespunzatoare. Ideala este apa la temperatura corpului. Spalarea fetei este recomandata doar dimineata si seara, dupa demachiere si numai cu gel sau spuma de curatare (sapunul este interzis pentru ca usuca pielea si distruge bariera protectoare a acesteia).

3. Abuzul de cosmetice
In fiecare dimineata, tenul tau sufera un adevarat supliciu: demachiere, spalare, masca, exfoliere, crema, fond de ten, farduri etc. Tot acest ritual agreseaza pielea. Lasa pielea sa respire! Curata si demachiaza bland tenul. Machiaza-te doar la ocazii speciale sau in week-end, cand iesi la plimbare. Toate acestea te vor scuti de neplaceri, dar si de cheltuieli masive pentru ingrijirea pielii.

2. Nefolosirea cremelor hidratante
Cea mai buna metoda care incetineste imbatranirea pielii este aplicarea zilnica a unei creme hidratante corespunzatoare tipului de ten. Foarte important: crema hidratanta trebuie sa contina vitamina A sau retinoizi, cele mai eficiente arme impotriva radicalilor liberi, vinovati de aparitia ridurilor. Orice persoana cu varsta peste 20 de ani trebuie sa foloseasca dimineata si seara o crema hidratanta, sustine medicul dermatolog Viviana Iordache.

4. Exfolierea excesiva
Frecventa exfolierii depinde de tipul de ten. Daca pielea este uscata, exfolierea trebuie facuta o data la doua saptamani. In cazul tenului normal sau gras, exfolierea este necesara o data pe saptamana. Exfolierea intensiva subtiaza stratul hidrolipidic al pielii, ceea ce duce la aparitia reactiilor iritative. Totodata, in cazul tenului gras, lipsa exfolierii duce la incarcarea porilor sI la aparitia cosurilor.

8. Bronzarea la solar
Niciodata, dar niciodata, nu te 'praji' la solar! Iata doar un singur argument: Organizatia Mondiala a Sanatatii considera ca solarul duce cu certitudine la aparitia cancerului de piele, arsurilor, ridurilor, petelor inestetice.

6. Expunerea excesiva la soare
Arsurile, imbatranirea pielii, cancerul de piele... Acestea sunt pericolele la care va expuneti daca stati la soare fara sa aplicati o crema fotoprotectoare. Studiile au demonstrat ca folosirea zilnica a cremelor cu factor de protectie solara 15, pe durata a cel putin cinci ani, previne afectarea pielii de actiunea nociva a razelor solare.

7. Folosirea cremei hidratante pe post de protectie solara
Crema hidratanta este cel mai bun prieten al tenului. Dar nu este o bariera impotriva soarelui. Chiar daca acum au aparut creme hidratante care pretind ca indeplinesc si rol fotoprotector, este o greseala sa ne bazam doar pe acestea. Vara trebuie sa aplicam peste crema hidratanta si un strat subtire de crema fotoprotectoare daca vrem sa nu ne alegem cu riduri adanci inainte de vreme.

9. Vorbitul la telefon
Pe telefonul mobil – mai ales daca este un smartphone, pe care avem aproape in permanenta degetele – exista mai multe bacterii decat pe o chiuveta de baie, au relevat studii epidemiologice serioase. Fara indoiala ca multe dintre aceste bacterii ajung si pe fata ta, in special daca vorbesti zilnic ore in sir la telefon. Iata un motiv in plus pentru a folosi dispozitivul hands free!

10. Ochelarii de soare
In mod normal, pielea fetei nu trebuie sa intre in contact cu nici un obiect, atrage atentia doctor Viviana Iordache. Ochelarii de soare sunt unele dintre cele mai daunatoare obiecte pentru ten. Purtati pe cap, lasati pe o masa, atarnati la gat, rataciti prin geanta, ochelarii de soare colecteaza praf, impuritati, microbi. Si atunci nu trebuie sa ne miram ca ne apar cosuri pe nas, frunte sau in jurul ochilor. Solutia: ochelarii de soare trebuie curatati zilnic cu servetele antibacteriene.

11. Fumatul
Fumul de tigara iti sufoca plamanii, dar si pielea. Imagineaza-ti ce se afla in compozitia fumului de tigara: gudron, nicotina, 4.000 de substante chimice, dintre care 50 sunt cancerigene. Ai cumpara o crema care sa contina toate aceste chimicale? Cu toate acestea, fumatoarele isi intoxica pielea cu aceste substante la fiecare tigara fumata.

Sfatul medicului
Cea mai frecventa eroare pe care o fac femeile este necunoasterea tipului de piele, spune medicul dermatolog Viviana Iordache. Orice persoana trebuie sa solicite anual sau o data la doi ani un consult dermatologic de speciali­tate atat pentru stabilirea tipului de ten, cat si pentru depistarea si analizarea alunitelor, petelor etc. Chiar si produsele ­cosmetice este bine sa fi utilizate la recomandarea dermatologului. Folosirea ingredientelor potrivite schimba in mod semnificativ aspectul pielii.

×
Subiecte în articol: frumos și sănătos