x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Frumos si sanatos Boala de la jeans slim şi tocuri înalte

Boala de la jeans slim şi tocuri înalte

de Steluta Indrei    |    22 Iun 2012   •   21:00
Boala de la jeans slim şi tocuri înalte

Sunt cool. Se afla in tendinte de cativa ani si nu par sa se demodeze prea curand. Jeansii slim, cu talie joasa, se afla pe primul loc in garderoba tine­rilor. Problema este ca nu sunt tocmai confortabili, ba chiar, potrivit unor medici din Statele Unite si Canada, pun in pericol circulatia sangvina la nivelul picioarelor. Doctorii au dat si o denumire medicala bolii cauzate de purtarea frecventa a jeansilor foarte stramti – meralgia parestetica. Dupa cum sustin cei care au descoperit-o, este vorba despre o patologie serioasa care se manifesta prin tulburari circulatorii si nervoase la nivelul membre­lor inferioare.

Nota proasta la purtare din partea medicilor
Faptul ca tot mai multi tineri acuza acest gen de probleme, i-a determinat pe medici sa efectueze studii asupra fenomenului. Recent, doctorul Karen Boyle, chirurg la Baltimore, a explicat intr-un articol din International Business Times, ca meralgia parestetica este 'o tulburare aparuta cand se exercita o compresiune pe traseul unui nerv de la nivelul coapsei'. La randul sau, doctorul Robert Rhee precizeaza intr-un articol publicat de New York Daily ca 'simptomul principal al acestei tulburari este senzatia de amorteala, acesta fiind semnul ca membrul respectiv nu primeste suficient sange'.

Un medic canadian a analizat, inca din 2003, cazul unor tinere care obisnuiau sa poarte jeansi slim si care prezentau amorteli la nivelul picioarelor. Simptomele au disparut dupa ce ele au incetat sa mai poarte jeansi mulati, cu talie joasa.
Dar doctorul Boyle merge mai departe si catalogheaza purtarea jeansilor slim in asociere cu tocuri inalte drept o amenintare directa asupra sanatatii tinerilor: 'Din cauza incaltamintei cu tocuri inalte, axul bazinului se schimba. Iar aceasta inclinare accentueaza presiunea asupra nervilor de la acest nivel, ceea ce duce la aparitia senzatiei de furnicaturi, amorteala, durere si in unele cazuri se poate ajunge chiar la parestezii'.

Medicii din Franta sunt insa de alta parere. Refuzand sa puna toata responsabilitatea pe seama jeansilor, ei spun ca este mai degraba o problema a femeilor care cred ca au o masura mai mica decat in realitate si opteaza intotdeauna pentru un pantalon care nu se potriveste cu morfologia lor.

In concluzie, cea mai buna solutie pentru a ne simti bine in jeansi, sustin medicii, este de a nu forta nasturii cand ne incheiem si de a alege masura corecta a pantalonilor, indiferent de model si de materialul din care sunt confectionati.

×