x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Andreea Sava: 10 lucruri care-mi plac de Crăciun

Andreea Sava: 10 lucruri care-mi plac de Crăciun

de Andreea Sava    |    25 Dec 2016   •   20:05
Andreea Sava: 10 lucruri care-mi plac de Crăciun
Sursa foto: andreeasava.ro

Nu e momentul să vă vorbesc despre diete dar poate unii dintre voi mai au chef să iasă din atmosfera festivă și să citească ceva ușor. Așa că m-am gândit să scriu despre viață și lucruri simple, pentru că despre asta este de fapt vorba.

Crăciunul este doar un moment în care ne permitem să trăim puțin diferit față de restul anului.

Așadar 10 lucruri care îmi plac la această sărbătoare sau pe care îmi place să le fac de Crăciun.

1. Dickens

Îmi place Dickens în general, dar nu mai mult decât Nichita. Stănescu, desigur.  El este atât de special pentru mine încât îmi permit să-l iau la per tu.

De Crăciun, însă, îmi place în mod special Dickens. Desigur pentru că “Poveste de Crăciun”, scrisă de el, mi se pare cea mai frumoasă scriere de sezon. Este povestea cea mai plină de speranță din câte cunosc. De fapt, cam așa sunt, în general, scrierile lui Dickens. Mesajul, din punctul meu de vedere, este că oamenii buni se pot rătăci, viața, care nu este niciodată simplă sau de poveste cu zâne, poate înrăi un om bun dar că, în circumstanțele potrivite, bunătatea din el învinge.

Asta îmi place, de fapt, la Dickens. Nu expune viața în termeni idilici. Personajele lui au fost lovite de destin în cel mai crâncen mod. Se confruntă cu cele mai hâde manifestări și fețe ale naturii umane, li se întâmplă lucrurile cele mai rele cu putință. Dar, la final, întotdeauna fiecare primește ceea ce merită, chiar dacă după foarte mulți ani. Cei răi sfârșesc rău iar personajul principal este răsplătit pentru bunătatea și verticalitatea lui de a nu-și pierde umanitatea deși ar fi avut toate motivele să o facă.

Așa că vă îndemn să citiți Dickens. Orice. Sau să vedeți filme după cărțile lui. Este unul dintre cei mai ecranizați autori. Puteți alege “Poveste de Crăciun”, dacă vă plac lucrurile de sezon, sau “Marile speranțe” pentru că s-au făcut unele dintre cele mai reușite ecranizări. Și e despre dragoste împlinită până la urmă. Deci cu final fericit.

Citește articolul complet, pe andreeasava.ro

 

×
Subiecte în articol: craciun andreea sava