x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos 4 sucuri detox care combat retenția de apă și vă scapă de celulită

4 sucuri detox care combat retenția de apă și vă scapă de celulită

30 Apr 2016   •   15:48
4 sucuri detox care combat retenția de apă și vă scapă de celulită

Sezonul estival este din ce în ce mai aproape și evident, toate doamnele și domnișoarele își doresc să arate bine. La întrebarea „cum putem avea picioare perfecte vara aceasta?”, specialiștii în fitness și nutriție ne răspund că este necesară o abordare „multidisciplinară”.

Sportul, masajul și nutriția contează în egală măsură. Totuși, pentru a combate retenția de lichide și celulita, alimentația este cea mai importantă, contând atât ce mâncăm și cât mâncăm, cât și ora la care mâncăm.

Potrivit mujerhoy.es, pentru a scăpa de neplăcutul efect de coajă de portocală și de problema retenției de apă, trebuie să bem multă apă și să consumăm anumite sucuri naturale de fructe și legume. Cele mai eficiente patru rețete sunt:

 

Suc de ananas și ghimbir

Se face din două rondele de ananas proaspăt și o linguriță cu ghimbir răzuit. Ideal ar fi să consumați această băutură la prima oră, înainte de a lua micul dejun.

Ananasul este un aliment bogat în fibre, cu puține calorii, care conține bromelină, o enzimă cu acțiune antiinflamatorie.

Ghimbirul stimulează circulația sanguină, combătând celulita din interior.

 

Suc de sfeclă, morcov și măr

Aveți nevoie de o sfeclă medie, doi morcovi medii, un măr potrivit și o ceașcă cu apă.

Este un suc bogat în vitamina C, cu proprietăți antioxidante, care combate inflamația.

 

Suc de kiwi, zmeură, căpșune și coacăze

Aveți nevoie de un kiwi, 75 de grame de zmeură, 75 de grame de căpșune și 75 de grame de coacăze.

 

Suc verde

Aveți nevoie de sucul unei lămâi, jumătate de ceașcă de pătrunjel proaspăt, o tulpină de țelină, cinci frunze mari de spanac, jumătate de linguriță de ghimbir ras, jumătate de castravete și un măr.

Pentru cele mai bune rezultate, se recomandă să faceți o cură de 10 zile, servind acestă băutură înainte de micul dejun. 

×